Intalnirea Razvratitilor s-a incheiat. Nu puteam decat sa rasuflu usurata si sa bucur de aerul racoros al serii, care imi patrundea vioi pana in piept.
Cat timp am stat inchisa in cala, nu am suportat caldura si inaduseala camerei: tanjeam dupa aer inca din primele clipe de cand am pasit inauntrul ei. Tensiunea ivita, evenimentele care se inlantuiau prea repede in ultima saptamana, acuzatiile aduse si tot ce tinea de Razvratiti, imi facea sangele sa clocoteasca si respiratia sa mi se taie.
Ultimul schimb de replici intre mine si Will, imi facea parul de pe maini sa mi se ridice:
"Te avertizez: cine a intrat in hora, joaca pana la capat. Regulile sunt simple: un pas gresit, si ai iesit din joc."
In ce joc m-am inrolat de fapt? Unde vor duce toate aceste lucruri? Voi putea sa fac fata cerintelor si sa joc simultan in doua tabere diferite?
Pleoapele mi-au alunecat peste ochii obositi, in timp ce meditam in liniste la cele petrecute.
In seara aceasta am avut parte de vesti socante: i-am gasit pe Matt si pe Amali la intalnire fara niciun avertisment, Leo facea parte din Razvratiti fara doar si poate si Ada se aliase cu Will cine stie de cand. Mai mult de atat: am fost desemnata sa il otravesc pe capitan impreuna cu Matt, si o furtuna cumplita era gata sa se dezlanuie asupra noastra din clipa in clipa. Nu vedeam nimic mai rau decat sa fiu partasa unui complot directionat catre capitan - sigurul care era dispus sa ma ajute cu adevarat pe nava asta de fatarnici.
Sirul de ganduri mi-a fost intrerupt de cineva care a trecut pe langa mine in viteza, izbindu-se nepasator de umarul meu stang. Mi-am pierdut pentru un moment echilibrul, pe care acum incercam sa-l recapat din instinct, punand un picior in fata celuilalt exact la timp. Evitasem o cadere dezastruasa si o intalnire neprevazuta cu podeaua din lemn.
M-am incruntat suparata, fiind gata sa remarc fara mila greseala facuta, oricui ar fi indraznit sa ma deranjeze in timpul cugetarii mele: un timp cu adevarat pretios. Inca meditam la o solutie, pentru numele lui Dumnezeu!
De ce oamenii deranjeaza in cel mai sensibil moment?!
Cand am ridicat privirea, am constatat ca nu a fost nimeni alta decat sotioasa de Amali, care pasea in rand cu Matt, discutand in voie buna - asa cum facea ea de obicei - despre un oarecare subiect. Nici macar nu mi-a aruncat vreo privire, sau nu si-a aratat parerea de rau fata de gestul ei, mai mult decat grosolan.
Paream... inexistenta in ochii ei.
Am profitat de ocazia in care prea putini oameni erau pe punte in lasarea serii. Am aruncat o privire in asamblu, si am vazut doar un amarat de carmaci care isi facea treaba mai in sus cu un etaj, pe puntea de comanda. Doar nu aveam de gand sa tac din cauza ca un pirat se afla in jur, nu?! Sigur nu va sti despre ce vorbesc cu Amali.
Prin urmare, am strigat numele ei cu un ton nervos si deranjat. Stiind deja ce o asteapta, ea si-a luat ramas bun de la Matt, care a disparut intr-o clipita de ochi si, cu greu, ea s-a intors spre mine cu mainile incrucisate.
Nu puteam citi nimic in ochii ei albastri, reci ca si gheata, indiferenti si precauti.
Eram intr-o pasa mai putin placuta, si nu aveam buna dispozitie sa discut cu ea in liniste ultimele detalii despre intrunire. Capitanul depindea de mine, puteam fi descoperita si omorata cu usurinta: mai ales cand vor vedea ca niciun plan nu va da randament si capitanul nu va fi mort in timpul stabilit de ei. Nu puteam nici sa-l otravesc, dar nici sa particip la aceasta inscenare! Nu puteam fi prezenta nicicum printre planurile lor!
Nu puteam face nimic sa sterg cu un burete ultimele actiuni comise de mine, care erau mai putin gandite.
Cine m-a pus sa merg in locul acela?!
Asa ca... pur si simplu am explodat, incercand sa ma descarc pe prima persoana ivita in cale: Amali.
YOU ARE READING
Fell in love with a pirate
Historical Fiction* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. * In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti...
