Fell in love with a pirate

31. Inchisa in camera si totusi in pericol

Ziua 7, 17 iulie

Asemeni celor din inchisorile intunecate, ar trebui sa-mi numar si eu zilele care se scurg pe langa mine, semnandu-le cu o liniuta vericala pe un perete. Acum ar trebui sa tai sapte liniute, pentru ca a trecut o saptamana de cand sunt la bordul navii.
Am pufnit si m-am adancit in perna, inlaturand parul incalcit de pe fata. Afara e inca bezna si eu nu am somn. Ehi bine, toate aceste trei zile petrecute intr-o singura camera, au fost pur si simplu un chin pentru sufletul meu libertin si dornic de sotii si aventura.
Ce s-a intamplat nou? Mai nimic! Cred ca am inceput sa-mi stiu programul zilei pe de rost:
De trei ori vine femeia care imi aduce mancare: dimineata, la pranz si seara.
De cinci ori vine femeia care se ingrijeste de sanatatea mea.
De nenumarate ori primesc aceiasi musafiri veniti in vizita la "fata bolnava" (mai nou asa imi spun, ca sa se rada) : Matt, Leo, Cook, Don, Finn si... iar Matt impreuna cu Matt. Adica tot el. Nu cred ca trec trei ore, ca el vine de sase ori in vizita! Bineinteles, cand e nevoie sa dorm, ma lasa linistita. Sau cand e foarte ocupat, tot nu vine.
Toti acestia care vin pe la mine ma fac sa ma simt atat de... nefolositoare! Imi povestesc ei de toate, si noutatile de pe nava, si aventuri de-ale lor, si eu...? Unde e aventura mea? Stau toata ziua sa ma uit pe geamul mare si stau la balcon pe furis, privind marea albastra si ascultand valurile care se rasfrang pe nava. Toata ziua sunt adancita in gandurile mele si am ajuns sa vorbesc singura uneori. Nu, nu am inebunit.
Am analizat de sute de ori tablourile atarnate pe peretii camerei si am deschis toate dulapurile care nu erau inchise cu cheia. Stiu, sunt putin nesimtita. Dar capitanul trebuia sa se gandeasca de doua ori inainte sa ma tina inchisa in camera asta! In plus, usa camerei e inchisa cu cheia! Si doar cel care intra are grija sa nu ies afara: asa au primit ordine. Probabil cheia e atarnata inafara camerei mele, evident. Daca as fi vrut cu adevarat sa ies, as fi facut o manevra cu mainile si picioarele si as fi pus jos femeia care ma ingrijeste, si as fi iesit de aici! Dar nu... inca mai am nevoie de femeia aceea. Si de mancare am nevoie. Am exclus si planul asta de evadare. De ce usa e inchisa cu cheia? Simplu: am incercat sa evadez a doua zi din inchisoare! Aproape imi reusea... aproape. Tocmai ce ma vizita Matt, si era o simpla zi insorita.

" - Sa nu cumva sa iesi din camera, Kate! ma atentiona Matt, in pragul usii, cu o fata cat se poate de expresiva. Stii bine ca starea ta de sanatate nu e tocmai buna... e pentru binele tau. Nu vreau sa fiu nevoit sa-i spun capitanului ca ar trebui sa-ti inchida usa cu cheia. Matt zambi scurt si apoi adauga: O sa mai revin, pa!
A iesit, si usa s-a inchis dupa el.

Dupa o ora in care am incercat sa dorm, ca o fata ascultatoare ce sunt, am renuntat la idee si m-am ridicat alene din pat. Sunt fara somn din nou. Si am pierdut notiunea timpului, desi banuiesc ca e amiaza. Mi-am verificat taieturile de pe corp si am vazut ca sunt putin mai bine datorita tratamentului aplicat cu grija. Atunci m-am indreptat spre oglinda si mi-am analizat trupul slabit si fata albita. Rochia incomoda statea pur si simplu dreapta, la fel ca o scandura, si nu-mi avantaja deloc corpul. Oare capitanul nu are "din greseala" o rochie prin dulapurile astea?!
Urmatoarele minute mi le-am petrecut studiind hainele aflate in dulapuri: admirand marimea lor, mirandu-ma de materilalele scumpe si de camasile albe si frumos aranjate. Nici urma de rochii. Ce ticalos!
Curioasa, am luat o camasa si am lipit-o de mine ca sa vad diferenta de marime si am strambat din nas. Nu are marimi mai mici? Cu mana am trecut peste restul camasilor, din pacate, la fel de mari ca si prima. S-ar supara capitanul daca as proba niste haine pe aici? Nu cred... nu? In viata mea nu am probat pantaloni din acestia si astfel de camasi! Si curiozitatea ma cam roade...
Cat ai zice "peste" m-am imbracat la fel ca Black, dar in versiune feminina. Intr-adevar, hainele stateau cam larg, pantalonii cat pe ce sa-mi cada si palaria imi ajungea pe ochi. Ce oameni! Cine l-a pus sa fie asa de... de... mare?! De... bine-facut...! mi-am muscat buza de jos. Nu, nu ma gandesc la asta, gata tac.
M-am prostit in fata oglinzii jucand rolul unui pirat, imaginand ca am o sabie invizibila si ca sunt in lupta. Incruntata ma uitam la imaginea mea, care dadea mai mult a un baiat slab si prost imbracat. Parul mi-era prins si ascuns in bandana, iar in ceea ce priveste palaria, ea statea chinuita pe cap, din cand in cand fiind nevoita sa o mai trag in sus. Pantalonii albastru inchis cadeau largi pe mine, dar am gasit in cele din urma o curea sa-i prind in talie. Jos, i-am indoit, astfel adaptandu-i la marimea mea. La toata tinuta, am adaugat o vesta si un petic de piele legat la ochiul drept. Din pacate, mi-am pierdut un ochi in lupta! Chiar ca arat ca un baiat!
Oh, da! Asta e! Gata, ies de aici! M-am luminat!
Am aruncat o ultima privire la cum imi statea tot, si am hotarat sa ies din camera si sa ma plimb prin nava. Sigur nu ma va observa nimeni! Trebuie sa merg asa mai leganat si cu pasi mari, la fel ca barbatii! Simplu! Ma prostesc, o sa fac misto de podea.
Cu grija si cu atentie am deschis incet usa, fiind atenta la fiecare sunet din jur. Defapt, nu era niciun sunet relevant. Era doar camera de studiu a capitamului. Am vazut acolo biroul, singur singurel... oare cum mi-ar sta la birou imbracata asa?!
Razand am alergat, si dintr-o bufnitura m-am trantit pe scaunul tapitat frumos. Deci asa-i... ma simt Black! Nu, el e mai incruntat. Mi-am adaptat mimica fetei si mi-am imaginat ca e cineva in fata mea si eu ii dau sentinta:
- Ai incalcat legea, am zis cu o voce groasa si incruntata, spre... spre... un om invizibil. Esti condamnat la moarte! Fara discutii! Ridica-te, nu te pune in genunchi! Nu ma impresionezi!
Cu mainile incrucisate fixam urat un punct oarecare din camera. Bine, cred ca mi-a facut cam rau statul in camera. Am pufnit in ras.
Nu mi-ar sta in rolul de pirat cu sange rece!
Dupa ce m-am jucat putin cu harta si am rasfoit cartile de pe masa, am auzit o voce in departare si niste pasi apropiindu-se grabiti de camera asta.
Doamne, si acum?! Unde sa fug?! Nu mai am timp!
- Capitane, capitane! se auzi o voce in hol si un barbat grabindu-se sa deschida usa biroului.
Am dus o mana in dreptul capului, sa-mi ascund fata, si mi-am adancit privirea intr-o carte oarecare.
Usa se izbi puternic.
- Capitane! se opri omul in pragul usii.
Eu am marait pe un ton nervos.
Imi venea sa rad la cat de comic am facut. Dar nu trebuie sa vorbesc, orice ar fi. Ca ma dau de gol.
- Imi pare rau ca deranjez! E... e... vorba de...
Am marait din nou mai pronuntat.
Ce ma amuza sa fac chestia asta! Si sa-l aud pe asta cum se balbaie, e la fel de amuzant!
- Hm... e... ca... negresa ciudata a disparut din celula!
Pe moment, am tresarit si mi-am amintit de perspicacitatea fetei cu ochii albastri. Sigur o s-o vizitez, si o s-o gasesc! Am zambit in sinea mea, dar trebuia sa par suparata, pentru ca totusi eram capitanul Black si nu Kate.
Pentru a face scena am dat cu pumnul liber in masa (asta a durut ingrozitor, m-am abtinut sa nu tip de durere).
- D-da! O s-o gasim imediat, capitane!
Nu am indraznit sa misc capul, dar asa cum eram, am luat cartea groasa si am aruncat-o inspre el, dupa cat vedeam papucii lui langa usa. Sigur ca lovitura nu si-a atins tinta, dar macar l-a speriat si a fugit ca ars din incapere, inchizand usa dupa el.
Am respirat usurata si cu mainile reci mi-am reglat temperatura obrajilor deja rosii. Oare si-a dat seama? Nu cred!"