Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 4

Ultimele două ore trecură ca prin ceaţă, pentru Margo. După ce căzuse peste Edward, lumea ei devenise brusc mai lentă. Îşi amintea vag chipul lui Edward şi ochii lui extrem de albaştri ce se holbau la ea. Observase cuta dintre spâncenele lui, iar gura ei fusese atât de aproape de a sa.

Durerea pe care o simţea în şold era aproape ireală, iar ceea ce îşi dorea acum era să sărute băbatul care venise, într-un târziu, pentru ea. Auzise paşii poliţiştilor în timp ce lumea se reduse doar la ei doi. Îl atinse pe obraz, iar el o ridică brusc. Spuse ceva, dar Margo nu se putu concentra pe vorbele lui. O durea mult prea tare... Îşi duse o mână la şold, fiind uimită să constate că sângera, dar era aproape sigură că, nu acolo fusese accidentată. Îl vedea îngrijorat, vorbind precipitat şi repede. Lumea lui Margo se spulbera uşor, simţind cum ploapele nu îşi mai doresc să stea drepte, imaginea devenind din ce în ce mai neclară.

***

Edward se speriase cumplit când Margo sărise pe el, dar şi când glonţul explodă. Dorinţa lui ca ea să nu fi fost atinsă de glonţul care alarmase poliţiştii fu deşartă când observă agonia din ochii ei. O ridică numaidecât, observându-i degetele sângerânde. Strigă să se cheme ambulanţa, iar unul dintre ofiţeri se apropie de el, încercând să înăbuşe hemoragia. Cineva sunase la ambulanţă, căci imediat se auziră sirenele. Pentru Edward nu mai conta că poliţistul îi spunea să vină la secţie, după transportul pacientei la spital, şi nici că cei doi bărbaţi care fuseseră complici erau acum transportați spre aclași sediu. O ridică pe Margo, în momentul în care personalul ambulanţei ieşi cu scopul de a-i ajuta. O aşeză pe patul mobil, şi urcă cu ea în mașină, şocat să constate că de la minut la minut chipul ei frumos devenea din ce în ce mai livid.

—Moare... Se auzi spunând, dar se blestemă imediat, cu trupul îngheţat şi înghesuit de asistenţi medicali. Moare... Repetă din nou, de parcă dacă ar fi spus-o cu voce tare, frica lui s-ar fi evaporat. Însă, un asistent medical răspunse fricii sale.

—Nu, domnule. Soţia dumneavoastră va trăi.

Soţie? îl privi tâmp pe bărbatul destul de tânăr şi îşi strânse trupul într-un colţ. Dacă murea, nimeni nu putea spune că nu fusese vina lui. Trebuia să ajungă mai devreme. Nu trebuia să plece. Nici măcar nu îl contrazise pe asistent. Margo ar fi putut fii soţia lui, acum, dacă atunci nu ar fi fugit ca un laş şi ar fi acceptat să rămână în Montana.

***
Vara anului 2007
Noaptea, de-a lungul Fluviului Missouri

Îl aştepta nervoasă de două ore.

Iubitul lui Margo Wilde nu apăruse nici la ora zece, în acea seară, chiar dacă ea îi dăduse întâlnire de o săptămână. Se aşeză roape de fluviu, pe una din stâncile reci ca gheaţa. Era supărată pe el din cauza bârfelor.

Oamenii spuneau că el, Goddefrey Bernard, s-ar fi culcat cu sora ei, Philadelphia. Aceste lucruri puteau fi nişte zvonuri mincinoase dacă Margo nu ar fi văzut-o pe Delia strecurându-se ciufulită în casă, în una dintre după-amiezile de weekend. Tot atunci zvonul acaparase liceul la care învăţa Margo, cum că iubitul ei ar fi regulat ambele surori. Nu ştia acum în cine să se încreadă, mai ales că Delia devenise tăcută îl ultimele două săptămâni. Sperioasă şi obsedată de greutatea corporală.

Aşadar, Margo îi dăduse întâlnire iubitului ei care părea a se simţi perfect pe coridoarele liceului, evitându-i privirea şi zâmbindu-i fals. Ceva nu era în regulă, iar Margo dorea să afle acum, iar asta pentru că ea chiar investise sentimente în relaţia pe care o avea cu el de şase luni. Iar ea nu mai putea trăi privindu-şi urât sora mai mică, crezând că se întâmplase ceva între ea şi Goddefrey. Îl întâlnise pe acesta când începuse liceul, iar după un semestru se hotărâseră să formeze un cuplu. Nu arăta perfect, dar Margo nici nu credea în perfecţiune, ea însăşi fiind cea care era imperfectă. Dar, fata chiar simţea ceva pentru el, aşa cum nu mai simţise niciodată.