Îndrăgostit de o vagaboantă

Lucrurile se complică

Jessie își dădu consimțământul în a conduce-o pe Zoe acasă, deși rămăsese puțin pe gânduri, nu comentase nimic în legătură cu acest aspect.

— Bine, a spus ea. Eu oricum mă duc cu mama ta la Mall.

Îmi achiziționasem și eu o mașină personală cu care mergeam la servici, iar azi o conduceam pe Zoe, acasă. O urcasem în dreapta mea, fără centură. Avea să nască în orice clipă, fiindcă împlinise cele nouă luni și uitându-mă la ea, îmi părea chiar foarte rău pentru halul în care ajunsese. Am știut de la început că Simon avea să facă o greșeală imensă luând-o de soție. Mai bine o lăsa cu tatăl ei, unde putea fi îngrijită corespunzător și unde ar fi primit atenția cuvenită. Câte s-ar fi schimbat dacă și ea ar fi fost pe aceiași undă cu mine... Dacă nu am putut să mă strecor în inima ei, sunt mulțumit că îmi oferă ocazia de a o ajuta și de a face ceva pentru ea.

— A!
 
Sunetul strident scos din gura ei, mă făcu să tresar și mi-am mutat privirea către ea.

— Ești bine? Nu-mi spune că naști!

— Nu.... Am simțit un junghi dureros. În ultimul timp simt dureri cumplite...ca și cum aș fi bolnavă, nu gravidă. Am ratat ultimile trei controale din cauza lui Simon. Promitea mereu că vine să mă ducă la control, dar ceva se ivea și el nu mai apărea.

Am tăcut. Știam că are dreptate. Nu puteam să-i iau apărarea prietenului meu si nici nu putea să spun ceva împotriva lui. Nu voiam să pun paie pe focul care ardea deja mocnit. Chiar și stând deoparte, cineva trebuia să-i bage mințile în cap.

Parcasem în fața casei, apoi am ajutat-o să coboare din mașină și am lăsat-o să se sprijine de mine. Se ținea cu o mână de burtă si cu una de mine. Cutele severe de pe față sugerau că are dureri și începeam să regret că mă aflam acolo. Dacă pățea ceva nu știam ce să fac ca să nu i se complice situația.

— Stai jos, i-am spus cu seriozitate și i-am adus un pahar cu apă.

— Îl sun pe Simon. Trebuie să vină de oriunde ar fi, chiar în clipa asta!

Zis și făcut. La a treia încercare, răspunse la telefon.

— Simon, trebuie să vii acasă urgent!

— Ce s-a întâmplat? Copilul meu e bine?

— Dacă vii, cred că va fi... Te-ai mai interesat de el? Sau pot muri amândoi în casă că tu umblii ca un vagabond pe străzi? Duminica nu lucrează nimeni, vino imediat!

I-am închis în nas și l-am așteptat să vină. Chiar dacă venea doar să-mi zică vreo două vorbe de ocară.

— Zoe, vino să te duc în pat. Stai întinsă până vine Simon, oricum voi vorbi cu el între patru ochi. Dacă te va vedea și pe tine, alături de mine, furia lui va spori.

— Bine...servește-te cu ce vrei. Sunt de toate în frigider.

— Mulțumesc, voi bea ceva între timp. Mergi și odihnește-te!

Am desfăcut o Cola și m-am tolănit pe canapea. Uram al naibii chestia asta. Nu voiam să mă bag, dar nu avea cine să-i atragă atenția lui Simon. Mama lui decedase, când avea cea mai mare nevoie de ea, tatăl lui își refăcuse viața departe de el și răposata lui mamă. Mai vorbea cu Simon la telefon, dar el nu i-a mai răspuns, mai ales că nu a venit nici măcar la înmormântare să-și consoleze fiul sau să dea o mână de ajutor.

Când am terminat sucul, mă întinsesem puțin de-a lungul canapelei și parcă mă încerca un somn. Genele se uneau încet când am simțit cheia răsucindu-se în broască. Ajunsese mai repede decât credeam.

— Care e treaba, m-a luat el tare din prima.

— Nu mai suntem prieteni? Nici nu m-ai salutat. Ți-am greșit eu cu ceva?

— Nu, doar că...

— Ce se întâmplă cu tine?

— Ce să se întâmple? Ce vrei să spui?

— Unde ai fost?

— Îmi ceri socoteală? Cu ce drept?
 
— Să spunem că îi fac o favoare lui Zoe. De ce o faci să sufere, mai ales că e în perioada critică a sarcinii? Oricând îți poate naște copilul. Tu unde ești, în loc să ai grijă de ea. Dacă tot ți-ai asumat responsabilitatea, nu o neglija! Îi era mai bine cu tatăl ei!

— Atunci, fă-i mai multe favoruri și întreține-o tu!

— Tu te auzi, ce vorbești?

— Xander, ajunge cu asta. E căsnicia mea. Eu îmi vreau doar copilul, iar ea să se care!

— Cine e blonda cu care te vezi?

— De unde știi despre asta?

— Te-a văzut Zoe cu ea, sărutându-te. Cine e? De ce îi faci asta?

— E Anna. S-a întors și mă vrea înapoi. Nu puteam fi mai fericit de atât să o reîntâlnesc aici și...

— Aaa, să înțeleg că pe ea ai putut să o ierți că te-a înșelat, dar pe Zoe care îți poartă copilul, nu? Ce fel de inimă ai?

— Xander, întotdeauna am iubit-o pe Anna. Cu ea, lucrurile sunt simple. Cu Zoe, lucrurile au stat altfel, ceea ce s-a întâmplat între noi atunci, a fost o aventură, doar o greșeală... m-a sedus și m-am lăsat ispitit. Nu am iubit-o niciodată. Chiar și după ce voi fi tată, n-aș putea să o iubesc. Sper să poată înțelege cândva că eu nu sunt pentru ea. Sunt doar tatăl copilului ei și atât. Nu a fost dragoste, doar o distracție...

— Din care a ieșit un copil...am completat eu. Nu pot să cred că ai spus asta...

— Asta e ceea ce mă încurcă, copilul. El e piedica din viața mea.

Mă abținusem cu greu să nu-l lovesc unde nimeream, dar Simon chiar o cerea.

—  Cum să spui așa ceva despre un suflet nevinovat? Nu pot să cred ce aud!

— Nici eu...s-a auzit vocea lui Zoe, în spatele nostru și ne-am întors capetele simultan, către ea.

— Ai auzit....am spus eu fără să vreau.

— Totul! Nu-ți face griji, Simon. O să mă car din viața ta amoroasă și fericită. Tatăl meu va fi destul de capabil să-și crească nepotul și fiica proastă. Un singur lucru îți spun: Să nu te apropii de mine și de fiul meu!

Zoe rostise vorbele nervoasă și cu lacrimi amare strânse în colțul ochilor. Aproape că îmi venea să plâng pentru ea și dacă în mine se rupea sufletul văzând-o atât de rănită, nici nu vreau să-mi imaginez cum se simțea ea. Pe fața lui Simon nu se citea nimic. O expresie impasibilă de parcă era surd sau nu-i înțelesese necazul ori era ușurat că făcuse ea acest pas, la care el se gândea de când se căsătoriseră.

— Ai profanat cuvântul căsnicie, fiindcă eu am dus-o singură. Totul greul a fost pe umerii mei și tu numești căsnicie, când nu ai fost în ea nici două ore, adunate?

Glasul îi tremura, iar genunchii îi cedaseră și se prăbuși pe podea, urlând.

— Zoe! strigă Simon și se repezi să o ridice.

— Nu mă atinge, țipă revoltată și se zvârcolea pe jos în agonie.

— Cheamă ambulanța! I-am spus lui Simon și m-am lăsat pe vine lângă ea. O tăiaseră toate apele și zbiera de durere. Un lichid apos curgea pe calea vaginală, iar ea țipa că i s-a rupt apa.

— Zoe...nu mai e apă, sângerezi de-a binelea...

Simon sunase la ambulanță apoi se prăbuși lângă mine. Duse mâinile la gură speriat  și panicat, uitându-se la Zoe cum suferea zbătându-se în chinuri și cum sângera.

— Ce am făcut?! Bolborosi el îngrozit, iar eu nu știam cum să-i calmez, simțind că înnebunesc de frică.