Luna încă îl strângea pe Matteo în brațe, fără să primească vreo reacție din partea lui. Simțindu-se incomod, i-a dat drumul și a văzut că avea o privire goală, serioasă, întunecată și puțin încruntată.
--- Matteo... --- Lunei îi dispăru zâmbetul --- De ce ești așa?
--- Așa cum?
--- Așa... Rece... De ce?
--- Și ce ai vrea să fac? Să te pup? Ce ai vrut să spui cu acel comentariu despre comportamentul meu?
--- Asta am vrut să spun --- Luna ridică tonul --- Nu mai ești la fel, de asta nu te-am recunoscut! Înainte erai bun, drăguț și iubitor! Acum... Te comporți altfel! Nu mai ești același!
--- Oare de ce? Poate din cauza fetei care m-a lăsat atunci când se presupune că urma să rămână cu mine. Dar stai, tu ești aia!
--- Matteo! Înțeleg că a fost dureros pentru tine, dar chiar nu aveam ce să fac. Aveam program prelungit la școala aia, iar atunci când aveam timp, nu te găseam.
Matteo se ridică de jos și privi spre orizont, ignorând-o pe Luna.
--- Matteo... Dacă tu chiar așa ești în realitate, dacă modul în care te purtai înainte s-a schimbat complet... Nu cred că... --- Matteo o întrerupse.
--- Știi ceva, Luna? Nu-mi pasă. Da, m-am schimbat. Și asta datorită ție și nepăsării tale.
Privirea Lunei se încruntă complet, în timp ce o lacrimă i se scurgea încet pe obraz.
--- Chiar eram proastă când eram mică... Pentru că m-am atașat de tine. Vreau să păstrăm distanța de acum înainte.
--- O decizie foarte bună.
Luna părăsi topoganul îndurerată. Pe Matteo îl durea sufletul știind că după atât de mult timp la distanță de ea, o pierde din nou. Dar nu voia totuși să mai sufere din cauza ei.
Din minte o putea șterge pe Luna cu ușurință, dar mereu va fi captivă în inima lui.
YOU ARE READING
Perfect || Lutteo
FanfictionAm fost doar niște copii când ne-am îndrăgostit. Nici măcar nu știam ce înseamnă iubirea sau ce se întâmplă cu noi. Mai târziu am început să înțelegem și am crezut că totul e perfect. Dar nu era. Crescând din ce în ce mai mult am realizat că durer...
