Yeeeeyyyy!

11.7K 545 10
                                    

       Am ajuns cu Jeff la scoala si am inceput sa ne facem treaba. Ne-am impartit ca sa terminam mai repede si sa nu ne incurcam unul pe altul, fiecare luan un etaj iar sala de sport urmand sa o facem impreuna. In acest fel am terminat cu o ora si jumatate inainte de termenul pe care ni l-a dat Slender si am avut timp sa mai verificam fiecare sala impreuna si sa corectam ce mai era de corectat, iar apoi sa luam o pauza de cam jumatate de ora, de o cafea si o tigara. La ora 6 am plecat spre casa, unde am inceput sa facem treaba in gradina. Desi parea usor la inceput , era foarte mare gradina casei, trebuia sa avem grija sa nu calcam florile sau legumele plantate, si sa strangem tot gunoiul ce se stransese de-alungul vremii. Cine stie de cat timp nu o fi fost curatata gradina asta, poate chiar ani. Trebuia tunsa iarba si vopsit garduletul. Ne-am straduit sa terminam cat mai repede ca deja eram obositi dupa noaptea petrecuta la scoala, si nu prea mai aveam chef, dar sa facem si totul bine ca sa nu trebuiasca sa repetam aceasta noapte. 

     Cand am terminat cu gradina am mers in casa si ne-am apucat de micul dejun, fiind relativ timpul sa il facem. Avand in vedere ca trebuia sa facem diferentiat, fiecare vrand altceva, a durat ceva vreme. Slender ii pusesera sa faca o lista cu ce vrea fiecare la micul dejun , ca noi sa stim cu exactitate ce vrea fiecare. Am terminat, relativ repede, deoarece erau multe retete care se faceau asemanator si unii care chiar au vrut acelasi lucru. Ne mai ramasesera cateva ore pentru odihan si am hotarat sa bagam toate farfuriile cu mancare in frigider, fiecare avand hartiuta cu numele celui ce a cerut ce era pe acea farfurie, si ne-am bagat la somn. Eram atat de obosita incat , cum m-am intins in pat, am si adormit.

     Pe la ora 5:30pm mi-a sunat alarma si m-am dat jos din pat. Eram mai obosita decat atunci cand m-am culcat. Am coborat jos unde ultimii treziti isi luau micul dejun intarziat, iar altii se pregateau de plecare spre scoala. Slender a intrat in casa si ne-a atrat atentia printr-un tusit usor.

    -Astazi este ziua notelor. Ca sa explicam pentru toata lumea, astazi se merge la 7 la scoala ca sa va cautati pe avizier numele sa vedeti ce note ati luat fiecare in parte la materii. Nu se fac ore prin urmare, urmand ca la 8pm sa fiti toti acasa ca sa facem 2 ore de lucru individual in sufragerie. Cei cu cele mai mari medii din scoala au parte de o mica surpriza urmatoarea zi, mai mult sau mai putin placuta.

   Ma apropii de Jeff si astept sa termine Slender discursul pentru a-l putea intreba ceva daca am vreo neclaritate.

   -Jeff, chiar conteaza notele? Si cum adica cine are nota cea mai mare? Suntem la concurenta si cu cei din clasele mai mari si mai mici?

  -Nu conteaza toate notele, majoritatea obiectelor le facem pentru cei ce vor sa devina profesori in acele domenii. Ceea ce conteaza si dupa care se face nota cea mai mare sunt crima perfecta, ascunderea crimei si practica. Oricum Slender are un sistem de calcul de practica valoarea 80% si restu cate 10% din nota asa ca pe avizier apar restul notelor iar pentru astea 3 apare direct nota finala, iar la capatul avizierului scrie care este premiul.

   -Ok!

   Mai stau pe canapea pana vine vremea de plecare, deoarece nu avea rost sa stau sa ma machez si alte treburi doar ca sa ma duc pana acolo si sa ma intorc. Intr-un final s-a facut ora de plecare si ne-am dus spre scoala. Eram super emotionata, stiam ca nu o sa am o nota foarte mare, dar speram ca efortul meu sa fie apreciat.

   Am ajuns in fata avizierului si am vazut un tabel urias. Niciodata nu am crezut ca sunt atatia elevi in acest liceu. Am urmarit cu ochii pe tabel pana am ajuns cu ochii pe numele meu: literatura 9, limbi straine 8, istorie 9, educatie sexuala 6, iar la final de tabel era nota aceea importanta. Spre cand am ajuns cu ochii pe ea nu mi-a venit sa cred, 9.06. Era o nota superba din punctul meu de vedere, deoarece nu eram de mult timp la scoala asta si cred ca mi-au dat mai mult pentru perseverenta decat pentru ceea ce am facut intradevar. Am zis sa arunc un ochi si spre finalul tabelului era scris mare:" Carolina (9.03) a avut media cea mai mare, prin urmare surpriza sa este de a-l medita pe elevul cu media cea mai mica: Jack E. (6.27)".

    Nu mi-a venit a crede. Cum sa am cea mai mare medie. Probabil pentru ca s-a vazut ca imi dau interesul, fata de restul care fiind de atata vreme la scoala asta nu mai au acelasi interes, deja stiu ce au de facut. Si cum s-ar presupune ca o sa-l pregatesc eu pe el avand in vedere ca e de 100 de ori mai experimentat ca mine. 

    Slender ne-a chemat pe mine si pe Jack E in biroul sau la cateva minute dupa ce amandoi am vazut marea surpriza de la finalul tabelului. 

   -Avand in vedere ca Jack e mai exeperimentat ca tine la obiectele din care se face nota aceea, nu il vei pregati la acele obiecte. In schimb el are note mult mai mici, si una din ele nici macar de trecere la celelalte obiecte la care tu pari sa te descurci foarte bine, excluzand educatia sexuala, pentru ca asta e singura la care vad ca are note perfecte. Asa ca il vei pregati la literatura, limbi straine si istorie incepand de maine.

   Amandoi l-am aprobat pe Slender si am plecat de acolo. Pe drum spre casa majoritatea m-au felicitat, altii spunand ca am notele astea doar fiindca sunt noua si vor sa imi dea sperante. Fiecare om are parerea lui. Nu ma asteptam sa existe atatea asemanari intre viata asta si cea dinainte. Exista invidie pentru niste note, si exista un sistem de organizare a celor mai buni fata de cei mai slabi. Scoala asta nu este chiar o gluma, are un sistem bine pus la punct, chiar daca mie unele lucruri mi se par inca haotice.




    


Jeff the KillerUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum