Capitolul 19: Balul deșertăciunii

80 11 0

Dedicatie pentru Claudia Raul


Plouă mărunt iar radioul cântă în surdină. Picăturile se izbesc de fereastră și creează ritmuri gotice. Opal stă nemișcată, la pândă, cu ochii după stropii jucăuși. Parcă ar vrea să vâneze ceva ce se întrezărește afară...

Prin minte îmi fulgeră întâlnirea cu demonul. Resimt un junghi de spaimă în inimă. Dar imediat după aceea îmi revin din memorie mesajele fără șir dintre mine și Vladimir. Chiar dacă nu a știut ce s-a petrecut cu mine, a reușit să mă liniștească în acea noapte așa cum nu ar fi făcut-o nimeni...

A doua zi m-am întors la realitate, prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic semnificativ... Ca să fiu sinceră, l-am ignorat complet și m-am concentrat asupra lui Sebastian, dar în această seară jocul înclină în favoarea mentorului meu.

Este unsprezece noiembrie iar conacul legistului probabil este asaltat de oaspeți. Mama obișnuia să îmi spună în glumă să stau departe de bărbații născuți sub semnul Scorpionului, pentru că sunt periculoși și nebuni. Iar dacă nu ai de ales, măcar să nu îi trădezi, fiindcă atunci vei face cunoștință cu celebrul lor venin.

Lumina caldă a veiozei mă poleiază în auriu, aruncând străluciri pe rochia prețioasă, albastră, care îmi răsfață pupilele. Ochii mei sunt machiați discret cu negru iar rujul de vișină crudă îmi înobilează buzele fremătătoare. Părul meu bogat este strâns într-un coc elegant, subliniat de pieptenele cu pietre, care stă înfipt acolo ca o diademă. De câte ori mă gândesc la conac, pieptul îmi este traversat de emoții cumplite. Cu greu reușesc să mă stăpânesc...

Se aude trilul telefonului, care mă anunță că am primit un mesaj. Mă năpustesc spre masă, strivind vietatea urlătoare între degete. Când văd numele înscris pe ecran, mă cuprind pe spate călduri de șes.

— Ești pregătită pentru bal? "

Deodată, aproape fără să îmi dau seama, mă simt protagonista unui basm.

Lucrul care mă deosebește de majoritatea femeilor este faptul că nu mi-am dorit niciodată să fiu Cenușăreasa. Nu vreau să zac în cenușă, nerecunoscută de prinț, nici să redevin o muritoare de rând după ce încetează orologiul cele 12 bătăi.

— Nu chiar. Mai lipsește caleașca " , scriu eu fugitiv, cu aluzie la mașină.

Pe când îmi făceam gânduri referitoare la mijlocul de locomoție ideal, trilul mecanic mă anunță că nu mai trebuie să îmi fac nicio grijă.

— Verifică... Caleașca te așteaptă în fața porții".

Am tras surescitată de perdea, apoi am deschis geamul. Ploaia s-a oprit, cerul tulbure s-a înseninat iar neoanele descoperă căsuțele vopsite în verde, albastru sau galben. Dormitorul meu este orientat spre stradă. Observ o mașină neagră, lunguiață, așteptându-mă.

Trag cutia de sub pat, scoțând de acolo pantofii îmbrăcați în catifea, pe care i-am cumpărat special pentru rochia de brocart. Îmi ridic poalele, lăsând la vedere ciorapii negri, încălțându-mă cu gesturi nervoase... Apoi îmi scot manșonul de blana albă din dulap și îl petrec peste umeri.

Pisica se plictisește, așa că se rotește pe lângă picioarele mele. Îi mângâi căpșorul neastâmpărat, apoi îi aranjez medalionul. Pare neliniștită, nemulțumită de ceva.

Opal se așează strategic pe pervaz, știind că urmează să trec prin raza vederii ei. Mai rămâne un singur lucru de făcut: strecor telefonul în poșeta de lac și arunc o ultimă privire de Narcis spre sticla care mă reflectă. Apoi deschid ușa.

VLADIMIRCitește această povestire GRATUIT!