Familia Addams

CAPITOLUL 11

Licitația de binefacere era aglomerată, Margaret Alford stătea pe estrada licitației, ținând mâinile sus, imobilizate și acum în cătușa siameză. Și, întrucât nu-și putea mișca mâinile și n-avea de ales, încă mai purta exact aceleași haine pe care le avusese și-n ajun.

Pe scenă, în spatele ei, Judecătorul Womack juca rolul de licitator, citind la microfon din catalog:

-...bătută în rubine și 15 cioburi de smarald. A fost donată de Morticia și Gomez Addams.

Gomez și Morticia, așezați cu toată familia, privită în jur cu modestie.

Oameni din mulțime întoarseră capetele, uitându-se la familie cu un amestec de oroare și neîncredere.

-Țineți minte, spuse Judele Womack, când nimeni nu făcu nici o ofertă, banii pe care-i strângem sunt pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. Anul acesta, peste jumătate din câștiguri le vom fi de folos bătrânilor și handicapaților mintal.

Toți Addamșii o priviră mândri pe Granny. Aceasta radia.

-Declar licitația deschisă cu 5.000 de dolari, anunță Judecătorul Womack, ca să pună lucrurile în mișcare.

-Phe! N-ajunge! își repezi Gomez brațul în sus. 20.000!

-Pentru vârstnici și nebuni... o privi Morticia cu drag pe Granny. Li se cuvine.

Judele Womack și Margaret fură atât de surprinși cât și derutați de ofertă.

-Ce fac? întrebă Margaret cu glas scăzut. E a lor.

Judecătorul Womack îi aruncă o privire prevenitoare.

În asistență, Pugsley ținea un tub de suflat boabe de mazăre ațintit spre Jude. Wednesday îl fulgeră din priviri și întinse mâna. Spăsit, băiatul îi trecu ei țeava.

-Am 20... începu Judele Womack.

-25! îl reteză Gomez, și-i zâmbi Morticiei: Cara mia!

Fester luă binoclul de operă al Morticiei și privi apreciativ la scânteietoarea cătușă siameză. Ochii i se lărgiră și rămase cu binoclul în mână, devorând lacom priveliștea.

-25... spuse Judecătorul.

Morticia înălță o mână sfioasă.

-30, spuse ea și-i făcu cu ochiul lui Gomez. Mon sauvage.

-Ce fac? șopti Margaret.

Judecătorul Womack îi făcu semn să-și țină gura—imediat.

Acum Wednesday ținea și ea sarbacana în gură, îndreptată spre Judele Womack. Granny îi aruncă o privire aprigă, iar Wednesday roși și-i dădu ei tubul.

Gomez ridică mâna:

-35!

Morticia ridică și ea mâna:

-50!

Lăsă mâna jos, dar o păstră întinsă spre Gomez să i-o sărute. Lucru pe care el îl și făcu, pătimaș.

Judecătorul Womack ridică ciocănelul, mai degrabă uluit.

-Am 50.000 de dolari, anunță el.

-Rândul tău, extazul meu, îi spuse Morticia lui Gomez.

-Ba al tău, amore mio, îi replică el.

Femeia se îmbujoră:

-Mă răsfeți... mon amour.

Judecătorul Womack bătu din ciocănel:

-Vândut, Morticiei Addams, pentru 50.000 de dolari!

În clipa următoare, un proiectil îl izbi în gât și căscă gura înțepat de durere.

În asistență, cu sarbacana la gură, Granny zâmbea inocentă.

În drum spre casă, Fester își însuși cătușa siameză, așezat pe bancheta din spate a vechiului Duesenberg. Își prinse imediat degetele și rămase cu ochii holbați la pietrele scumpe, ca hipnotizat.

Morticia, așezată lângă el, admira și ea capcana.

-Nu-i așa că-i fermecătoare? Gomez, n-ar fi trebuit s-o faci. Atât de mulți bani...

Gomez ridică din umeri:

-De dragul carității. Și apoi, locul ei e în familie!

Fester își trăgea degetele, încercând să și le elibereze:

-Cum se scoate?

Morticia desfacu catusa:

-Are un truc. Fireste.

Gomez ii arunca o privire lui Wednesday, apoi se apleca inainte de la locul sau din cealalta parte a Morticiei si, cu sprancenele impreunate, se incrunta la Fester.

Poate ca brusca aparitie a fratelui sau de mult pierdut era o fericire prea mare ca sa fie adevarata.

Dupa ce ajunsera acasa, Gomez se aseza in sufragerie, cu imensa sa macheta de trenulete umpland toata incaperea. Privea cum trenuletul Lionel gonea prin ramasitele unei terase muntoase dezgolite.

Thing aparu galopand de dupa un munte, apoi incepu sa se plimbe incoace si incolo prin fata transformatoarelor lui Gomez.

-Cum se scoate? se adresa Gomez lui Thing, inca foarte tulburat. E absurd! Catusa siameza a primit-o de ziua lui la zece ani!

Demonic, isi porni al doilea tren, inscriindu-l pe un curs de coliziune sigura cu primul.

La etaj, Fester, cu profesionalism rece, isi strecura ustensilele de spart seifuri in banduliere petrecute peste piept, pregatindu-se sa mearga la hruba.

Deschise sertarul de sus al scrinului sa-si ia nitroglicerina si dadu peste o fotografie a tinerilor Fester si Gomez in timp ce erau adusi acasa de la Camp Custer de catre omul de la U.P.S. Privi poza, dupa care o azvarli in laturi ca si cum l-ar fi ars.

Lua nitroglicerina si reveni la pregatiri.

In sufragerie, pufaind fum negru, trenuletele goneau unul spre altul, spre inevitabil. Cu emotiile duduindu-l ca niste roti de locomotiva, Gomez vorbea emfatic si furios cu Thing:

-A purtat catusa aia timp de 2 ani! Mama a trebuit sa-l invete sa manance cu picioarele! Si cifrul, si parola, si trabucul meu - si a dormit atat de bine!

La fel ca Gomez, Thing se plimba innebunita.

Ceva era in mare, mare neregula..