Fell in love with a pirate

30. O intalnire neobisnuita

In cadrul usii, capitanul ma inspecta cu o fata rece, si cu o expresie de nedescris - parca fara niciun sentiment. In gandul meu eram revoltata si sprancenele mele s-au incruntat la intrebarea lui simpla "te-ai trezit?". Adica cum, dupa tot ceea ce a fost... el e capabil doar sa se uite la mine atat de rece?! Atat de pasiv?! Si poate sa ma intrebe doar atat, daca m-am trezit? Ceea ce e si evident din moment ce sunt cu ochii deschisi si ma uit la el?! Barbatii...
Nu am mai sustinut privirea, si m-am adancit sub plapuma calda, evitand contactul cu ochii lui care continuau sa ma fixeze fara niciun cuvant. Nu mai am chef sa vorbesc sau sa comentez, acum pur si simplu astept si altii sa mai vorbeasca in locul meu, eu spun prea multe. In plus, ma simt fara putere sa mai rostesc ceva si sa imi consum energiile degeaba.
Cu coada ochilui am vazut cum capitanul a inaintat, a inchis usa dupa el si s-a asezat elegant pe canapeaua din apropiere, fara niciun cuvant. Oare de ce a venit aici?
Am intors capul in directia opusa lui. Sa vorbeasca, daca are de vorbit, nu?! Daca nu... salutare. Raman eu cu gandurile mele si cu monologul meu infinit!
Black si-a dres vocea si apoi vorbi:
- Esti...mai...bine? parca i-a luat o vesnicie sa o zica, parca cineva ii scotea cu un cleste cuvintele din gura. Sau a uitat brusc cum se vorbeste limba engleza.
Nu, nu sunt bine deloc! Nu iti pasa de mine! Stiam eu ca ceea ce a fost aseara a fost asa de forma si nimic real! Te joci cu mine! Cum sa fiu mai bine? Simt cum inima ma doare de la aceste ganduri. Si totusi am raspuns cu o voce putin ragusita.
- Putin mai bine.
Ceea ce era pe de o parte adevarat.
Dupa o pauza, el a luat cuvantul din nou.
- Barnaba e declarat vinovat. Va plati pentru asta.
Nu-i puteam vedea fata, mandria mea imi interzicea sa ma intorc spre el, bineinteles. Barnaba.. de-ar stii capitanul ca nu numai tipul asta a fost implicat in asta! Oare m-ar crede?! Nu, are incredere in oamenii lui. In subordonatii lui desigur ca are. De ce m-ar asculta tocmai pe mine. Nu are nicio logica si nicio importanta.
Nu i-am raspuns nimic si am asteptat in liniste amandoi ca unul dintre noi sa spuna ceva.
De ce m-ai sarutat? De ce m-ai dorit? De ce taci? De ce ai venit dupa mine in seara aceea? De de il vei pedepsi pe Barnaba? De ce ti-ai cerut iertare?! De ce...
Daca nu are de gand sa dezvolte sentimentele cu mine, il rog din tot sufletul sa se departeze de mine. Un strigat inauntrul meu si o dorinta nespusa a navalit peste mine... si inima o simteam chiar apasatoare. O sa-i zic asta, cand ma voi simti mai bine, da. Ochii mi s-au impaienjenit cu lacrimi, si bine ca el nu putea vedea asta.
- Kate... as vrea sa-ti zic... eu...
A urmat un moment de tacere. Parea ca toate zidurile de aparare i s-au dus, chiar parea sensibil! Mi s-a scurs o lacrima pe obrazul meu inrosit. Buzele imi tremurau. Dupa tonul in care a rostit aceste putine cuvinte, stiam ca poate urma ceva ce nu eram pregatita sa aud. Fie ca era o marturisire de sentimente - acceptare, sau o incercare de a indulci momentele de despartire - refuz.
Dar... nu a facut nici una nici alta.
A injurat nervos si a iesit din camera, trantind usa. Frumos. Asta da curaj.
Da-l incolo de... ma abtin.
Mi-am sters lacrimile cu mainile tremurande si am respirat adanc, usurata de toata situatia si de tensiunea pe care o crease capitanul in incapere. M-am intors inapoi pe spate si am privit spre usa inchisa si spre locul acum gol si pustiu. Cine ar fi crezut?
Asa pe ganduri, pleoapele mi s-au inchis, tulburata de cele intamplate, si obosita, fara vlaga, am adormit din nou.

***
O usa, din nou, m-a trezit din somn.
- Of usa asta! comenta o voce de femeie, intrand in camera slab luminata. Te-am trezit, draga?
Am murmurat ceva incet si am clipit repede pentru a inlatura ceata din fata ochilor.
- Imi pare rau! continua femeia. Ti-am adus mancare aici.
M-am ridicat un pic sa pot vedea femeia putin in varsta si slabuta. Purta parul alb strans cu ace elegant, tenul desi alb, era brazdat cu putine riduri. Avea o haina alba, cu un sort decorat cu pestisori, si degete lungi si delicate ii dadeau aspect de doamna. Si pentru a contura mai bine imaginea, se putea vedea un pandantiv mic in forma de inimioara, la gatul ei.
- Nu, multumesc. Am refuzat, clatinand din cap, inca urmarind femeia sprintena pentru varsta ei.
- Ti-o las pe masuta din fata patului, bine? Ai supa cat vrei. O sa-ti faca bine, e calduta.
Zambitoare a lasat tava si a venit spre mine grabita pentru a verifica pansamentele. Nu prea ma simt bine in aceasta zi, parca sunt atat de goala inauntru, lipsita de iubire... ce ma fac?! Totul e impotriva mea.
Vocea femeii m-a distras din gandurile mele:
- Stai confortabil? ma intreba ridicand din spranceane si grabindu-se sa aranjeze mai bine pernele de sub cap.
Am spus incet un "multumesc" si am schitat un zambet, fortat si trist. Devine un pic molipsitoare, din moment ce am incercat sa zambesc.
S-a aprpiat incet de patul meu si s-a asezat pe scaun, cat mai aproape de mine. Mainile ei batute de truda, dar totusi calde si primitoare, mi-au mangaiat bland fata alba.
- Draga de tine...! a spus cu ochii inlacrimati.
Am simtit ceva in suflet, cuiva ii pasa de mine! De sentimentele mele! La aceste putine cuvinte, zidurile au cazut complet. Vazandu-ma inteleasa si compatimita in starea asta, m-am simtit si mai saraca inauntrul meu... La acest gest de mila sincera, am inceput din nou a plange pentru tot.
- Of, of, copila. Haide in bratele bunicii.
S-a apropiat mai mult si m-a lasat sa plang la pieptul ei. Mi-am amintit si de mama mea, care obisnuia in acelasi fel sa ma mangaie. Traiam atat de bine protejata de societate si de restul lumii. Totul "era roz" si frumos si nu credeam ca viata poate fi si atat de grea. Dar trebuie sa ne adaptam, nu?
- Poti sa ai incredere in mine, copila. A soptit batranica, mangaindu-ma pe cap bland. Atunci m-am sprijinit pe perna si am privit ochii sinceri si iubitori din fata mea, simtind ca pot avea incredere in judecata ei. Simteam ca pot sa-i zic despre lumea din Londra, despre mama mea, logodnicul meu, prietena mea, ajungand pana in clipele de fata. Si am zis. Totul, inafara de tulburarea pe care o provoca Black la fiecare pas si fapta. Nu pot sa aduc in discutie ceva ce nici eu nu stiu sa exprim in cuvinte. Sau nefiind sigura de ceea ce simt, in speranta ca totul se va rezolva si ca ma voi putea departa de capitan pentru a-mi continua viata in liniste.
Batranica a incuviintat la toata povestea mea, zambind cand era cazul, sau marind ochii atunci cand auzea despre ceva socant sau inspaimantator, ducand o mana la gura. Eu, printre gesturi, mimica fetei... bucurie sau tristete, i-am povestit pe scurt viata mea aventuroasa.
Parea ca ma intelege si ca intelege intr-adevar starea mea, si am reusit sa ma deschid si sa spun ce aveam pe suflet, unei ascultatoare devotate.
Ajungand in povestire la clipele de fata, din seara precedenta, am devenit din nou trista. Evenimentele rele au reusit sa mi le alunge si sa le eclipseze pe cele frumoase si stralucitoare. Capul l-am plecat in jos, rusinata de unele fapte si evenimente din trecut, cum ca era cat pe ce sa fiu siluita, batjocorita, ranita, vanduta si parasita de toti. La acest gest, batrana m-a strans mai tare de mana.
- Copila, priveste la mine...
Cu greu am ridicat ochii spre fiinta de langa mine. Era tot cu un mic zambet pe buze. Si eu atat de distrusa... cat inauntrul meu cat si trupul.
- Ce vezi? m-a intrebat ea.
- Pai... vad blandete, lumina, pace...
- Si atat?
Am stat si m-am gandit ce sa mai adaog si apoi m-am luminat.
- Fericire... am soptit, privind la ochii ei albastri si atat de calmi.
Ea a incuviintat incet.
- Draga mea, sa nu crezi ca nu am suferinte. Am si eu amaraciunea mea si poveri pe care le port de ani de zile!
O umbra i-a intristat chipul.
- Si atunci cum poti fi fericita? am intrebat-o curioasa.
- E simplu, a zambit din nou. Ma gandesc ca dupa nori, vine mereu soare. Norii sunt trecatori, pe cand soarele este vesnic. Al doilea lucru: tot raul e spre bine, a zis satisfacuta.
A vazut ca ma uitam la ea intrebator, si a continuat:
- In spatele a tot ceea ce se intampla, este Cineva care lasa lucrurile sa se intample asa. Dumnezeu doreste sa invatam ceva. Sau... El ne fereste de ceva si mai rau. Cand planurile noastre sunt pe cale sa ne distruga,
El le impiedica sa faca acest lucru. Nu stii de ce anume te-a ferit Dumnezeu atunci cand s-au intamplat toate astea.
- Ce poate fi mai rau?! m-am plans.
- Nu stiu eu, draga mea. Dar hai sa-ti mai spun. El la fel, va trimite oameni care te sustin si te incurajeaza, nu vei fi singura niciodata. Abea la sfarsit vei intelege de ce a fost asa in viata ta, si nu cum ai planuit tu. Si o sa fii recunoscatoare, iti promit. Nu vei fi dezamagita!
Ceva probabil ca a licarit in privirea mea caci batrana a continuat:
- Da. Daca nu ai beneficiat de un lucru, inseamna ca ti-a fost pregatit unul mai bun, in viitor. Nu-ti pierde speranta! Nu pierde vremea gandindu-te la ceea ce ai pierdut, fii cu ochii in prezent si gandurile sa fie spre viitor. Acum poti schimba ceva, ce va influenta viitorul. Nu te teme de nimic. Mergi inainte, zambind. Fii optimista in toate lucrurile si nu te inpotmoli in bariere de orice fel. Caci... asa e viata! Cu greutati de trecut. Fii fericita si multumitoare, si vei trece peste toate parca-n zbor. Ai grija de sufletul tau, nu te insela singura incercand sa pagubesti pe altii. O sa te descurci, si Cineva de sus iti va purta grija. Nu stii niciodata de ce ai ajuns intr-un anume loc, la un anumit timp. Nu stii niciodata cand cineva are mai mare nevoie de tine. Vezi? Am ajuns aici la timp si te pot incuraja! Asa am facut eu si traiesc cu speranta ca va urma mereu ceva mai bun. Si chiar daca nu va fi asa, stiu ca e spre binele meu oricum ar fii.
Hai sa facem un exercitiu. Eu iti spun ceva rau din viata ta, si tu sa gasesti ceva bun, patea pozitiva sau o invatatura din intamplarea respectiva. Bine?
Am incuviintat ascultatoare si asteptam ca femeia sa-mi zica ceva din viata mea.
- Hmm... Atunci cand te-a trezit Argus si ai vazut ca Mary lipseste. Daca nu erai tu... ce ar fi facut?
Ezitand... am raspuns.
- S-ar fi... aruncat in apa.
A incuviintat si ea a continuat:
- Daca nu erai tu, Matt ce speranta avea? Ce ti-a zis?
- Ca daca nu eram eu... nu stia cat ar fi putut rezista pe nava!
- Ce vezi bun din ceea ce ai patit aseara?
- Invat sa fiu mai precauta, sa am grija. Si mi-am pus in gand sa invat tactici de autoaparare.
- Bun! Daca nu erai tu, ce se intampla cu negresa cu ochii albastri, jos, in celula?
- Nu mai avea speranta. O s-o scot de acolo, asa mi-am propus, am zis mandra.
- Frumos. Si... daca nu erai tu... cine imblanzea capitanul?
Am tresarit. De unde stia? Oare stia mai mult?!
- Aaa... eu... nu am facut nimic! am zis vadit incurcata.
Oare era asa de evident ca Black nu mai e atat de dur?! Sau toti vad asta inafara de mine! Tot prea sever mi se pare... un incapatanat, mandru!
- Nu ai facut? Draga mea, nu stii ce vorbesti! Din moment ce i-ai luminat viata sumbra, e schimbat. Ar trebui sa vezi diferenta atunci cand e cu tine si cand e in lipsa ta. Ar trebui sa vezi ca are ganduri mai bune, atunci cand e cu tine. Ar trebui sa... a facut o pauza si m-a privit cu subinteles. Sa... Accepti scuzele lui.
La asta, am marit ochii. Nu i-am zis asta ei, cu siguranta!
- Stiu la ce te gandesti, se vede ca esti socata. E doar ca am fost mai atenta, si am auzit. Atata tot.
Buzele mele au format un "oh" si mi-am retras gandurile si banuielile.
- Deci. Ai vazut si tu lucrurile bune, nu? Te incurajez sa luminezi locul acesta, caci la asta ai fost chemata. Esti puternica, ambitioasa, o femeie cu calitati extraodinare. Nu te lasa doborata atat de usor! Fii buna, impaciuitoare, plina de dragoste si compatimire, intelege-i pe toti si pune o voba buna, fii tare, blanda si mergi inainte cu capul sus, copila mea.
Am zambit recuniscatoare si cred ca privirea mea si ochii umezi ziceau tot ce nu se putea rosti.
- Acum trebuie sa plec draga! Iti las o amintire...
Ea si-a desprins pandantivul de la gat si mi l-a pus in mana.
- Pastreaza-l!
Am vrut sa refuz, dar nu m-a lasat, a insistat sa-l tin.
- Te rog. Nu uita ca cel ce daruieste e mai fericit. Fa-ma fericita!
Cum sa nu-i fac un favor? A trebuit sa accept cu sfiala darul primit.
- Multumesc, am zis. Pentru tot.
- Cu drag!
S-a ridicat si s-a indreptat spre usa.
- Stai! am zis dintr'o data si ea s-a intors. Unde te gasesc? Unde lucrezi?
- Ma poti gasi oriunde. Si o sa te gasesc eu. Voi fi acolo pentru tine, atunci cand ai nevoie!
- Dar daca vreau sa te caut? am adaugat repede. Cum te numesti?
- Nu are importanta numele meu... dar poti sa-mi spui... Speranta.
- Speranta... am soptit cu luare aminte.
Inainte sa mai pot apuca sa zic o vorba, mi-am dat seama ca batrana a iesit deja pe usa.