Îndrăgostit de o vagaboantă

Entuziasmat

  — Dacă ăsta nu e un miracol...
 
   — Sigur e.

  Mi-a acordat atenție numai cât a fost numele Annei pe buzele noastre apoi a revenit cu nasul în ecranul laptopului.

   — Hai, să-ți arăt ceva!

   — Mai târziu...sunt ocupat nu vezi?
  
   Eram hotărât să-l tachinez așa că i-am tras clapa la laptop și i-a ieșit din pagina afișată.

  — Băi, ce naiba ești așa... S-a plâns el cu o față miorlăită.

   — Îmi cer scuze mai târziu. Haide să-ți arăt!

   — Sper să merite, altfel nu-ți accept scuzele!

   — Vino! E jos, afară.

  L-am târâit de braț până în fața blocului și i-am arătat mașina. A început să râdă haotic, iar eu m-am înăsprit la față fiindcă mă lua peste picior.

  — Băi, du-te , că nu te cred!

  — Ia fi atent! am zis scoțând cheile din buzunar și am deblocat ușile, iar ea a chiuit scurt.

   — Nu pot să cred! Ți-au dat ai tăi bani?

   — Ce bani frate, e mașina de serviciu.

  — Cine dracu îți dă ție o mașină așa scumpă? Ori te-a angajat președintele Americii?

  — M-am angajat la un om foarte bogat.

  — Ai avut tu norocul ăsta sau te-ai apucat de furat în lipsă de ocupație?

  Rolurile se schimbaseră. Acum eu eram luat peste picior și zău că îmi plăcea să îl văd așa surprins.

   — Hai, admir-o, atinge-o , apoi să urcăm înapoi și îți povestesc.

   Simon o analiză ceva timp și se urcă la volan prefăcându-se că era șoferul, apoi ne-am retras în apartament , cu toate că dacă ar fi fost posibil, el s-ar fi mutat în ea.

  — Deci? Ce-am ratat? Detaliază, îmi ceru el, dăruindu-mi întreaga atenție, ia eu i-am spus mulțumit , toată întâmplarea, inclusiv despre domnișoara Aroganță.

   — Așa că nu-ți face griji, mâine primesc un avans și un salariu lunar de două mii cinci sute de dolari.

  Am scos câteva bacnote și i le-am pus în mână.

    — Fii fericit! Banii nu sunt o problemă. Să nu refuzi că te ucid! Era o glumă bineînțeles dar el a acceptat zâmbind și mi-a promis că-i returnează.

   — Aha! Deci și la tine s-a produs miracolul.

  — Da, o așa ocazie nu puteam să o ratez.

  — Deci îți place...

   — Da , absolut.

   — Super, să vă țină, atunci.

   — Ce să ne țină?

   — Relația. Cu domnișoara Aroganță.
 
   Am rămas ca trăznit. Ce vorbeam eu și ce-l freca pe el grija.

    — Când o îngheța iadul, o să o plac pe vanitoasa aia!

   — Nu se știe...

   L-am fulgerat cu o privire tăioasă și apoi rânjesc răutăcios.

   — Nu cumva te așteaptă Anna? 

   El verifică ceasul și înjură de toți sfinții.

   — E numai vina ta! Acum primește-o cum se cuvine până mă schimb.

  Când a intrat în camera lui, suna și soneria. Știam că ea. Pe o parte îmi era antipatică deoarece l-a rănit de atâtea ori pe Simon, iar pe de alta, încercam să mă obișnuiesc cu ideea că ea chiar i-a dat o șansă cu adevărat.

  Am deschis ușa și am invitat-o înăuntru. Era blondă cu păr mediu și ușor ondulat, ochi negri, nas mic și buze rotunde. Semnele de pe față se estompaseră ușor și arăta cât de cât drăguț. Se purta cât mai simplu, cu blugi și gecuță crem de piele.

  — Bei o cafea? Am întrebat-o fără nicio altă discuție.

  — Nu mai e nevoie, o bem în oraș, a zis Simon avântându-se între noi.
 
  — Anna, îl cunoști pe amicul meu Xander, nu-i așa?

  — Desigur, voi erați cei mai populari din liceu.

  — Bună observație, am spus zâmbind. Distracție plăcută!

  — Nu mă aștepta! a spus șoptit, Simon, trecând pe lângă mine și eu i-am făcut cu ochiul. Ce vulpe era și ăsta...

  I-am urmărit cu privirea depărtându-se. Simon era mai înalt ca ea cu un cap, dar se potriveau de minune.

   Din nou rămas singur, m-am relaxat pe canapea , mulțumit de slujbă și de miracolul petrecut în cursul zilei. Am desfăcut o pizza cu brânză ce o cumpărasem în drum spre casă și mi-am desfăcut o bere. Totul părea să fie perfect, dar la un moment dat mi se pusese un nod în gât. Nu-mi  sunasem deloc părinții și cartela mi-o schimbasem chiar când am plecat de acasă, asta însemna că nici eu nu putuseră să mă contacteze. Am format numărul și am sunat acasă. Până să mă gândesc la asta, nu mi-am dat seama cât îmi lipsește vocea ei, a mamei în special.

   — Alo!

   Nu era mama ci vocea servitoarei.

  — Sunt Xander, dă-mi-o pe mama la telefon!

   — Doamna Sarah e la o petrecere importantă.

   — Tata, Alex?

   — Mă tem că nici domnul nu este, are o întâlnire de afaceri, iar fratele dumneavoastră, a ieșit în oraș cu o domnișoară.
  
   Am închis imediat fără niciun cuvânt de salut. Așa cum bănuisem. Imediat au revenit la rutina zilnică fără minimul interes pentru mine. Si Alex, uită-te la el, ca are prietenă acum...Ce viață pe capul lor...Am oftat dezamăgit de familia mea, mi-am închis telefonul și mi-am reluat cina.