EXODHYUS

Capitolul doi

1 octombrie, ora 11:34; San Andreas, CA.

   Zilele au trecut repede, timpul zburand pe langa noi. Scoala e aceeasi, oamenii nu s-au schimbat, atmosfera e destul de linistita, iar eu si Tristan ne vedem aproape in fiecare zi. Cand programul ii permite sa iese in afara bazei, ne ducem la un iaz din mijlocul unei paduri din zona in care am crescut. Obisnuiam sa mergem acolo cand eram mici. Acum, mergem acolo pentru a ma invata sa ma apar. In timpul saptamanei ne intalnim si ne antrenam, iar cand datoria il cheama, fugim prin padure, el spre baza lui, eu spre baza mea. Momentan, baza mea e casa mea.

   Tocmai ma intorceam de la ''antrenamente'', cand o zaresc pe mama pe veranda casei, agitata si palida la fata.

- Olivia, grabeste-te!

   Ma incrunt. La ora asta trebuia sa fie la serviciu. Este doctor chirurg la spitalul principal al orasului, nu trebuia sa fie acasa. Ceva e in neregula. Ultima oara cand s-a abatut de la programul ei a fost cand... Khalee. Dar Khalee nu mai e aici. Ma grabesc sa ajung la ea si s-o intreb ce se intampla.

- Tatal tau a intampinat probleme la sediu. Vor veni Soldatii aici si vor...

- Vor ce?! o intrerup.

- Vor rascoli dupa indicii. Cineva a planuit ca tatal tau sa fie prins drept tradator si va fi judecat. Vreau sa te duci in camera ta si sa astepti sa apara Soldatii. Eu voi fi la sediu, incercand sa ajut.

- Nu pot sta acasa facand nimic, mama!

- Doar ai incredere in mine, totul e o inscenare si nu-i voi lasa sa-l aresteze pe tatal tau pe nedrept. Nu dupa..., se opreste. Fata ei se transforma intr-o expresie schimonosita, pe cale sa planga.

- Opreste-te. Totul va fi bine.

   Caut in privirea ei o urma de speranta si o vad. E acolo, o licarire care o tine in picioare.

- Bine. Ne vedem la cina, Olivia.

Incuviintez si intru in casa. Incui usa si ma duc direct in camera mea. Soldatii vor fi aici in orice minut si trebuie sa le tin piept. Sunt o Skayavero, va fi floare la ureche.

***

   Sunt agitata, nelinistita. Nu-mi place sentimentul asta. Am nevoie sa ma descarc. Picioarele ma conduc catre camera lui Khalee. A fost cea mai buna prietena a mea. Cu toate ca toti o indrageau pe ea pentru ca era fata-model a scolii, a familiei, iar eu doar sora mai mica si enervanta, ea nu ma privea ca pe o povara. Avea grija de mine. Pentru asta o iubeam, pentru ca lupta pentru familia ei.

   Era savant. La naiba, traia pentru asta! Dimineata pleca la Cercetari Externe si venea abia seara, dupa cina. De cand au fost Alegerile, nu am mai petrecut atat de mult timp impreuna, dar si cu atat ma multumeam.

   Insa soarta a trimis-o pe Exodhyus. A descoperit ca comandantul-doctor a creeat un virus care avea sa ucida intreaga rasa umana. Cand a vrut sa avertizeze lumea, comandantul a prins-o si a trimis-o la judecata. Cum dr. Tarth face parte din consiliu, el a fost cel ascultat, iar ea fost condamnata la moarte. De fapt, poate e in viata. Mama si tata par sa nu mai creada in aceasta idee, dar eu vreau sa cred ca e acolo, undeva, printre stelele de pe cer.

   Imi bag nasul in hainele ei, inhalandu-i mirosul unic. Imi e atat de dor de ea...

   O bataie puternica se aude in usa, provocandu-mi greata. Cobor scarile cu fata crispata si enervata. Deschid usa si intampin trei Soldati de-ai Guvernului. Ah, gandacii.

- Va pot ajuta cu ceva? intreb pe un ton fals.

- Propun sa evitam falsitatea si sa ne lasi sa ne ducem treaba, fara intreruperi.

   Ma supun si-i primesc in casa. Un Soldat a ramas langa mine, privindu-mi orice gest, ca si cum as scoate din pantaloni vreo arma sau ceva asemanator. Ceilalti doi au inceput sa scormoneasca printre lucrurile tatei, printre fisierele mamei, printre cartile lui Khalee. Fara mila, arunca orice lucru care le iese in cale. Erau cat pe-aproape sa sparga singura poza de familie pe care o avem.

- Hei! ai grija cu aia! ii avertizez, facand un pas inainte. Nu imi este frica de ei, sunt doar niste afurisiti, la fel ca toti ceilalti.

   Cei doi se uitau la mine amuzati si, intr-o fractiune de secunda, trantesc rama foto de parchet. Stau si privesc cum se face tandari, cioburi de sticla imprastiate pe podea. Ma uit la ei ca si cum i-as putea ucide cu privirea, apoi cad in genunchi incercand sa recuperez fotografia.

   Unul dintre Soldati se apropie de mine si ma apuca cu mana de falci.

- Asta patesc cei care se ridica impotriva noastra, imi spune cu dispret si cu un aer superior, dar e un nimic pentru mine. Nu imi e frica de el, dar aleg de data asta sa nu mai comentez. E de ajuns fotografia.

***

   Pe seara, parintii mei inca nu s-au intors acasa. Am pregatit cina. Jumatate de piept de pui si un bol de legume. Atat ne ofera statul, pentru ca ratiile de hrana sunt la sange. Ma asez usor pe unul dintre scaunele de la masa, incrucisandu-mi degetele in fata. Doar stau si ma gandesc. Liniste. Inima imi e in gat inca de cand am vazut-o pe mama cum a cotit la dreapta, apoi a facut coltul si s-a indreptat spre sediu. Nu mai stiu nimic de tata de azi dimineata. Nici macar nu-mi amintesc ultimele lucruri pe care i le-am spus. Ma simt ingrozitor.

   Nu sunt in stare sa stau degeaba si sa astept. Sunt incapatanata si nu pot impiedica asta. Pun pe mine un hanorac negru cu gluga si ma uit rapid la ceas. Ora 20:20. Mai sunt patruzeci de minute pana la ora stingerii, destul cat sa ma descurc.

   Si stiu ce am de gand sa fac. Ma voi furisa in sediu si voi cipta datele despre tatal meu. Daca nu s-au intors pana acum, inseamna ca tata va fi judecat. Ei bine, cei de la Sediu nu stiu ca fiica lui este experta in IT. Sting toate luminile din casa, mai putin lampa de pe noptiera mea. Vreau sa las de inteles ca sunt acasa, unde ar trebui sa fiu. Ies pe geamul din spatele casei si sar gardul ce inconjoara gradina mica, dar frumoasa a casei noastre. Ma asigur ca nu este nimeni prin preajma si incep sa alerg catre padure. Stiu fiecare coltisor din ea, iar cel mai scurt drum catre Sediu e prin padure. Inima incepe sa-mi bata cu putere. Poti face asta, vocea interioara imi sopteste, asa ca maresc pasul si ma stabilizez. Sunt aproape de iesire. Printre crengi observ o silueta umbroasa a unei cladiri. Sediul.

   Ma ascund dupa un copac si analizez zona. Doi paznici, unul doarme, celalalt sta rezemat de un perete. Caut o cale de intrare in biroul Sediului si tot ce vad e o fereastra deschisa pe jumatate. E pe partea opusa cu paznicii, deci nu ma vor vedea. Perfect. Ocolesc peretele celor doi si ma indrept catre fereastra. Nu aud pe nimeni inauntru, asa ca ma arunc pe partea cealalta a peretelui. Camera este incapatoare si plina de calculatoare. ''Deci aici sunt toate informatiile ale orasului'', imi spun. Impresionant. Ma indrept catre unul dintre computere si incerc sa intru in baza de date. Primul hop a fost sa trec peste parola de acces, ceea ce a fost usor, acum trebuia sa gasesc dosarul tatei si sa-l scot din incurcatura. Intr-un final l-am gasit.

- ''Vance Skayavero, acuzat de inselaciune, tradare si nesupunere a legilor. Sentinta: planeta Exodhyus.'' Poftim?! spun cu voce tare, imediat un val de adrenalina curgandu-mi prin vene. Ticalosilor!

   Ma grabesc sa modific informatia si apoi sa-l trimit ca cetatean liber. Zis si facut.

   Cativa pasi greoi se indreapta catre Birou, insotiti de niste voci groase de barbati. Salvez schimbarile si inchid computerul, apoi ma indrept catre fereastra. Cand am facut contact cu solul, cineva ma apuca de gulerul hanoracului.

- Ce crezi ca faci? ma intreaba aspru paznicul care statea rezemat de perete. Cu o mana ma tine de haina si cu cealalta tine o arma indreptata spre capul meu. Ma uit lung la el si incep sa respir sacadat. Imi strang fortele si-l lovesc cu piciorul in genunchi, sucindu-l in partea opusa. Barbatul icneste de durere si cade la pamant. Acesta e momentul meu. Incep sa alerg spre padure, ferindu-ma de gloantele trase de barbat. Alerg alerg alerg. Si alerg atat de mult incat picioarele mele nu mai simt pamantul tare de sub talpi, iar formele copacilor parca prind viata. Alerg.