Academia Îngerilor

Înțelegi?

KAILAS

  În timp ce doi îngeri nenorociți mă apucă de ambele brațe și zboară cu mine pe sus, nu pot să mă gândesc decât la ce s-a întâmplat între mine și Dalinda înainte ca ei să-și pună labele împuțite pe mine.

  Cel din stânga îmi aruncă o privire îngâmfată peste umăr, iar asta mă enervează atât de tare încât mârâi și blestem cătușele astea tâmpite, care m-au paralizat.

—Ce te uiți așa? scrâșnesc

  Cuvintele mele îi atrag atenția colegului său, iar acum două perechi de ochi căcăcioși îmi găuresc fruntea.

—Fi atent la drum, tăntălăule, îi sugerez frumos.

—Mai ai tupeu să vociferezi, căzutule?

Îl analizez rapid și ajung la o concluzie: e urât cu spume.

—Da, de ce nu? Dacă tu ai tupeu să respiri cu fața aia de doză turtită, pe mine ce mă oprește? îi zâmbesc fals

  Încruntătura colosală pe care mi-o servește mă face să mă întreb dacă ăștia au vreo idee despre cum prețioșii lor omuleți fac diferențe între ei pe baza aspectului fizic. Probabil dorm în post.

—Am glumit, potolește-te. Nu e nevoie să cazi în depresie, stai liniștit. Nu ești tu un frumos? Da, da, exact așa! Dacă participi la o ședință foto cu expresia asta, faci ravagii, crede-mă.

—Ignoră-l, Orhov. Am fost avertizați dinainte că o să dea din gură mult și prost.

—Așa deci? Și cui trebuie să-i mulțumesc pentru reclama asta? spun și suflu ca să dau la o parte șuvița de păr care-mi intrase în ochi

  Își întorc capetele și își văd de treaba lor, continuând să se înalțe în sus. Din cauza vitezei am impresia că sunt în mijlocul unui vârtej. Fluier plictisit naiba știe cât, încercând să-i enervez, dar izbucnesc iritat atunci când văd că n-au nicio reacție:

—Băi, capete belite, nu puteți să dați mai repede din aripile alea? Mai am puțin și-adorm, iar voi îmi irosiți timpul cu rahatul ăsta de călătorie pe care n-am cerut-o. Am și alte treburi, ce să vezi!

Îl văd cu coada ochiului pe Orhov ăla cum se întoarce spre mine.

—Consideră-te scutit de treburile tale obișnuite de-acum încolo, măscăriciule.

Ce-i face să fie așa siguri pe ei? Cătușele astea?

Să zicem că mă enervez vreodată suficient de tare încât ajung să fiu arestat și legat cu niște porcării d-alea care îți intră în carne, blocându-ți puterea. Cum scap de ele? Ipotetic vorbind.

  Îmi trec limba peste buza de sus, așteptând răspunsul tatei. Urechile îmi zumzăie, semn că mesajul meu telepatic a fost livrat.

Nu scapi, așa că fi băiat cuminte și nu te enerva niciodată „suficient de tare".

  Vocea lui îmi răsună în cap, transmițându-mi fiori reci pe șira spinării. Îmi dau seama din tonul lui că deja s-a prins de beleaua în care am intrat, dar încă are speranțe că poate să lenevească toată ziua fără să-și facă griji pentru pielea mea. Bine că țin la silueta lui și îl mai pun din când în când să facă mișcare.

Prea târziu. Trebuia să îmi zici asta înainte să îmi fac de cap cu fondul divin al unui Înțelept. Sper că te simți vinovat, fiindcă e numai vina ta.

Futu-ți...unde te-au dus?

Te ajută cu ceva dacă-ți spun că am urcat de vreo oră încontinuu și încă nu li s-a terminat benzina?