Licurici

Capitolul 10

—Unde suntem?

Ca de obicei am fost tratată cu tăcere. De când a fost incidentul cu mama lui, nu a mai scos nici un cuvânt tot drumul. Am vrut să-l întreb tot drumul ce era cu mașina din urma noastră, dar orice tentativa de a deschide o conversație a eșuat.

În momentul de față nici nu mai părea ca e prezent. Conducea mașina, dar inafara de asta, nimic. Corpul ii era rigid, privirea fixată pe drum. Nu știam care era problema, dar avea de aface cu acea doamnă.

Mașina s-a oprit și am ajuns în fața unei case familiare. Am văzut-o acum câteva, zile, unde am fost lasă în grija unei tipe. Numele ei a dispărut complet din memoria mea.

Înainte am întrat în casa cu umărul însângerat. Acum întram și cu piciorul. Cu toate că eram păstrată durerea nu mă lasă, iar lipsa somnului își făcea din ce în ce mai mult prezența.

Încăperea era același, dar de data asta am fost lăsată singura in aceeași camera spațioasă de dinainte.

Fotoliul în care era era atât de confortabil, îmi simțeam ochii închizându-se încet.

—Nu te-aș sfătui sa dormi.

Tipa, a cărui nume încă nu-l știam, a apărut în fața mea.

—E un loc periculos ști?

—Cum te cheamă?

După expresia ei mi-am dat seama că era dezamăgită de mine.

—Ava...

—Așa, Ava. Nu știu dacă ți-ai dat seama dat orice loc e prea periculos ca să dormi atâta timp cât ești în jurul asemenor persoane. Așa că acest fotoliu confortabil e perfect.

—Nu sunt oameni așa de rai...

—Observ, zic arătând spre mâna ei.

Avea vânătăi peste tot. Le-am observat de prima oara când am văzut-o, dar nu am vrut să o atac cu întrebări de pe atunci.

Automat mâna ei și-a acoperit rănile, dar era prea târziu ca să nu le observ.

—Nu sunt de la ei. Sunt oameni buni și câte te ajută...

—Renunță, zic eu. Minți.

—De unde ști?

—Când cineva minte, exagerează. Oricum, nu au cum să fie persoane bune. L-am văzut cum a omorât oameni fără mine. O persoana normala nu ar putea să facă.

Ochi ei îi era triști. Și ea, ca mine, era obosită.

—Te admir. Sincer, nu aș putea să mă prefac fericită ca tine. Dar sincer nici nu aș vrea.

—Nu ai nici o șansă de scăpare, șoptește ea.

—Există una.

—Crede-mă nu e, zice hotărâtă. Nici moarta nu poți să scapi de ei.

—Mereu există soluții.

—Cel care te târăști după el e în poliție. Alec are prieteni la FBI. Crede-mă, nu există nici o cale ca să faci pe eroul.

Informațiile m-au luat într-adevăr prin surprindere, dar nu îndeajuns ca să îmi scadă încrederea.

—Mereu există o cale. Nimeni nu e invincibil.

Ușa se deschide violent în spatele nostru. Daemon și Alec apărând nervoși în fața noastră.

—Avem nevoie de informații acum, strigă el. Uite, dacă vrei să-ți fie bine, ar trebui sa ciripesti acum.