Capitolul 6: Contrastul din ceai

82 12 2

Cerul e cutremurat de tunete suspecte... Sebastian și-a strâns paltonul până la urechi, privindu-mă curios. Nu am intenția să mă feresc de cadoul zeilor.

— Dintre toate zilele din an... trebuia să plouă tocmai azi!

Nu înțeleg de ce este nemulțumit. Sebastian iubește ritmurile rock, dar nu înțelege muzica ploii. Nu știe cum e să fii îndrăgostit de vreme mohorâtă.

Ne-am apropiat grăbiți de cafeneaua „Zori" . După ce am intrat, ne-am așezat strategic în cel mai retras colț al încăperii, așteptând înfrigurați să vina cineva să ne servească. Răcoarea de afară mi-a înghețat ușor mâinile. Obrajii mei palizi au căpătat ceva culoare. Sebastian leapădă paltonul, pentru că înăuntru este destul de cald iar eu îi urmez exemplul, așezându-mi haina pe spătarul scaunului.

Un ospătar cu înfățișare comună vine cu meniul. E același om care m-a servit pe mine și Vladimir data trecută... Nu înțeleg unde a dispărut chelnerul care îmi aduce cafeaua de obicei. Era atât de obișnuit cu mine încât venea cu licoarea magică de îndată ce mă vedea așezându-mă la masă.

Bărbatul cu înfățișare morocănoasă mormăie ceva în barbă.

— Două cafele cu lapte, vă rog... zice Sebastian.

El înclină din cap a aprobare apoi se duce spre capătul opus al încăperii, lângă bar. Sebastian pune cartea de anatomie pe masă, apoi își petrece mână prin pletele ondulate, dându-și parul peste cap. Se lasă comod pe spate și se uită spre tavanul din lemn. Scaunele, mesele, podeaua, pereții, totul este făcut din lemn, având acea patina rustică care îmi amintește de cabanele din munți, de drumeții...

— Crezi că Demetrescu o să mă aleagă pentru a lucra alături de el?

— Nu știu, este mentorul tău... Tu ce simți despre asta?

— Sângele rece nu-mi lipsește, așa după cum o știi deja. Disecțiile îmi ies destul de bine, dar am impresia că este mereu nemulțumit de mine.

— Ai impresia. Sebastian, te descurci grozav. Mie încă mi se face greață când văd depărtătorul introdus în torace...

— Nu este una dintre cele mai plăcute imagini...Totuși, te pricepi să găsești cauzele acestor morți tragice... Ești sigură că nu vrei să fii legist?

— Am văzut oameni uciși, am fotografiat zona crimei, am recoltat probe, întocmit rapoarte... A fost bine....Dar mirosul de formol, nu știu... nu mi se potrivește...

El începe să râdă ușor.

— Cine crezi că le poate suporta? Este o chestie de obișnuință. Pe măsură ce te expui mai mult, vei capăta imunitate. Eu cred că talentul tău detectivistic ar putea fi valorificat mult mai bine în meseria de legist. Oricum, până una alta, mai ai câteva luni ca să te hotărăști...

— Cred că aș prefera să lucrez mai mult cu viii decât cu morții...

— Dar ai terminat Medicina! Criminalistica e doar una dintre multele specializări pe care le are Institutul! E păcat să te irosești făcând rapoarte într-un birou anost, acoperită de praf... Ce crede Mahmud despre asta?

La auzul numelui său am înghițit în sec, simțind cum încep să îmi transpire palmele. Am fost scoasă din încurcătură chiar la timp, pentru că burtosul ne așează pe masa cele două cafele aburinde.

— Mahmud și-ar dori să lucrez alături de el. Crede că am potențial.

Șoptesc un „mulțumesc" sfios și chelnerul pleacă țanțoș, fără să-mi răspundă. E cam încrezut. Sebastian își lovește palmele răsunător, cu sunet de victorie.

VLADIMIRRead this story for FREE!