Capitolul 24

3.2K 263 52
                                    


            Spre marea sa mirare, în momentul în care ajunse în dreptul casei lui Margo, steagurile morții erau atârnate la porțile acesteia, ceea ce îl făcu să aibă un fior, atât de rece încât se scutură.

Cineva murise... Îngrozit și cu gândurile în mii de locuri, Edward dădu buzna în casă, fără a mai bate, ușa fiind deschisă. Primise zece apeluri de la Margo... acum doliul... Dacă i se întâmplase ceva... Închise ochii, de parcă nu dorea să lase la lumină această idee și trecu pe lângă peretele pe care era scris numele defunctei. Abia când îl văzu, Leona binevoi a-i răspunde la întrebarea disperată:

—Cine a murit?!

—Florance... oftase femeia. Chair și așa, gândul îl paraliză de-a binelea. Femeia fusese o persoană rea, toată viața ei, iar ura sa pentru Margo nu trecea neobservată, însă moartea era o pedeapsă prea mare pentru ceea ce făcuse femeia.

—Cum? Întrebă simplu.

—S-a sinucis. Glasul Leonei se sfârși brusc, de parcă nu mai avea suficient aer pentru a continua, așa că Edward își întinse brațele pentru a o îmbrățișa. Femeia începu să plângă, îndurerată, la pieptul său, iar bărbatul continua să se învinovățească pentru faptul că nu răspunsese la apelurile unei Margo ce avea nevoie de tot sprijinul în acest moment.

***

Preotul sfârși priveghiul mortului cu rugăciunea „Tatăl nostru", moment în care Margo știa că Leona reușise să facă rost de certificatul prin care se atesta că, mama ei, nu avusese toate țiglele pe casă în momentul sinuciderii, fapt ce îi permitea o înmormântare creștinească.

Toți cei prezenți se închinară, ca mai apoi Margo să iasă pentru a discuta cu preotul ce îi făcuse discret semn.

—Mătușa dumitale a putut dovedi instabilitatea psihică de care dădea dovadă mama ta... Acesta oftă o dată brusc. O cunoșteam pe mama ta și nu am crezut-o niciodată în stare de una ca asta. După un moment în care Margo avu impresia că preotul va izbucni în plâns, acesta continuă: Dumnezeu s-o ierte, acum... Pentru că nu mai avem cum să facem primul ritual de înmormântare, sicriul fiind deja citit aici, în capelă, primirea va fi făcută de aici în Biserică. Femeia nu participase niciodată la o înmormântare, deci nu înțelegea nimic din instrucțiunile preotului. Tot ce voia ea era ca toate să se termine cât mai repede, căci lacrimile i se strângeau din nou și din nou în ochi, simțind că nimeni nu îi era alături în aceste momente oribile. Ca și cum i s-ar fi răspuns la afirmația egoistă, cineva o atinse pe șold, și fu trasă spre trupul zvelt al lui Edward. Acesta era extrem de serios, iar sub privirle ei dădu mâna cu preotul, prezentându-se.

—După ce sicirul este transportat la biserică, înaintea sa fiind dusă o cruce, ce se întâmplă? Îl readuse el pe preot la ritualul înmormântării.

—Urmează...

Cei doi bărbați începură a discuta, preotul oferind detaliile înmormântări, la care participa slab prezentă Margo,

Femeia privea cum Edward asculta încruntat, cerea mai multe indicații și... chiar se implica. Margo își permise să se lase moale în mâna sa, bucurându-se că el îi era alături. După ce conversația se termină, Edward oftă profund, și se întoarse cu fața spre ea. Luându-i chipul în mâini, își coborî buzele pe obrazul ei, și o săută ușor.

—Condoleanțele mele, Margo... Îmi pare rău că nu am răspuns la telefon...

—Este în regulă, zise ea. Dormeai... El dădu afirmativ din cap și continuă:

Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum