𝚌𝚊𝚕𝚕 𝚖𝚎 𝚖𝚘𝚘𝚗𝚑𝚎𝚎@ / 𝚔𝚒𝚖 𝚝𝚊𝚎𝚑𝚢𝚞𝚗𝚐

treizeci și doi

ce-ar fi daca...

După ce am reușit să mă descalț, mi-am dat jos geaca, fularul și fesul, iar Taehyung doar stătea și mă privea atent abținându-și un râs acut. Rămăsesem cu hainele în mână și mă învârteam pe loc, căutând cu privirea un cuier, însă poate și din cauza ochelarilor aburiți de pe nas, nu reușeam să găsesc nimic.

- Lasă-mă să te ajut, îmi zice și se apropie de mine, luându-mi hainele din brațe.

Reușesc să-mi dau jos ochelarii și să privesc în ansamblu. Răsuflam chinuit aerul cald din casă, simțindu-mi gâtul sufocat. Mi-am lărgit ușor, cu două degete, gulerul înalt, însă mă simțeam totodată stingherită. În timp ce Taehyung dispăruse cu haina mea, eu nu făceam decât să admir culoarea albă a pereților din hol.

- Ai rămas acolo? Îi aud vocea răgușită cum se apropie încet de mine.

Am pășit în interiorul apartamentului și singurul sunet pe care l-am putut scoate a fost unul de uimire.

- Sufrageria asta...e cât apartamentul meu.

El doar a râs și și-a ridicat o sprânceană.

- Haide.

Mă apucă iarăși de mână și mă trage după el de-a lungul sufrageriei uriașe și mobilate stilat în care domnea un parfum scump. Am intrat pe una din ușile dintr-un hol. Nu știam unde mă aflu până când nu am intrat în cameră. Pe jos erau aruncate câteva haine și era cumplit de frig. Am zărit cu coada ochiului geamul deschis.

- Îmi pare rău, n-am apucat să aerisesc. Ai ajuns foarte devreme. Ah, și hainele astea.

Îi simțeam tonalitatea vocii ușor rușinate cum se subțiază. Nu era mizerie, ci doar puțină dezordine. Și-a lipit palma de frunte, apucând jenat hainele de pe jos.

- Este în regulă, zic în șoaptă, însă el nu părea să mă fi auzit.

În partea dreaptă a camerei era un birou a cărei culori nu am putut-o sesiza din cauza multitudinii de lucruri ce îl acoperea. Am tras scaunul, pe al cărui spătar stătea atârnată o cămașă și m-am așezat încet. Deși aerul din încăpere părea că-mi va fura căldura din corp, nu făcea decât să-mi ardă și mai crunt corpul. Îmi simțeam obrajii ținuiți de o roșeață stranie, însă am bănuit a se datora vântului din care tocmai plecasem. Mi-am privit îmbrăcămintea subtil, în timp ce băiatul din fața mea tot căuta un spațiu în dulapul său în care să îndese hainele. Am oftat analizându-mi atent puloverul albastru închis. De când am pata asta?

Taehyung s-a apropiat de mine fericit că locul arăta puțin mai bine. În fața mea, pe același birou pe care stătea haotic aranjat un complex de lucruri care mai de care, băiatul șaten zâmbește evident jenat și scoate de sub câteva hârtii un laptop.

- Umm, putem să stăm... pe aici. Adică acolo. Adică să ne uităm la film...

A început să-și scarpine ceafa ușor, iar ochii lui mă priveau sfios. Am dat doar din cap și m-am ridicat de pe scaun. După ce întinde puțin pătura ce acoperea patul, se așează în mijlocul lui cu laptopul pe picioare, căutând anevoios prin fișiere. M-am așezat turcește de-a latul patului, așteptând cuminte sprijinită cu spatele de perete.

Înainte de a da drumul filmului, s-a așezat lângă mine, oftând zgomotos.

- Nu te-am întrebat, vrei ceva de băut, de ronțăit?

- Nu, sunt ok, îi răspund ezitând.

- Mă duc totuși să aduc ceva. Vin imediat.

S-a ridicat din pat, lăsându-mă singură în camera lui imensă plină de dulapuri și lucruri scumpe. Până și covorul de pe jos părea scump și era doar un covor.