Perfect || Lutteo

13 - Sentimente puternice

A trecut o lună de când Luna și Matteo s-au recunoscut. Timpul ar fi trebuit să le vindece pe toate, dar durerea încă persită în inimile lor.

Aveau o atitudine foarte rece unul față de celălalt, abia dacă se priveau. Era ca și cum amândoi își îghețau sufletele în secunda în care se uitau unul la celălalt.

Luna plânsese zile în șir după acea revedere "minunată" cu Matteo. Dar după acea perioadă grea, a hotărât să-și adune tot curajul și toată forța psihică pentru a-l uita pe Matteo. Gândindu-se la el își făcea rău singură, era ca și cum ceva îi sfâșia inima de fiecare dată când prin mintea ei se năzărea numele lui. Bineînțeles că tot curajul și ambiția ei au ajutat-o doar să se oprească din plâns sau din orice altă reacție emoțională, fiindcă să-l uite era imposibil.

Matteo încerca același lucru: să uite complet de Luna. Dar oricât încerca nu putea. Prietenul său Gaston, încerca mereu să-l scoată din starea lui depresivă, dar nu reușea în ciuda tuturor eforturilor sale. Dar această stare interioară l-a schimbat foarte mult. Acum nu mai ridica tonul la nimeni și nu-și mai bătea joc de cei din jurul lui. Devenise mult mai deschis cu prietenii lui, iar acum în afară de Gaston, Ramiro știa, de asemenea, situația lui cu Luna. Diferența era că Gaston chiar încerca să se implice și să-și ajute prietenul, pe când Ramiro era cam nepăsător...

--- Am greșit... --- zise Matteo --- Trebuia să înțeleg că și ei i-a fost greu și că nu putea face nimic datorită programului. Dar eu? Eu am pus răul înainte! Pentru că atunci când aveam 6-7 ani eram un prost mic.

--- Acum ești unul mare --- zise Ramiro.

Gaston și Matteo stăteau pe marginea patului din dormitorul lui Matteo, iar Ramiro era întins pe podea. Asta i-a dat lui Gaston ocazia de a-i da un picior lui Ramiro, oferindu-i o privire subtilă prin care îi sugera să-și țină glumele proaste pentru alt moment.

--- Nu m-am pus în situația Lunei. Am judecat-o greșit și am luat o atitudine greșită în tot acest timp.

--- Matteo... --- Gaston puse mâna pe umărul prietenului său --- Eu mereu încerc să aduc argumente pozitive ca să te fac să te simți mai bine. Dar trebuie să fiu și sincer, de aceea îți dau dreptate. Dacă nu o judecai greșit pe Luna pentru faptele ei, acum erați bine amândoi. Tu ai dat vina pe ea pentru toată durerea ta din anii ăștia.

--- Da, așa e --- Matteo s-a ridicat și a început să se plimbe frustrat prin cameră --- Și știi ce e cel mai rău? Că eu i-am spus toate astea în față! Sunt prost!

--- Eu ți-am spus --- comentă Ramiro.

--- Potolește-te! --- Gaston s-a aplecat pentru a-i da o palmă după ceafă.

Matteo era prea amăgit pentru a băga în seamă replicile lui Ramiro.

--- Trebuie să încep să lupt pentru ea --- Matteo luă o atitudine hotărâtă --- Știu că am rănit-o și nu voi reuși să repar asta cu niște simple scuze. Trebuie să-i demonstrez că sunt altă persoană, că o iubesc și că aș face orice pentru ea.

Gaston zâmbi mândru auzindu-și prietenul, dar Ramiro, din nou, strică totul:

--- Tu te auzi măcar ce spui? Frate, ai 13 ani. Și Luna la fel, eu la fel, Gaston la fel... Îmi pare rău că stric momentul, dar de ce vorbim noi despre iubire de acum?

--- Iubirea n-are vârstă, fraiere! --- replică Gaston --- Așa că taci din gură și nu mai vorbi ca un măgar sarcastic!

--- Gaston are dreptate --- zâmbi Matteo --- Dragostea n-are vârstă. Și de asemenea, ai dreptate și cu acel comentariu despre Ramiro...

Matteo era hotărât să-i demonstreze Lunei c-o iubește. Nu-i păsa ce trebuia să facă. Își dorea doar să-și expună în fața ei toate acele sentimente puternice.