Fell in love with a pirate

50. Camera artileriei

Cu pasi sovaitori, nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata usii cu pricina.

W... W... care o fi numele?

O mana tremuranda mi-o asez pe clanta, mai mult din obisnuinta de a deschide usi, decat din curaj, si ma straduiesc sa-mi amintesc codul secret: un pistol cu cremene - nu cu roata. Clar.

Deschid usa si constat cu stupoare ca aceasta nu este nici pe departe ceea ce caut! Imi mut privirea incoace si incolo, in odaia in care nu se afla tipenie de om si unde nu atarna nicio arma ucigatoare pe pereti. Un perete este acoperit in intregime cu un dulap incapator cu sticla glisanta, in care se gasesc fel de fel de sticlute cu nume complicate scrise pe ele. Asezate in graba una langa alta, de toate culorile si marimile, imi amintesc de papusile ruse Matriosca. Un pat cu cearceafuri albe si o patura la fel de imaculata, sunt asezate chiar sub un geam de unde patrunde lumina, si o masa cu doua scaune este in mijloc, si ofera incaperii un ornament cu bun gust.
Centrul de prim ajutor este chiar mai primitor decat ma asteptam, curat si bine intretinut de catre femeile care servesc zi de zi pe nava. In luptele pe care le duc piratii, este imposibil ca cineva sa iasa nevatamat daca a participat in campul de lupta. Sau mai este posibilitatea ca ei sa fie tratati aici de boli.
Cu toate beneficiile pe care le are acest loc, oftez dezamagita: sala medicala nu este ceea ce caut.
Ies val vartej din camera descoperita si cobor scarile in graba, aflandu-ma iarasi in punctul de unde am plecat adiniaori. Nimic nu este atat de simplu precum pare la prima vedere...
   Mai arunc o privire catre soare si constat ca a mai apus o treapta si se face din ce in ce mai tarziu.
   Daca voi rata intalnirea?

   Ar trebui sa gandesc mai repede, inainte ca cineva sa...

  — Kate!

Ma gaseasca.

Din departare nu am auzit atat de bine vocea barbateasca incat sa o recunosc, si ezit putin, inainte de a ma intoarce spre sursa mai putin bine venita. Cu oftat prelung, ma rotesc pe calcaie si privesc persoana care a stigat numele meu.
Din fericire, nu parea nici Matt, nici capitanul John. Atunci cine...?
  Cand silueta omului se apropie mai mult, am recunoscut mersul taraganat si banderola rosie de pe capul lui Leo.
Un zambet mare mi se asterne pe chip din cauza ca si aceasta rugaciune mi-a fost ascultata: cineva picat din cer chiar la timpul potrivit.

  — Leo?
El imi zambeste si isi pune mainile in solduri:
  — Ce faci aici? ma intreaba el. Credeam ca esti...
  Nu am asteptat nicio secunda in plus, asa ca i-am retezat vorba pentru a-i pune intrebarea care ma macina pe mine:
  — Unde e artileria?
Mi-am amintit ca nu i-am zambit, si ca sa para intrebarea mai cordiala, am adaugat si accesoriul meu preferat - in functie de necesitate.
El s-a incruntat si a privit in jur, inainte ca sa-si indrepte din nou atentia asupra mea, cu un aer sceptic:
  — De ce?

Ar exista posibilitatea ca Leo sa fi uitat conversatia noastra de mai bine de jumatate de ora? De ce m-ar intreba asta? Stie ce caut.

  — Leo, te rog, am insistat eu cu ochi rugatori. E ultima data cand te intreb ceva!

Barbatul a chicotit, a ridicat dintr-o spranceana si a pus doua degete pe barba meditativ:

  — Stii, m-am razgandit. Nu te voi lasa sa mergi in locul acela...

Am facut un pas in spate, devastata de cuvintele tocmai rostite de Leo. Ce ar fi in stare sa faca? E singurul om de pe nava pe langa Razvratiti, care cunosc dorinta mea de a merge la intrunire. Leo ar putea la fel de bine sa cheme capitanul si sa ma denunte pentru activitatea mea, mai mult clandestina.

  — Nu ma vei opri, Leo! am rabufnit, sarind cu gura pe el si incrutisandu-mi bratele protectiv.
  — Nu stii unde e artileria, din cate imi dau seama...
  — Ma voi descurca si singura. Fara ajutorul tau, bine?