Capitolul 8: Fulger între inimi

74 11 0

Dedicatie pentru Pricess Maya Violeta


Vântul a stârnit frunzele ruginii nebune, care dansează amețitor, în cercuri din ce în ce mai largi. Am coborât scările Institutului, cu halatul fluturând în urma mea. Neoanele de pe stradă sunt aprinse... Umbre vagi vestesc sosirea nopții.

Trecătorii grăbiți deschid umbrelele, iar cei care au fost prinși pe picior greșit caută un adăpost. Doar eu stau și aștept dezlănțuirea furtunii...

Un fulger îmi orbește parțial vederea. Imediat după aceea ciulesc urechile, așteptând tunetul îngemănat. Cerul vânăt și furios începe să se reverse.

Rezidenții fug degrabă în clădire, doctorii dau comenzi, sirena stridentă a unei ambulanțe îmi rănește urechile. Mă retrag sub acoperișul ocrotitor al clădirii și stau lângă o coloană de marmură veche, ținând palma deschisă, oferită apei ce cade din cer. Stropii reci îmi lovesc pielea, formând mici cratere.

Simt în nări miros de asfalt udat de ploaie, combinat cu iz de țigară. Duhoarea îmi irită căile respiratorii; mă întorc enervată spre sursa ei, întrebându-mă cine este individul care îmi tulbură reveria. Țanțoș, drept, stând în fața coloanei din stânga clădirii, ținând țigara între degete și scoțând pe gură rotocoale de fum albăstrui, îl văd pe Vladimir. Pare absent și nici măcar nu mă observă.

Înciudată de faptul că mi-a ruinat scenariile, cobor scările, vrând să ocolesc Institutul, ca să pot admira ploaia din partea cealaltă. Dar ca să ajung pană acolo, trebuie să trec pe lângă el. Pe când încercam să mă furișez, îi aud vocea.

Fumul mă face să strâmb din nas. El îmi capturează dezgustul, așa că aruncă mucul de țigară pe treptele ude.

— Îți place ploaia?

Tresar interior, uitându-mă urât spre el. Și dacă mi-ar plăcea, ce îi pasă?

— Și mirosul ploii, zic cu ironie, privind spre țigara stinsă.

Mă pregătesc să trec, dar îmi blochează drumul.

— Te-am supărat cu ceva?

Își pune mâinile în buzunarele halatului, puțin stânjenit, puțin curios.

— Tu ce crezi?!

— Ah, scena de mai devreme... Îmi pare rău pentru asta. Nu are nicio legătură cu tine, traversez o perioadă mai grea și am tendința de a deveni urâcios.

M-am îmbunat puțin, văzând că stă în ploaie ca să vorbească cu mine. Nu pare deranjat de stropii cerești, dacă asta îl ajută să fie în preajma mea.

— Să înțeleg că nu ai avut un concediu plăcut?

El pleacă capul, apoi își face de lucru cu pachetul de țigări.

— Am avut niște probleme de rezolvat cu Cercul.

Cercul. De câte ori aud denumirea sectei lui, mă cuprind fiori neplăcuți.

— E ceva grav?

Se așează paralel cu mine, iar mâna nervoasă se oprește brusc din joacă.

— Nu pot să împărtășesc astfel de lucruri. Nici măcar cu tine.

Ploaia cade cu putere și fulgerul despică cerul în două. Tunetul ne asurzește.

Scot un strigăt de surpriză. El își trece protector brațul în jurul meu, de parcă fulgerul ar fi vreun inamic ce vrea să ne atace. Nu știu cum se face, dar am ajuns lipită de coloană, iar el mă ține ca într-o chingă, cu ambele brațe împrejur, într-o îmbrățișare ciudată. Se sprijină de marmură iar eu mă las umbrită de umerii lui.

VLADIMIRRead this story for FREE!