Perfect || Lutteo

15 - Suferința

"Vreau să vorbim"

"Încă nu am terminat discuția"

"Îmi pare rău pentru tot"

...

Așa arătau toate mesajele pe care Luna le primise în ultima vreme, bineînțeles, de la Matteo.

Citindu-le, prin cap îi treceau mii de întrebări: De ce Matteo continua să insiste? De ce o tot presa? De ce după atâta timp își recunoscu greșeala?...

... Dar cea mai importantă întrebare: De unde avea Matteo numărul ei de telefon?

--- Hei! --- Nina intră în camera Lunei zâmbind --- De ce m-ai chemat?

--- Ca să vorbim despre ceva foarte, foarte, foarte important --- Luna accentua cuvintele, zâmbind fals --- Te rog, stai jos!

Luna își puse mâinile pe umerii Ninei, ghidând-o spre marginea patului.

--- Bine... Wow! Asta a părut cam forțat...

--- Serios? --- Luna zâmbi fals din nou.

Când Nina stătea deja jos, Luna închise ușa cu putere. A trans scaunul de la birou lângă pat și s-a așezat pe el pentru a discuta față-n față cu Nina, care o privea surprinsă.

--- Bine, Luna... Eu nu știu ce se întâmplă, dar mă cam sperie atitudinea ta.

--- Poftim --- Luna i-a întins prietenei sale telefonul ei.

--- De ce îmi dai telefonul tău?

--- Nina, doar citește!

Luna a vrut ca prietena ei să vadă toate mesajele pe care le primise de la Matteo.

--- Este... --- Nina nu a putut să rostească mai mult de un cuvânt căci Luna îi puse mâna la gură.

--- Înainte de orice comentariu de al tău, vreau să stabilim un lucru: de unde are Matteo numărul meu de telefon?

--- Nu i l-am dat eu! Jur!

Luna nu credea o iotă din ce auzise așa că își privea prietena cu sarcasm.

--- Nina, mă crezi proastă? Zi-mi adevărul.

--- Ăsta e adevărul, nu i l-am dat eu.

--- Nina!

--- Chiar nu mint! Cel care i l-a dat a fost Gaston.

--- Și de unde îl avea Gaston atunci? Sau cum de știi că el i l-a dat?

--- Deci Gaston m-a rugat pe mine să-i dau numărul tău ca să i-l dea lui Matteo.

--- Pe bune? Și asta nu înseamnă că tu i l-ai dat?

--- Nu! Eu i l-am dat lui Gaston --- Nina privi inocent cum Luna își dă ochii peste cap --- Bine, totuși ai dreptate. Eu știam că i-l dau pentru Matteo care e oarecum același lucru, dar nu chiar.

--- Nina... De ce?

--- Luna, eu știu că ești supărată pe el dar totuși...

--- Totuși ce? Și dacă știai că Matteo va avea numărul meu de telefon, de ce i l-ai dat lui Gaston?

--- Păi în primul rând fiindcă îmi place de el și eram prea entuziasmată că vorbește cu mine. Iar în al doilea rând, Matteo vrea doar să-ți spună că-și recunoaște greșeala și să clarifice lucrurile cu tine.

--- Lucrurile sunt deja clare. Și înțeleg că tu ai vrut să mă ajuți dându-i nunărul meu, dar în realitate ai înrăutățit situația pentru mine.

--- Adică?

--- Adică primesc mesaje constant și mă sună de foarte multe ori.

--- Asta e iubire! --- zâmbi Nina.

--- Asta e agasare! --- Luna se strâmbă la ea --- Oricum... Avem 13 ani!

--- Pe bune, Luna? Iar începi cu chestia asta legată de vârstă? Știi foarte bine că nu contează și în plus e normal ca de la vârsta asta să începem să avem sentimente de genul ăsta. Face parte din procesul nostru de creștere.

--- Tot nu mai suport!

--- Ce anume?

Fix în acel moment primise un nou mesaj de la Matteo. A ridicat nervoasă telefonul și i l-a arătat Ninei.

--- Uite asta! Asta nu mai suport! De fiecare dată când deschid telefonul găsesc un nou mesaj de el.

Luna se trânti în pat ascunzându-și capul în pernă. Nina se apropie de ea și o mângâie pe spate.

--- Luna, eu te înțeleg. Dar totuși uită-te și tu la mesajele lui, chiar îi pare rău. Și dacă erai o persoană neimportantă pentru el, nu cred că ar fi continuat să-ți scrie.

Auzind cuvintele prietenei sale, se ridică, simțind cum o lacrima voia să curgă pe obrazul ei.

--- Plângi? --- Luna negă, dar tristețea încă se putea citi pe fața ei --- Luna... Acum fii sinceră. Tu chiar vrei să-l uiți?

--- Nu --- acea lacrimă căzu pe obrazul stâng al Lunei, urmată de alte câteva --- Nu vreau. Eu țin la el și chiar simt ceva special când îl vâd. De la șase ani am sentimentul ăsta. Însă mă doare că nu a înțeles situația așa cum a fost și că și-a schimbat atât de mult atitudinea... A dat vina pe mine pentru cum a ajuns el acum.

Nina își îmbrățișă strâns prietena. A preferat să tacă din gură pentru a nu o întrista pe Luna și mai tare, dar în mintea ei își repeta tot ce nu-i zicea în față.

"Tu îl iubești, el te iubește. Dar el nu știe cum să se poarte, iar tu nu știi să ierți." - își repeta Nina în gând - "Putem afirma că sunteți proști amândoi".

În momentele în care Luna plângea lângă prietena ei, Matteo era închis în camera lui privind tavanul cu tristețe.

Acum știau amândoi cum e cu suferința.

Am depășit 10k la " We are one" ~ prima carte scrisă de mine :')

Deci când am început să o scriu nici nu mă gândeam că va fi atât de citită.

Vă mulțumesc ❤