EXODHYUS

Capitolul treisprezece

27 noiembrie, ora 07:20; N-V de Capitala.

   "Trecusera cinci zile de cand ne-am alaturat grupului lui Joseph. Totul a decurs bine in perioada asta; cipul nu a reusit sa ma mai deranjeze si nici nu m-am simtit ca si cum as fi fugit pentru viata mea. Insa e cam liniste... prea liniste.

   Ni s-au oferit doua corturi si cate un sac de dormit fiecaruia. In fiecare noapte ne strangem in jurul unui foc si povestim diverse. In prima noapte petrecuta cu ei am aflat cum s-au decis sa paraseasca toti Capitala si ce planuri aveau. S-a vorbit despre asta timp de cateva saptamani, astfel avand timp sa se pregateasca. De aici revin si utilitatile necesare, precum corturi, saci, haine, chiar si cateva ustensile de gatit. La capitolul munitie si arme... Nu stiu tare multe. Inca sunt un pic sceptici in privinta noastra. Simt asta. Dar intr-o oarecare masura ii inteleg. Probabil nici eu n-as foarte relaxata in preajma unor necunoscuti.

   Fara sa port vreo discutie cu Khalee, am observat legatura dintre ea si Monica. E mai mult decat evident. E in aer. Amandoua radiaza a fericire si extaz cand se privesc in ochi. Si nu pot fi decat bucuroasa pentru Khalee. Niciodata n-a venit cu un baiat acasa, inapoi pe Pamant. Nici nu stiu daca a avut vreodata primul sarut pana sa fie trimisa pe Exodhyus. Poate din cauza asta? Poate pentru ca mereu i-au placut fetele? Sincer, niciodata n-am acordat atentie subiectului astuia, ce-i drept nici n-am fost tare curioasa. Sora mea e definitia omului studios, in timp ce eu eram pacostea familiei, pus ape sotii. Important e ca suntem impreuna acum. Sper sa ramana asa."

   Inchid jurnalul si mi-l indes inapoi in ghiozdan, departe de ochii curiosi. Joseph ne-a anuntat ca e vremea sa ne deplasam. Au campat in zona asta timp de doua saptamani, ceea ce e de ajuns. Va trebui sa gasim un alt loc de campat pentru urmatoarea saptamana, pana sa ne prinda noaptea. Ma incordez la gandul de a fi prinsa in pustietate de intuneric. De obicei nu ma sperie lucrurile astea, dar stiind ca la mai putin de douazeci de kilometri se afla Rougarou, nu te poti afla tocmai intr-o stare buna.

   Dupa ce am servit micul dejun, am strans corturile si ne-am impachetat lucrurile, pornim la drum. Timp de cateva ore bune am mers asa, la unison, fara sa vorbim prea multe. Tot ce aud in momentul de fata sunt crengi rupte si frunze uscate.

- Si? Ce parere ai? ma intreaba Joseph din spate, in timp ce se apropia in dreapta mea.

- In legatura cu? intreb, uitandu-ma cum isi strange mai bine rucsacul.

- Mica noastra "comunitate", spune, gesticuland ghilimelele.

- Oh. Sunteti uniti. Asta conteaza, ii raspund cu un mic zambet.

- Da, speram sa spui asta, spune razand usor.

   Pana acum, cel mai mult m-a intrigat Joseph, pentru atitudinea lui. Ferma, dar totusi blanda, cu un control de sine de neclintit. Din povestile auzite, analizandu-l un pic, pare a fi un om cu adevarat... bun. Dar ascunde ceva. Un acel ceva bine ascuns in sufletul lui, ceva ce se resimte atunci cand il privesti in ochi.

- Joseph? ma adresez curioasa, atragandu-i privirea asupra mea.

- Hm?

- Ce te-a adus aici, pe Exodhyus? imi fac curaj si-l intreb. Imediat dupa, figura lui se schimba. Trasaturile lui calde au devenit acum reci, lipsite de emotie. Isi mareste pasul usor, acum aflandu-se in fata mea. Imediat regret intrebarea.

- Cateodata, unele lucruri raman mai bine nespuse, imi raspunde, dupa care isi face loc in fata, pana in capul grupului.

   Si, totusi, de ce ma intereseaza asta? Sau de ce ma simt prost ca l-am indepartat?