Forever yours |Luke Hemmings F.F.|

3.

3.

Dragă Luke,

Ți-ai amintit de mine? Ce întrebare absurdă! Dacă ai fi făcut-o, acum nu mă mai ascundeam neglijent de domnul Jenkins la ora de biologie. E mai ușor să îți scriu când te privesc. Așa îmi pare, cel puțin. Ochii tăi s-au oprit asupra mea pentru numai o fracțiune de secundă suspendată în timp, nimic mai mult. Ți-am zâmbit stângace.

Nu m-ai recunoscut; ar trebui să fiu dezamagită? Și totuși, mi-ai oferit ocazia să mă rătăcesc iarăși în albastrul azuriu al ochiilor tăi. Părul blond ți se revarsă precum o cascadă de lacrimi peste chipul neschimbat. De ce spun "neschimbat"? Pentru că, oricum aș lua lucrurile, ești tot tu.

Uneori aș vrea să trăim într-un basm: doar eu, tu și ceilalți. Într-o astfel de lume magică sărutul iubirii ar reaprinde focul efemer al speranței. Dar nu a fost așa. Te-am sărutat azi. Ai devenit curios? Stai calm, ăsta nu e un indiciu de preț. Toate fetele de la cursul de biologie ți-au oferit un sărut - respiratie gura la gura, cică - la cursul de prim ajutor. Tu ai fost "ghinionistul" care a trebuit să faca pe victima. Revenind deci, nu ai simțit nimic, Luke. Absolut nimic. Cand ți-am atins buzele calde, citeam cu usurință indiferența și neutralitatea pe chipul tău frumos.

De ce? Pentru că m-ai uitat. Însă eu nu. Încă te iubesc, așa cum am făcut-o și până acum. Îmi amintesc de toate săruturile noastre sub clar de lună, de fiecare dimineață în care mă trezeam în brațele tale, de tine. Până la urmă, nu eu sunt cea care și-a pierdut memoria, uitând ultimii doi ani din viață, în urma acelui accident de motocicletă. Eu sunt încă aici, Luke. Și te aștept. Dacă e să mor, îți jur că voi lua amintirea ta cu mine în mormânt.

                               A ta pentru totdeauna