Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 17

Martie, ora 1 dimineața

Margo se afla într-o stare de amorțeală. Îmbrățișă perna de lângă ea, bucurându-se de căldura pe care plapuma albă i-o oferea. Oftă în întunericul slab luminat de fâșia de lună de pe cer, zâmbind fără să-și dea seama de ce. Nu făcuse nimic cu Edward, decât să vorbească cu el despre planul lor în ceea ce privea dorința de a prinde o persoană bolnavă mintal.

Pijamalele din bumbac pe care și le luase pe ea după dușul târziu, precedat de cina cu un bărbat ce o fermecase transmiteau starea de bine în tot corpul ei. Ar fi trebuit să vadă și partea bună a lucrurilor, își zise clipind din ce în ce mai greu. Edward era al ei... Aproape că îi simțea îmbrățișarea de urs, capul pe sânul ei, gura pe gâtul ei. Aproape că își dori să-l simtă cum își freacă piciorul de ea, cum îi mângâie sânul și cum oftează la unison. Căscă, zâmbind tot mereu. Ei bine, viața era una frumoasă. Trecând peste micile greșeli pe care le făcuseră amândoi, viața le surâdea plăcut, ceea ce o făcea să uite de tot. Nu o mai interesa atât de tare nici persoana care o urmărea. Poate că nimeni nu putea fi atât de nebun, încât să omoară pe altcineva.

De domeniul ficțiunii i se păreau aceste acțiuni la care participa și la care era martoră. Oftă, pentru a treia oară de când se băgase în pat. Trebuia să-l ierte și să-l uite. Trebuia să aibă mai multe întâlniri cu el. Trebuia să îl sărute așa cum dorise să-l sărute când se despărțiseră la ușa casei sale, chicotind împreună, ca niște adolescenți îndrăgostiți. Își strânse ușor picioarele, dorind să nu fie atât de obosită și să potolească focul dintre acestea, dar se abținu, nefiind capabilă să-și miște nici un deget. Închise ușor ochii, nemaidorind să-i deschidă decât de dimineață, și retrăi momentul în care se culcase cu adolescentul Edward. În seara aceea mai aflase și că Delia, sora ei mai mică, nu fusese cea care îl atrăsese de Goddefrey, ci acesta luase lucrurile cu de-a sila.

Margo fusese apoi martora unei alte traume prin care Philadelphia fusese nevoită să treacă, neputând-o ajuta în nici un fel, iar dacă nu ar fi fost Edward încă i-ar fi purtat pică femeii. Acum, nu își dorea să fie în pielea ei. Încetă să se mai gândească la acest lucru, neavând dispoziția necesară, așa că trecu peste toate aventurile ei amoroase, până ce ajunse în urmă cu două zile, când ea și Edward fuseseră împreună. Simțise o groază de lucruri, iar pentru că nu se putuse bucura pe deplin de act, fiind mult prea îngropată în gânduri și resentimente ce dispăreau, încet dar sigur, dorea acum mai mult. Îi păru rău că Edward nu locuia cu ea. Seara ar fi devenit mai interesantă, de altfel.

Zâmbetul ei se păstră până și când tonul de apel de la telefonul ei începu a suna, intermitent în dormitor. Melodia era departe de cortexul ei, imaginația fiind cea care se activase pe această perioadă a nopții. Când deschise, însă, din nou ochii, realiză că telefonul îi sună, și brusc își spuse că avusese loc o nenorocire. Se gândise, doar, la Rey... Acest gând o bântui când puse mâna pe telefon și văzu numărul de serviciu.

—Da?

—Accident pe Hoppers, la douăzeci de minute de Livingstone.

—OK. Vin acum... făcu Margo, chiar dacă nu avea nici un chef să se ridice din pat. La urma urmei, lucra la ziar, și avea nevoie de știri. Așa, visul ei frumos se evaporă brusc, întrebându-se dacă era nevoită să vadă un cadavru în seara asta.

***

Edward nu putea să doarmă.

Ajunsese la motel, intrase în camera sa și o încuiase, ca mai apoi să-și facă un duș lung, ce-i chinuise imaginația, închipuindu-și cum ar fi arătat Margo la duș. Vorbiseră mult în acea seară, iar din comportamentul ei se întreba dacă-i mai purta pică.