Academia Îngerilor

Trandafir galben

Înainte să citiți, o să pun un avertisment +18, deși nu știu exact dacă e nevoie, cu toate astea nu răspund pentru eventualele probleme cu ochii!

—Dalinda! repetă Kailas pentru a nu știu câta oară, strângându-mă de mână.

  Tot corpul îmi arde, camera se rotește cu mine și am impresia că m-am transformat într-o gură.
E cea mai ciudată senzație pe care mi-a fost dat vreodată să o trăiesc. E ca și când toate celelalte părți ale corpului mi-ar fi dispărut.

Mi-e rău, mi-e foarte rău.

—Bă! Ce facem? Nu mai pot, îmi tremură mâinile!

—E vina lui! strigă cineva, care ar putea fi Ryan

Simt o mișcare în dreapta mea și căldura dispare.

—Dezvoltă, maimuțoiule. Ca să știu dacă te bat acum sau acum.

Kailas.

De ce nu pot să vorbesc?

—Ești terminat?! E prietena ta, nu a mea! Tu o cunoșteai mai bine decât noi, trebuia să știi că e sensibilă și își ia panică! N-ar fi trebuit să o lași să fumeze! Dacă moare-

Se aude un pârâit sinistru, acompaniat de țipetele celorlalți.

—Ajunge! Lasă-l în pace! Nu face scene d-astea în casa mea!

—Ar trebui să-i scot inima din piept și să mă piș pe ea! Tăceți dracu din gură toți!

Deschid gura, încercând să spun ceva, dar nu iese decât o șoaptă aproape imperceptibilă.

—Kai-

—Sunt aici!

Nu pot să vorbesc. Mă doare gâtul.

  Cred că degetele sale se împleticesc cu ale mele, dar nu sunt singură, fiindcă nu le simt!

  Brusc panica mă străbate, urcându-mi-se din vârful picioarelor până-n capul pieptului.

  Dacă...dacă sunt o gură? Dacă nu o să mai pot să mă mișc niciodată?

—Dacă erau părinții tăi acasă, Serena, o beleam.

—Poți să taci, Betty?! Crezi că de asta îmi arde acum? Care se pricepe la d-astea? Pe cine sunăm? Frate, nu e normal! Așa ceva nu e normal!

—E normal. Și-a luat panică.

Gem când simt cum toate oasele din corp mi se strâng, ca la un semnal. Mă rup.

—DE CE TREMURĂ AȘA?

—Dalinda. Dalinda, ascultă-mă, sunt Kailas. Nu te mai gândi la nimic, eliberează-ți mintea.

Încep să mă zbat și să tremur convulsiv.

  Mi-e frică. Mi-e frică. O să mor. Nu o să mă mai întorc niciodată acasă. Ce am făcut? M-am drogat! Am băut! Ce a fost în capul meu? Cum am putut să fac asta, Doamne? Ce am făcut, Doamne? Cum am putut să te dezamăgesc în halul ăsta?

—DALINDA! aud un răcnet înfiorător care-mi întrerupe avalanșa de gânduri, apoi simt o durere ascuțită săgetându-mă.

—Ăsta e nebun?! De ce o lovește?!

  Stomacul mi se îndoaie de la jumătate și în câteva secunde mă ridic în șezut, vărsând.
Un lichid amărui țâșnește din mine încontinuu și îmi dau seama că scot niște sunete foarte stânjenitoare, dar nici măcar nu îmi pasă.
E atât de oribil! Interiorul meu crapă.