Academia Îngerilor

Suspiciune

În fața ușii stă un băiat blond, ai cărui ochi cenușii ne fixează. Nu-l recunosc pe el, dar cred că știu cine beneficiază de sărmanul său trup.

Akarius.

—Mișto faza cu hotelul, frate. Dar aici nu suntem într-un film, iar tu cu siguranță ești  mult mai prost decât mine. A fost penibil din partea ta să crezi că mă poți păcăli așa.

Kailas mârâie și începe să se apropie de el, făcându-mi inima să sară din piept de teamă.

Nu, nu, nu te duce!

—Mhm, chiar? Și cine ți-a spus asta? Ego-ul ăla împuțit al tău?

—Mi-a șoptit o păsărică. îi șoptește Akarius în față, zâmbind larg

Nu o să se termine deloc bine.

—Încep să mă plictisesc grav de tine. Care dracu e problema ta și de ce continui să apari neinvitat? Ce vrei de la mine? urlă Kailas, scos din sărite

  Și-l înțeleg, chiar îl înțeleg. Dar el e singurul vinovat că explodează în halul ăsta, așa că mă dau imediat jos din pat și mă duc lângă el, cu toate că mă simt înghețată de teamă.

—Încetează. Încearcă să te provoace prin toate gesturile astea batjocoritoare și tu îi dai apă la moară. Controlează-te, te rog, altfel i te servești pe tavă. Chiar nu observi ce-ți face? Tu mai ai puțin și sari la gâtul lui, iar el rânjește! îi șoptesc

   Mă privește cu buzele strânse câteva clipe care mi se par minute întregi, apoi încuviințează din cap și mă împinge blând mai în spate.

Aproape că expir ușurată.

—Dalinda, prietena mea! Nu te-a învățat nimeni că nu-i frumos să șușotești?

Nu-i răspund, iar asta se pare că-i stârnește amuzamentul.

—Și? Voi ce ați mai făcut? V-ați distrat? Am auzit că da. continuă

Înghit în sec, străduindu-mă din răsputeri să nu-l las să se joace cu mintea mea.

E imposibil să știe.

—Să știți că v-am găsit de foarte mult timp, șerpișorilor.

Ce înseamnă asta?

—Și mi-am zis...de ce să le arăt surpriza atât de repede, când pot să rămân în umbră, să observ?

Tonul său îmi provoacă fiori pe șira spinării.

—Ne-ai spionat? icnesc

Kailas rămâne încontinuare tăcut.

—E, eu nu i-aș spune "spionat". A fost mai degrabă o micuță distracție pe care mi-am permis-o. Sunteți chiar interesanți voi doi, trebuie să recunosc.

  Acum nu se mai uită la mine, ci îi analizează chipul fratelui său, ca și când ar vrea să savureze lovitura provocată de vorbele sale.

—Știi, Akarius? Mă mănâncă palmele să-ți sparg mutra aia, dar mi-am dat seama că nu merită. Nu acum. Dar stai liniștit, frățioare, o să am grijă și de tine.

Începe să râdă cu atâta poftă că văd lucirea unor lacrimi în colțurile ochilor săi.

—Tu? Să ai grijă de mine? Când ai devenit atât de amuzant? Kailas, cred că nu-ți dai seama. Te am la degețelul mic.

Și începe să-i fluture degetul încontinuu prin față, reușind să mă enerveze până și pe mine.

—Cu ce îl ai la degetul mic? întreb