Fell in love with a pirate

35. Amintiri: initierea lui Matt

Materiale de toate culorile se asterneau pe jos ca un covor catifelat, precum un curcubeu voios in camera mea cea noua. Culorile predominate ale camerei, in general erau negru si maro, iar pentru ochii nostrii a fost o desfatare sa privim materialele care acum se asterneau suav in jurul nostru. Impreuna cu Matt, priveam cum Amali lucreaza la noua mea rochie, concentrata pe ac si firul alb, care unea materialele.
- Vezi? Asta va fi bustul, mi-a zis Amali, intinzand spre mine un material alb cusut cu unul negru: foarte dragut si simplu. Materialul alb a fost croit cat sa-mi acopere bratele si bustul, materialul fiind indeajuns de larg pentru a avea indemanare, dar in acelasi timp o nota eleganta, dar si pentru a acoperi partea feminina care ar putea ispiti barbatii. Bustul alb ar fi trebuit sa fie rochia pe care o purtam deja pe mine, dar am hotarat sa fac altul care sa ma acopere mai bine decat o facea rochia asta. Si nu aveam chef sa port atatea straturi de haine pe mine in plina vara: si rochia asta alba pe care mi-a dat-o capitanul (amintesc ca arata groaznic, pana si rupta intr-un colt - doar intr-o saptamana si ceva) si rochia facuta de Amali.
In schimb, materialul negru care se unea cu cel alb, imi venea exact cat talia, cat sa ma stranga in locul unui corset. La spate avea cativa nasturi, care dadeau un aspect elegant si frumos, aproape prea frumos pentru a purta un vesmant atat de bun pe nava sau pentru a-l murdari!
- Indata adaog manecile - tot albe, si la capat o sa aiba material rosu facut volanase. Ah si... o sa aiba volanase rosii si in fata putin, pentru a asorta culorile.
Am incuviintat tacit si i-am zambit.
- Faci o treaba minunata, Amali! am exclamat admirand materialele ce erau pregatite pentru a deveni o rochie in mainile iscusite ale Amaliei.
- Multumesc, a zis ea bucuroasa, radiind. E simpla, stiu. Dar atat imi pot permite deocamdata cu materialele astea. Nu toate sunt bune, stii.
- Nu e nimic! am fluturat din mana. Stai linistita. E foarte bine si asa!
A zambit timid si dupa o pauza si-a indreptat privirea spre noi:
- Cautati-mi va rog un material alb... fara pata daca se poate, sa fie cat mai nou. Si sa nu fie crem, bine? Nu cred ca ai vrea Kate o rochie deja murdara, hm?
Am ras toti si i-am dat dreptate croitoresei mele. Nu stiu cat de des se spalau cei de pe nava, prin urmare acest fapt va face cautarea hainelor mult mai dificila. In plus, multe dintre ele sunt rupte, patate, sau sunt bucati prea mici pentru a le folosi intr-un mod constructiv.
Impreuna cu Matt am rascolit mormanul de haine ce se intindea in fata noastra.
Dupa o bucata de vreme in care am tot verificat si cautat, deja ne saturasem - eu priveam la Matt si el la mine, imbufnati ca nu dadeam de capat sarcinii.
- Ce va ofticati? a intrebat Amali, ridicand ochii de pe materialul cusut.
- Nu gasim nimic bun, a raspuns Matt, care a lasat din mana toate materialele pe care le avea.
Amali a privit sceptica si putin incruntata, cand la materiale cand la lucrul de mana.
- Asta schimba planurile, prieteni! a spus in cele din urma, privindu-ne.
- Cum? am intrebat. Tot rochie as vrea, sa stii. Ceva larg, sa am libertate de miscare si sa port pantalonasii mei obisnuiti pe dedesubt.
- Nu e nicio problema Kate. Avem material negru suficient. Ce zici?
Privirea Amaliei sclipea, ca si cum s-ar fi luminat de-odata. Si daca ea era atat de sigura ca va fi bine, de ce sa nu fiu si eu?
- E in regula! am zis zambind. Cum gasesti tu potrivit, asa imi va placea. Nu am pretentii.
- Bine, Kate! O sa radiezi azi in culorile astea! Pe diseara o sa fie gata rochia, ca nu e atat de greu de facut.
- Vai ce repede! Am exclamat uimita.
Cele mai multe croitorese din lumea mondena stateau si cate o luna, doua pentru a face o rochie de gala. Dar intr-adevar, mult mai complicate decat aceasta... iar pentru nava nu se merita ceva mai sofisticat. Decat sa se strice in cateva zile... mai bine ceva simplu.
- Desigur ca atat de repede, am mana iute, sunt obisnuita. Si modelul asta e usor de facut. M-am adaptat la materialele gasite pe aici.
Dupa ce am gasit materialul negru bun de fusta, am ramas toti in tacere pentru cateva minute.
Diseara sa fie gata? Ce a zis capitanul ca e... hmm. Ah da, extragerea aceea. Si el mi-a permis inainte de extragere sa ascult conversatia dintre el si Will, cand subordonatul ii va aduce in birou barbatul responsabil pentru atacul din noaptea aceea. Daca omul acela cu "probleme mintale" ma gasea dormind, probabil astazi nu as mai fi aici.
Matt, parca citindu-mi gandurile a intrerupt tacerea, aducand un subiect de discutie:
- Diseara va fi extragera, dupa anuntul pe care l-a dat capitanul.
El privea in gol, dus pe ganduri... undeva departe. Dealtfel ca intotdeauna cand venea vorba despre extragere.
- Asa se pare, am zis. Dupa voi cine credeti ca vor fi cei alesi?
- Eu nu cunosc pe nimeni aici... decat pe voi. A spus Amali, lucrand in continuare la rochie.
- Vor cadea cei care au mai multe bilete puse, sau... vor fi altii care vor avea intaietate.
- Adica? am intrebat incruntata.
- Cei care l-au enervat pe capitan indeajuns incat sa merite moartea. De exemplu cel vinovat pentru atacul acela din noaptea in care ai dormit in cabina capitanului singura, Kate. Cand ai asteptat sa se vindece ranile. Erai tu tinta sau chiar capitanul, pentru cine nu stia schimbul. Omul acela care a incercat sa va omoare e ca si mort in momentul de fata. Sau chiar Barnaba, care te-a prins in capatul scarii si te-a ranit.
Am mutat privirea, dorind sa-mi alung amintirile urate de pe nava, cand am fost in pericol.
Matt s-a apropiat mai mult de noi, aruncand o ocheada usii.
Amali a lasat pentru un moment lucrul pentru a fi atenta la Matt, si amandoua il priveam intrebatoare. Ce mai avea de zis?
- Trebuie sa stiti, a incrput el soptit. Ca extragerea se poate truca.
Am facut ochii mari...
- Dar...
- Da, Kate, a spus el cat de poate se serios. E bine cand il ai pe capitan ca amic, dar ca dusman niciodata sa nu-l ai.
Ochii i s-au intunecat si eu m-am cutremurat.
- Cum? am intrebat nedumerita.
- Ori se preface ca ia un bilet, pe cand el are in mana deja unul si il citeste pe cel care-i convine. Ori biletul e semnat de la inceput...!
- Nu e corect! am prostestat.
- Nimic nu e corect, Kate... a spus dezamagit Matt si s-a asezat inapoi in pozitia initiala, indreptandu-si spatele.
- Stati, stati. A zi Amali, si intr-o clipa toti ochii erau pe ea. Care e faza cu extragerea?
- Spune tu Matt.
- Sunt niste "jocuri" pe viata si pe moarte, intre cei de pe nava. Se distreaza oamenii, dar in acelasi timp, capitanul tine un echipaj sanatos, in foarma, tanar. Cei batrani sau mai slabi, care cad la aceasta extragere, nu au nicio sansa de supravietuire. Extragerea poate fi o pedeapsa, si atunci celui in cauza i se pun mai multe bilete la extragere, avand posibilitatea de a cadea intr-o runda.
- Cate runde sunt? am intrebat.
- Depinde de loc, alege capitanul. In fiecare an se face - si mereu e diferit. O data a fost un grup impotriva unui singur, si batalia s-a dat intr-o parte a unei insule. O data a fost fara arme, doar arme gasite si facute de concurenti, pe insula. Alte ori corp la corp pe nava, aici. Alteori cu pistoale sau arme alese de capitan. Sau chiar lupta cu animale salbatice. Nu se stie niciodata. Capitanul alege ce si cum se va face.
- Ingrozitor! a exclamat Amali.
- Da. Si oamenilor le place adrenalina, sangele, moartea. Sunt obisnuiti cu asa ceva.
Matt a facut o grimasa si a continuiat:
- Aceste probe sunt valabile si pentru initiere.
Matt a mutat privirea de la noi si trist a privit in alta directie. Si-a strans picioarele la piept si si-a sprijinit barbia de genunchi, la fel de absent.
- Amali, trebuie sa stii... ca a trecut si Matt printr-o astfel de initiere. Nu-i asa, Matt?
Dupa o pauza indeajuns de lunga, el a murmurat un "da" fara prea multa tragere de inima.
- Niciodata nu mi-ai povestit ce s-a intamplat...
Nu stiam cum sa mai abordez aceasta problema. Matt devenea tot mai sensibil cand era vorba despre initierea lui, dar curiozitatea si nerabdarea mea luau amploare. In acelasi timp, nu doream sa-l ranesc, rascolind amintiri mai putin placute pentru el.
- Ai putea sa ne povestesti despre asta, Matt? a ezitat Amali. O sa-ti fie mai usor daca ne impartasesti povara ta.
Niciun raspuns.
- Am facut si eu la fel adineaori ... a continuat Amali.
La aceasta, Matt si-a intors spre noi privirea indurerata.
- Ai incredere...
Am soptit bland si zambind in coltul gurii.
- Fiecare avem momente grele, am mai zis. Dar depinde si cu cine le impartasim si cui le incredintam. Suntem aici ca sa te ajutam, Matt. Sa te ascultam, sa te ridicam.
- Asa e, a incuviintat Amali.
Matt a oftat si a plimbat privirea cand la mine cand la Amali, cautand parca o incuviintare in ochii nostrii. S-a sprijinit de bordura patului si a intins un picior pe jos. Capul l-a inclinat usor pe spate privind spre tavan, mai mult infrant.
- A fost acum trei ani, dar nu pot uita acele clipe, cand aveam optisprezece ani. Va inchipuiti nu? Neexperimentat, slab. Nu imi doream sa fac parte din echipaj, dar timp de aproximativ zece ani, aceasta a fost casa mea si nu puteam sa dau inapoi tocmai acum. Din moment ce am fost rapit de copil si dus pe nava, nu am avut alta sansa decat sa muncesc aici. Ei m-au crescut, aici mi-a fost familia, desi nu am avut aceleasi obiceiuri. Obisnuiam sa stau pe langa preotul batran care imi amintea de tatal meu. Acela ma sfatuia de bine si datorita lui sunt ceea ce sunt. Oricum, anjunsa clipa in care trebuia sa dau dovada de curajul meu, m-am regasit singur si parasit. Preotul batran murise, si alte prietenii stranse nu legasem pentru ca toti erau diferiti de mine. Nu imi gaseam placerea in tovarasia lor si in relele pe care le faceau. Am fost invatat sa fiu bun, cinstit, sa-l iubesc pe Dumnezeu, sa citesc din Sfanta Scriptura, sa nu beau, sa nu ma bat, sa nu ucid, sa nu mint... si in sfarsit, sa nu gasesc placerea in relele pe care le faceau deobicei piratii la bord. Regulile s-au schimbat de cand a venit noul capitan, Jhon Black. A impus niste "jocuri" stupide! Dar lor le-au placut!!
- Cine si-ar omora propriul echipaj?! A exclamat Amali contrariata.
- El! a intarit Matt incruntat si nervos. A fost... voi nu stiti poate cum e sa te uiti la un om murind, fara sa poti face nimic sa-l salvezi!
- Stiu cum e, Matt... a zis plecand privirea in jos. Logodnicul meu a... a murit pe mana lui David la atac. Nu am putut face nimic. Totul s-a petrecut sub ochii mei. Nu am cum sa sterg imaginea asta dureroasa.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, pana ce una si-a gasit drum pe obrazul meu...
- Mama mea. A spus Amali, trista. Sotul ei a fost omorat de altii, in razboi, sub ochii ei. Stim ca nu e usor Matt. Vedeam asta pe chipul mamei. A marcat-o toata viata...
- Sunt sigura ca mai sunt cazuri din astea, Matt.
El a suspinat si si-a mutat din nou privirea tulburata in alta parte.
- In ziua aceea cand am fost numit pentru initiere, tremuram. M-am rugat cum am stiut eu mai bine pentru proctectia divina. Inaltam rugaciuni fierbinti cand apucam sa fiu singur, sau cand lucram pe timp de zi, ma rugam in inima mea. Nu doream sa omor pe nimeni, sa nu fac niciun rau. Si totusi era batalia pana la moarte! M-a pus sa ma lupt impotriva unui om de doi metri, de culoare, cu muschi si experienta. In mod normal, nu aveam nicio sansa. De felul meu sunt mai fricos. Dar atunci a fost testul meu de credinta, ce am invatat eu pana atunci de la preotul acela - Dumnezeu dorea sa vada cat de mult ma incred in El si in puterea Lui. Credeam ca rade Dumnezeu de mine: eu? Impotriva unui om atat de mare?
Atunci mi-am amintit de o intamplare din Biblie, citita mai demult, despre David - un tanar evreu, si Goliat - cel mai mare si viteaz dintre filisteni, un popor vecin. Goliat provenea cel mai probabil din categoria uriasilor si nimeni nu a reusit sa-l invinga pana la tanarul David. Uriasul Il insulta pe Dumnezeu si pe poporul evreu zicand ca sunt toti lasi daca nu are cine il infrunta. Iar David, cu o singura piatra, trasa cu o prastie in frunte, a reusit sa-l doboare pe urias si sa-i lase pe toti uimiti. Tanarul s-a increzut in Dumnezeu si in numele Lui a avut biruinta... si Dumnezeu nu se lasa batjocorit, sa stiti. Iar David a fost unul din marii imparati ai Israelului, care a scris si numerosi psalmi din Vechiul Testament. Israelul a cunoscut o perioada de prosperitate in timpul domniei lui, pentru ca el era un om dupa inima lui Dumnezeu.
Iar eu? Sa fiu incapabil sa cred intr-un Dumnezeu atat de mare? Si daca ar fi fost sa mor, mi-as fi acceptat destinul. Dar acest Dumnezeu mi-a purtat de grija, daca va spun!
Am fost repartizati pe un tarm, in apropierea unei jungle ciudate. Invingatorul trebuia sa se intoarca inapoi la tarm cu un obiect apartinand celui invins pentru a demonstra moartea lui...
Ne-a dat sabii, cutite, ca sa ne descurcam. Eu am refuzat, si am pus deoparte armele - nu aveam de gand sa ucid pe nimeni, nici chiar pe vrajmasul meu.
- Matt! Cum ai putut face asa ceva? a intrebat Amali.
El a ridicat din umeri.
- Respectam doar porunca "Sa nu ucizi" si aveam incredere ca daca Dumnezeu dorea sa ma scape, El o va face oricum. Asa le-am spus si piratilor iar ei au ras de nazuinta mea si curajul meu - dar le-a placut faza, din moment ce le-am oferit spectacol. Erau curiosi sa vada ce voi face si daca voi supravietui uriasului care se radea mereu de mine, el fiind increzator in sine, pe puterea de care dadea dovada. Eu - neexperimentat, slab, mic la statura fata de Goliat, dar increzator intr-un Dumnezeu mai mare!
Ehi bine, nu-mi venea in minte niciun plan - ce as fi putut face? Asa ca am inceput a fugi catre jungla. Curios nu? Am incercat sa-l impiedic pe urmaritor, cu speranta ca va cadea si se va pierde pe aici iar eu voi ramanea teafar si nu voi omora pe nimeni. Eram mic dar fugeam repede fata de Goliat, pana cand m-am impedicat si am fost trantit la pamant! Uriasul de apropia de mine cu maxilarul inclestat, cu ochii mariti si cu sabia ridicata, gata sa ma loveasca. M-am rostogolit si am evitat lovitura. Pana s-a dezmeticit el sa scoata sabia din pamant eu am reusit sa ma ridic si sa trec in jurul picioarelor lui o liana, ca sa se impiedice. Cand s-a ridicat a cazut iar eu am luat-o la fuga cat ma tineau picioarele! El s-a infuriat atat de tare, incat a marait, a taiat dintr-o miscare liana, si a inceput sa ameninte: ca nu sunt bun de nimic, ca sunt un las, ca nu merit sa fiu pe nava piratilor, si a jurat ca ma va omora de indata ce ma ajunge. Bineinteles ca m-am speriat si mi-am continuat fuga, uitandu-ma din cand in cand in spate, pana am intrat cu picioarele intr-un rau. Nu mai era timp de gandit: am sarit si apa si am innotat usor pana la tarm si abia cand am ajuns in siguranta m-am uitat in spate. Goliat isi aruncase sabia jos pe tarm si fara a se mai gandi, orbit de furie, se aruncase deja in apa care ii ajungea pana la piept. Voi va inchipuiti ce a urmat? Raul acela era plin de crocodili. Nu stiu cum am trecut eu nevatamat! Chiar nu imi pot explica... a fost numai mana lui Dumnezeu acolo, pe cuvantul meu!
Uriasul se lupta din raspuneri, striga si incerca sa se elibereze din falcile puternice care il muscau peste tot. A fost ingrozitor sa vad si sa nu pot face nimic ca sa ajut... e vina mea!
Matt si-a ascuns fata intre palme si toti am respectat tacerea adanca ce s-a asternut intre noi.
- Dar Matt... am sovait. Nu te-ai rugat tu pentru salvare? Unul dintre voi doi trebuia sa-si piarda viata... si tu dupa cum ai zis, nu ai fi avut nicio sansa impotriva uriasului! Ai fost protejat, Matt. Ai iesit nevatamat de acolo!
Mainile i-au alunecat pana la barbie, lasand fata lui indurerata la iveala, dar tot nu s-a uitat la noi si nu a raspuns.
- Esti un baiat tare bun, a rostit Amali. Onest, drept, milos... nu merita sa te invinovatesti.
Matt si-a intors privirea spre Amali iar ea a zambit in coltul gurii, cu o privire plina de compasiune. Zambetul si privirea calda i-au fost returnate de catre Matt, cu un "multumesc" spus timid.
- Nici tu nu esti mai prejos, a spus Matt.
Ea a zambit usor si i-a evitat privirea, rusinata. Apoi si-a continuat lucrul de mana inca zambind, iar eu priveam cand la unul, cand la altul, incercand sa zaresc acea sclipire de interes. Si era!
Cine stie... e abia un inceput!

#In primul rand va multumesc enorm pentru incurajarile, parerile, vizualizarile, listarile si interesul vostru pentru aceasta carte. Fara voi, nu as fi putut ajunge aici! Cand am vazut ca sunt si eu nominalizata la castigatorii wattys2016, am ramas uimita! ❤❤❤❤❤ Eu doar visam la o astfel de onoare... dar se pare ca visele se implinesc!😇😇❤ Va sunt recunoscatoare, si sunt foarte incantata sa scriu pentru voi aceasta carte ✔❤ Lectura placuta pe mai departe! Astept pareri 😇😇

Un alt lucru, as dori sa am mai multe coperti la aceasta carte... stie cineva o fata care ar putea sa-mi faca? Ceva dragut? ❤ Daca stiti voi, nu ezitati sa imi recomandati. Sau cine face coperti dintre voi, cititori. Nu ma supar ✋😂

Altceva... ma bate gandul sa schimb titlul, aveti idei? Ceva sa se potriveasca cu povestirea mea, bineinteles 👍

Acest capitol il dedic prietenei mele LaviniaKrauzer ❤✔ Multumesc ca mi-ai dat ideea sa scriu despre povestea lui Matt, eu uitasem sincer de el :)) Cu prilejul acesta, toti cititorii stiu mai multe ❤👍 Nu ma pot compara cu tine, tu stii sa folosesti minunat cuvintele si sa dai nastere la un vocabular frumos si suav care incanta toti cititorii. 😉😍 Sunt mandra de tine 😇✋❤ Astept ca anul viitor tu sa fii anuntata pentru premiul wattys2017 si intr-o zi sa-ti publici romanul 👍😍😍🎀

Apropo de asta dragi cititori, va recomand cartea "Inimi indurerate: Departe de casa" scrisa de LaviniaKrauzer. E absolut geniala si foarte originala! Nu sunt genul care face recomandari, dar de data aceasta merita! Autoarea descrie foarte frumos vremea aceea a imparatilor romani si asediului Ierusalimului. Nu veti gasi pe wattpad nicio carte asa, va garantez ✌ Este la inceput, si as dori sa treceti si pe la ea, sa lasati si o parere daca vreti, pentru a incuraja scriitoarea. Are nevoie de voi! Va spun ca merita din plin! Nu o sa va para rau! 😇😇 Cartea e foarte captivanta si sunt sigura ca va fi si in continuare ❤

Ehi bine, cam asta e pe astazi ✔ Astept comentariile voastre cu drag, sunt aici gata sa raspund!

Sa aveti o zi minunata ca voi! ❤✔🎀

< Elly >