Îndrăgostit de o vagaboantă

Prima zi cu don'șoara

  M-am trezit ca un pui de vrabie, zgribulit de frig că dormisem jumătate de noapte cu plapuma strânsă între picioare ca într-o menghină.   

   Ceasul sunase cu oră mai devreme de șapte fiindcă nu vroiam să întârzii din prima mea zi de serviciu, așa că deși eram emoționat ca de obicei, gândul că fetișcana aia îmi va face ziua grea îmi făcea nervii să danseze deja. Mă întrebam oare ce școală făcea ea, fiindcă mai erau câteva zile până se începeau cursurile în general. Dezinteresat de programul ei, mi-am tras niște pantaloni călcați la dungă, ce îi păstrasem pentru asemeni ocazii, o cămașă cu mânecă scurtă roz-pal, cu margini negre și pantofi sport. Stilul meu vestimentar conta prea puțin, căci patronul nu pusese accent pe acest lucru, iar eu mă simțeam mai bine fără restricții.

  
   Afară era o vreme nasoală, urâtă și ploioasă, iar asta mă ducea cu gândul că e un semn ce îmi prevestește ziua de lucru. Ștergătoarele nu făceau față la jeturile ce veneau de sus și eu nu puteam decât să mă simt binecuvântat că mã aflam înăuntru la căldură, uscat și fără niciun disconfort. Nu era în stilul meu, dar mă pripisem cu concluziile.

     Domnișoara "Cu multe apelative rele" mi-o făcuse. Conduceam liniștit, căutând cu privirea chipul morocănos ca vremea de afară, prin oglinda de sus. Deși mă evita fățiș, îmi arunca și ea câteva ocheade pe care le prindeam fără rușine, probabil din curiozitatea de a se deprinde cu înfățișarea mea sau pur și simplu să mă sfideze ca să-mi arate " locul". O duceam la lecția de muzică , pe care o lua în fiecare zi, timp de două ore. Cânta la chitară fiindcă avea în compania ei , una. Introdusesem adresa în ghidul din bord și în mai puțin de o oră, străbătusem orașul pentru a ajunge la destinație. Parcasem mașina și așteptam să coboare, dar se pare că nu avea de gând să o facă.

  — Nu coborâți, domnișoară Zoe?

  — Tu nu vezi ce e afară? Mă voi uda până la piele, se răstise cu aroganță la mine.

  — E o umbrelă în mașină, constatasem eu când am verificat în dimineața asta.

  — Și? Nu știi care ți-e datoria?

  Fata asta începuse să-mi pună din nou răbdarea la încercare. Temperamentul ei îmi ridica serioase întrebări asupra copilăriei sale. Știam ce dorea și să fiu al naibi cât uram ploaia , acum trebuia să mă ud fleașcă, numai ca să o duc pe ea uscată să-i țin umbrela prințesei. Și poate că mă udasem până la piele, dar când am văzut-o zâmbind drăcește, stropii reci se prefăceau în aburi când căzură pe fața mea roșie de furie. Intenționat mă scosese afară din mașină ca să își bată joc de mine și să-mi facă viața grea, dar ce nu știa ea , era că eu eram încăpățânat ca un catâr și n-aveam să mă las înfrânt de micile ei joculețe. Se pusese cu cine nu trebuia și aveam să i-o plătesc.

  — Ești ca o pisică ce urăște ploia și totuși s-a udat, așa-i? Se schimonosi ea în batjocură. Nu te-a mâncat apa, sigur că nu, te poți schimba de haine. Sau să-ți dau bani să cumperi altele? Râdea colorat, răutăcios și aproape că îmi răsări un zâmbet în colțul gurii, aproape...

  Ea zăbovise la adăpostul clădirii și eu sub umbrelă, la distanță egală de ea și mașină. Pe când îmi luase vântul umbrela, eu deja eram ciuciulete și nu mă mai strofocam, dar ei îi stârnisem din nou râsul. Mă aflam ca un prost în ploaie, apa curgând de pe mine ca o cascadă și ea râdea aproape tăvălindu-se. Ce nebună!

  — Usucă-te! Vii în două ore să mă iei, a spus ea și își continuă drumul. Primul sfat înțelept de la ea. Să mă usuc. Oo, dar ce-i voi face, numai să vadă ea, când va râde ciob de oală spartă.

  M-am învârtit timp o oră jumate prin cafenea, apoi prin oraș cu mașina și în cele din urmă am revenit în locul unde o lăsasem. În mod normal n-ar fi trebuit să plec ci să o supraveghez în continuare, dar dat fiind situația în care am fost a trebuit să dispar să mă usuc. Eram pregătit de porția mea de râs așa că am așteptat în liniște să vină. Ploaia se oprise și începuse din nou, iar acum din nou stagnase. Câteva picături se mai prelingeau pe geamul mașinii și printre ele o zăresc pe ea. Pe față i-am citit o energie de nedescris, semn că îi mersese bine cu lecția. M-am dat jos să-i deschid cu eleganță ușa și când m-a văzut  și-a amintit de ticăloșia ei și a pufnit într-un râs înfundat, iar eu i-am răspuns cu un rânjet larg cu toată dantura. Se uita la mine confuză, întrebându-se ce îmi cauzase încântarea supremă și în apropiere de casă aflase.
 
   Începuse din nou o răpăială mare și țipătul ei haotic și înflăcărat îmi luminase ziua, dar acoperise și zgomotul ploii din fundal.

  — Dobitocule! Ce-ai făcut? Mi-a intrat tot fundul la apă!

  Îi pusesem hainele mele ude, sub pătura care le mascase, ea nebănuind nimic. Am început să râd și eu de ea cum făcuse la rândul ei, dar se pare că nu-i prea convenea situația. Soarta, păpușă!

   — Ești dus cu capul? Erau pantalonii mei preferați!

  — Se curăță apa! Și eu mi-am udat cămașa favorită și n-am făcut o criză de isterie...

   Mințeam cu nerușinare. Era cămașa lui Simon care nu o purtase că era prea slab pentru ea si mi-o plasase mie.

  — Asta numești tu criză?

  — Nu, am spus oprind mașina în fața vilei și am coborât, după care am luat-o pe sus, lăsând-o să atârne cu capul în jos pe umărul meu, prin ploaie. Asta e criză de isterie! Am învârtit-o prin ploia foarte densă și rece, ignorându-i țipetele de împotrivire. Era ușoară ca un fulg. Am întors-o în brațe, în stilul miresei și am mai învârtit-o puțin. De la pumni și țipețe, istericale și furie, o dăduse în râs.
 
   — Hotărăște-te fetițo, țipi sau râzi? Întrebarea mea cu rostul de a o enerva din nou, rămăsese în aer, fiindcă ea își desfăcu brațele și râse și mai tare.

  — Ești nebun! a țipat râzând.

  — Te duc la adăpost, altfel vei răci și mă va lua la ceartă tatăl tău, am spus fugind cu ea în brațe, apoi am lăsat-o jos, în hol.

  — Asta dacă nu te pârăsc eu, zâmbi ea ștrengărește și se retrase.

  În ciuda cuvintelor ei amenințătoare știam că n-o s-o facă. La partea asta îmi inspira încredere, fiindcă era clar că o distrase și pe ea la fel de mult ca pe mine. O vedeam arogantă, vanitoasă, fudulă și altele dar nu o pârâcioasă și cu atât mai puțin nu cu gura pană la urechi. Fata asta avea un spirit energic și era tare poznașă , avea douăzeci de ani dar era copilăroasă când venea vorba de distracție, deși nu intenționam deloc să o distrez, se pare că asta reușisem.

  M-am întors acasă cu a doua tură de haine ude din care curgeau apă. M-am scuturat în hol ca un câine fleșcăit și am intrat.

   Simon era în fața televizorului.

  — Ești ca o curcă plouată. Ai căzut într-un canal sau ai dansat în ploaie că ai primit o slujbă bănoasă? Cum a fost prima zi? Groaznică?

  L-am ciufulit cu mâinile ude și m-am mulțumit doar să râd cu poftă, după care am intrat la duș.

  — Bi-ne...se pare că ți-a mers grozav.... ciripise el în urma mea.