𝚌𝚊𝚕𝚕 𝚖𝚎 𝚖𝚘𝚘𝚗𝚑𝚎𝚎@ / 𝚔𝚒𝚖 𝚝𝚊𝚎𝚑𝚢𝚞𝚗𝚐

opt

o iluzie

Afară se simțea deja mirosul încins al asfaltului. Era acea perioadă sufocantă a verii, când te topeai până și sub singurul gram de umbră aruncată de unul din copacii mici, aproape arși dintr-un parc oarecare. Mă plimbam singură în miezul zilei, tot ce-mi doream era să nu mă întâlnesc cu nimeni, să nu văd pe nimeni. Să fiu doar eu.

Cu doar o zi în urmă, am terminat scenariul și am mers să-l prezint directoarei Kang, care, spre surprinderea mea a fost destul de încântată.

- Îmi place foarte mult, Moon Hee. E chiar mai bun decât originalul.

Mă zvârcolise o stare nesigură. Am pus în acele cuvinte tot ce aveam eu mai bun. Tot ce simțisem și tot ce am trăit în acele momente. De ce e mai bună asta? Mi se părea absurd, de aceea am zâmbit ușor doar de complezență și am făcut o plecăciune scurtă în fața biroului. Doamna Kang stătea cu manuscrisul în mână și admira parcă fiecare cuvânt. Purta o cămașă albă și un sacou negru, cambrat.

- Cam atât, Moon Hee, zâmbește ea parcă triumfător. Te voi anunța când încep pregătirile. Poți pleca acum.

Am salutat-o politicos și am ieșit pe ușă. Aveam o senzație ciudată. După ce petrecusem aproape o lună întreagă să adaptez scenariul pentru film alături de acea asistentă insuportabilă, rezultatul nu fusese unul chiar atât de satisfăcător. Măcar voi face filmul, mi-am zis, încercând să-mi ridic moralul. Am ieșit din clădire și m-am dus direct spre casă.

Acum mă plimbam printr-un parc pe care nici măcar nu-l mai vizitasem vreodată. Am plecat imediat cum m-am trezit. Nici de librărie nu aveam chef, așa că decizia de a-mi lua o zi liberă fusese atât de inspirată. Nu-mi puteam descrie sentimentele. Cumva, mi se părea că-l trădez, că povestea schimbată avea să-mi trădeze emoțiile. Nu era scenariul meu, nu mai era povestea mea. De ce e mai bună aia? Sentimentele mele nu sunt bune? Ce am trăit eu nu e bun? De ce nu e bun? E prea slab? Nu va avea audiență din cauza sentimentelor mele?

Mergeam agale pe cărările pavate ale parcului. Foșnetul frunzelor verzi, vocile de copii, sunetul bicicletelor și câteva mașini în depărtare sunt toate astupate de sunetul telefonului meu.

- Bong Cha! Mă întâmpină cu vocea lui veselă Jae.

- Jae! Îi răspund pe aceeași tonalitate, intonând un zâmbet ușor fals și ironic.

- Mulțumesc că de data asta ai răspuns.

- Cum adică?

- Te sun de vreo zece minute, Bong Cha! Ce se întâmplă cu tine?

- Nimic, ce să se întâmple?

- Am trecut pe la librărie azi și mi-au spus că ți-ai luat liber.

- Da. Ce e în neregulă cu asta?

- Știi ce, nu contează. Voiam să-ți dau vestea față în față, dar o să îți zic acum. Jae făcu o mică pauză și continuă. A apărut Like an idol în versiunea digitală de aseară, însă am fost prins cu alte lucruri și... iarăși făcu o mică pauză, ceea ce nu prea îi stătea în fire. Și te-am anunțat abia acum. Ar trebui să-ți verifici și contul de mesaje să vezi dacă ai primit ceva. Oh și...schimbă-ți și parola cât mai curând.

- De ce să o schimb?

- Așa e mai bine, crede-mă.

***

După ce am ajuns acasă, m-am decis să-mi petrec ziua ca o leneșă. M-am așezat în pat și mi-am pus laptopul pe brațe. Aveam de gând să mă uit la seriale până voi uita de povestea vieții mele și o voi împărtăși pe a altora. Măcar pe durata a câtorva episoade. Îmi doream până și cinci minute să pot scăpa de nodul din stomac ce nu-mi dădea pace.

După ce mi s-a deschis ecranul, mi-am amintit de ceea ce mă rugase Jae. Am deschis pagina pe care mi-a arătat-o data trecută și am intrat în cont. După ce am pierdut câteva minute căutând setările, am reușit, în cele din urmă, să-mi schimb parola.

- Grozav, Bong Cha și tehnologia... îmi zic strâmbându-mă. Oh, Jae zicea ceva de mesaje!

Am văzut că în colțul ecranului, în dreptul unei iconițe ce arăta ca un plic, era și un punct roșu. Chiar dacă cunoștințele mele erau destul de limitate în ceea ce privește calculatorul, am realizat imediat ce înseamnă. Eram ușor entuziasmată, dar nodul acela din stomac parcă se învârtea și răsucea din ce în ce mai tare.

Am deschis căsuța de mesaje, iar mirarea mea a fost și mai mare atunci când am citit numărul mesajelor primite.

- Treizeci și șase? De aseară?

Aveam un ușor déjà vu. Am zâmbit ușor înainte să apăs pe primul dintre acestea.

De la utilizator895046

Cred că asta este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea! Am șaisprezece ani și îți ador cartea! Mi-aș dori atât de mult să existe și o continuare... Dar să știi că indiferent, mie tot îmi place. Mulțumesc!

De la utilizator098604

Bună seara. Tocmai ce am văzut că această carte a fost publicată și în format digital. Eu am citit-o după ce am împrumutat-o de la una dintre colegele mele. Acum am avut șansa să o cumpăr. Mulțumesc.

De la utilizator654332

Bună seara. De mult îmi doresc să intru în contact cu dvs. Sunt mama unei fete de doisprezece ani care v-a citit cartea și tot ceea ce gândește acum este să întâlnească un idol așa cum și personajele dvs. s-au întâlnit.

Pentru început, aș avea o serie de întrebări la care mi-aș dori să-mi răspundeți.

La ce v-ați gândit când ați scris cartea?

Credeți că ar fi trebuit să luați în considerare și ce impact va aduce cartea asupra copiilor?

Sunteți mulțumită de carte?

Ce v-a făcut să publicați această poveste iluzorie?

Aș dori să nu socotiți aceste întrebări ca fiind jignitoare. Eu respect persoanele care au reușit în viață.

Mulțumesc.

- La ce m-am gândit când am scris cartea? Am citit cu voce tare.

M-am gândit la acele întâmplări, la răcoarea primăverii și la întunericul nopții. La mesajele noastre și la timpul petrecut împreună. M-am gândit la mirosul lui și la prezența lui printre lucrurile mele. La el și la mine. De unde să mă gândesc și la impactul asupra copiilor? Eu însămi sunt un copil... Nu sunt mulțumită de carte. De ce? Pentru că aș fi vrut să fie altfel. Trebuia să fie altfel. Dar a ieșit ceea ce a ieșit datorită rezistenței mele. Nu e iluzoriu, nimic nu e iluzoriu. De ce ar fi, în primul rând? Speranțele mele. Ele au fost doar o iluzie. Iluzia de a fi alături de cineva pentru care credeai că ești cineva. Dar nu erai nici măcar nimeni. Nu erai nimic. Nimic care să conteze.

~

Bună seara, bună seara. 

Mâine e luni...