NOTĂ ! Povestea a suferit modificări cel puțin drastice ! ^^
-‘๑’- -‘๑’- -‘๑’- -‘๑’- -‘๑’- -‘๑’- -‘๑’-
”Yuichirou–san, ti-am adus cartea pe care mi-ai imprumutat-o.” forma cea plăpândă mi-a întins obiectul în discuție etalându-și degețelele mici și subțiri, foarte feminine.
La rândul meu, mi-am ridicat capul, ca apoi să încuviințez. ”Sper că ți-a fost de ajutor.”
Asta eram eu. Eleva de liceu care ajuta pe toata lumea, fără să ceară nimic în schimb.
Poate ar fi trebuit, acum că mă gândesc.
Scopul meu prim și pur a fost să-mi găsesc ceva de făcut. Nu credeam că voi ajunge vreodată să mă pierd cu firea printre atâtea activități, și să realizez că nici una nu mă atrage în vreun fel. Până atunci îmi piersesem vremea pe internet, scriind, uitându-mă la seriale cu fantome prost regizate, ocazional jucând teatru, — deși mie îmi convenea mai mult spotul din spatele ”camerei”, — sau citind.
La un moment dat, am spus stop. Mi-am zis că este o pierdere de timp, iar acum iată-mă, aplicând lecții de întrajutorare într-un mediu deșert de asemenea concepții.
De ce?
Cu toată sinceritatea de care dispun, îți zic, ”nu știu”.
”Yuichirou–sempai, am nevoie de ajutor la tema la matematică....nu am putut ințelege maxima....” ”Această teoremă este prea complexă pentru a fi ințeleasă într-o singura oră de curs. Voi vorbi cu profesoara și voi aranja să mai câștigăm o ora sau două de predare la lecția asta și voi afișa un plan de recuperare” a parvenit răspunsul meu, socotit mulțumitor.
Fața ei s-a luminat cu un zâmbet lent, pătrunzător.
”Multumesc, Yuichirou–san ! Sunteți de un ajutor indispensabil!” eu la rândul meu i-am pictat o replică a zâmbetului ei, doar tras de păr.
”Da,” mi-am plecat capul brusc ca să-i semnalez că am priceput, ”Nu a fost nimic, sincer.” și sinceră eram.
Altă colegă s-a apropriat. Era mai zveltă decât cealaltă, avea capul plecat, lăsând să iasă la iveală buclele de platină. Nu i-am putut vedea ochii, și asta mă cam deranja, căci eram genul de persoană care vedea această oglindă a sufletului ca fiind abundentă de sentimente.
”Hmm... Yuichirou–sama, am nevoie de ajutorul...” am văzut cum gâtlejul său s-a relaxat, semn că ea era pe partea opusă a relației. Nu era semn bun, ”...Adică,” din nou, și-a scărpinat omoplatul ușor, evitând orice fel de contact vizual, fie el și pe fugă.
Vocea mea a speriat-o, pentru că nu se aștepta să-i atrag atenția prin șirul ei încâlcit de gânduri, ”Ascult, dragă.” nu știu de ce adăugasem și ”dragă”, era un fel de obicei; cert este că ei nu i-a displăcut.
”Este o treabă... pe care trebuie s-o,...” s-a sinchisit să caute cuvântul potrivit timp de 15 secunde. Eu deja mă plictisisem, așa că am mai intrerupt-o o dată.
”Despre ce fel de treabă este vorba?”
”Ne putem întalni acasă la mine după ore?” a parat întrebarea mea cu măiestria unui cutter prin hârtia de toaletă.
M-am uitat la ea îndelung, cu subînțeles, mai apoi mi-am spus ”de ce nu” și m-am resemnat.
”Sigur, de ce nu,” i-am arătat palma spre a o opri înainte să apuce să-mi mulțumească, ”Dar,” și am subliniat această conjuncție, ”Vreau să-mi precizezi exact în ce constă această, — sarcină a ta.”
”H–Hai!”
”OK, în cazul ăsta, ne vedem atunci.”
Orele au trecut in zbor, curiozitatea imi crescuse; despre ce sarcina era vorba? Am mers la casa fetei, nu inainte sa aflu cate ceva despre ea: Mivril Cherosfuku. O fata retrasa, fara sa mentionez numele extrem de ciudat.
Am trecut pe langa ciresii in floare. Toata lumea a auzit de faimosii ciresi japonezi. Sakura Trees. Iar daca nu, bravo lui.
Pe aleea din parc era liniste. Credeam ca, la ora asta, erau cel putin niste copii jucandu-se, sau cupluri de indragostiti tinandu-se de mana, pana un om mai artagos tipa: "Luati-va o camera derbedeilor!" Dar, eh, erau eu si doar eu. Nici vorba sa-mi fie frica. Urechile mi-au fost zgariate de un tipat de om. Nimic nou, doar un pusti pe bicicleta. Mai-mai sa ma calce dar asta-i viata, nu? Orasul meu, Kyoto, parea linistit. Lumea facea pregatiri pentru festivalul care avea sa vina. Nu prea eram ruda cu calendarul de cand ma stiam, deci nu aveam habar ce fel de sarbatoare avea sa fie acum. Mi-am orientat gandurile spre ce era mai important.
Ajunsa la casa ei, castelul parca desprins dintr-un film cu vampiri mi-a dat fiori, inaltimea sa imi dadea o durere de gat suparatoare daca incercam s-o masor. Daca ma uitam in stanga; banala Japonie, daca ma uitam in dreapta; la fel, alta era povestea daca ma uitam in fata, unde castelul parca adunase toata aura Transilvaniei in cei sa spunem, 2000 de metri patrati. Sau mai mult.
Decorul sumbru a fost rupt de rochia roz a lui Mivril care a iesit pe imensele porti de lemn, alergand spre mine.
-Ma bucur atat de tare ca ai avut incredere sa vii aici!! Stiu ca este cam ciudat, insa tatal meu a crescut in Transilvania si are o pasiune ciudata pentru Dracula, replica ea intorcandu-si privirea catre imensa structura.
-Am observat. Parca a luat castelul de acolo caramida cu caramida si l-a reasamblat aici.
-Haide inauntru! Iti voi face cunostinta cu familia mea!!!
Inainte sa schitez un raspuns, ma si vad luata de brat si tarata inauntru, imensele usi inchizandu-se in urma noastra cu un scartait suparator, dandu-mi senzatia ca nu mai e cale de iesire din situatia in care tocmai m-am bagat.
-Yuichirou-san, acesta este fratele meu, Kaavaler.
-Numele ciudat sunt o traditie in familia voastra? am intrebat oarecum nelamurita.
Kaavaler a scos un chicot pe infundate.
-Intr-un fel. Avem nume importate din Romania, vine raspunsul din partea lui.
Nu-mi placea s-o recunosc, insa baiatul arata bine.Parul lung, de un rosu intens ca sangele ii scotea in evidenta pielea un pic palida.O suvita alba-argintie ii se prelinge pe fata, acoperindu-i ochiul stang.Imbracaminte gothica si piercing-ul din spranceana ii dadeau un aer misterios. Sa nu va vina idei.
-Kaavaler, huh? E un nume interesant. Si Mivril de asemenea. Sunt curioasa sa vad de ce nume mai dau pe aici.
-Noi mereu am considerat ca tata ne-a dat niste nume ciudate! ambii rad, m-am simtit pe dinafara dar, ma rog.
-Apropo, ne intelesesem ca imi spui 'sarcina', insa, pana acum, nu am aflat nici un indiciu despre acea 'sarcina'.
Kaavaler s-a uitat la sora sa un pic confuz.
-Deci pe ea ai ales-o pentru 'sarcina'?...
Mivril a zambit si a incuviintat din cap.
-Da. Cred ca este perfecta!
Curiozitatea mea devenise confuzie.
-Imi spune si mie cineva despre ce 'sarcina' este vorba?
Ambii s-au uitat la mine ranjind. Ceva imi dadea fiori in ranjetele lor. In ce oare ma bagasem?
Va urma~
Yuichirou♥
CITEȘTI
♨ Sarcina - "Croiește-ți propriul drum" :RO
RomanceFacem cunoștință cu Yuichirou, o tânără japoneză studentă la Mukogawa căreia îi lipsește individualismul. O vom urmări în încercarea ei de a se găsi pe sine în timp ce nenorocirile se țin scai și se înlănțuiesc într-un tot devastator. Cine sunt cei...
