Licurici

Capitolul 1

—Alexi așteaptă-mă!

Mă întorc spre vocea din spate. O fată cu părul vâlvoi și auriu se grăbea în urma mea cu două pahare de la Starbucks. Îmi continui drumul înainte fără să mă opresc. În fața mea se întindea o clădire mare și roșie, iar pe cât de mare era, pe atât de important era să ajung la ea cât mai repede.

—Pe bune acum! vocea din spatele meu acum îmi țipa în ureche. Nu poți să te oprești cinci secunde?

Fata își continuă drumul în stânga mea, aruncându-mi o privire urâtă și având fața încordată. Îmi întinde un pahar cu scârbă și își scoate telefonul din buzunar.

—Nici măcar nu întârziem! exclamă ea supărată. De ce mă faci să fug după tine?

—Poate ai nevoie.

Comentariu meu nu i-a îmbunat starea, privirea ei încercând să-mi străpungă sufletul. Văzând încercarea ei să pară nervoasă, un zâmbet mi se ivi pe buze.

—O să te omor.

A pornit cu pași apăsați în fața mea, eu încă mergând la aceeași viteză ca înainte. Mă uit în jurul clădiri de care ne apropiam, studenți se pregăteau să-și caute clasele. Cu toți începeam încă un an de facultate și se puteau observa ochi obosiți din jur.

Nervoasa din față își reduce viteza și ajunge iar lângă mine.

—Te-ai obosit deja, Mia?

Îmi aruncă aceeași privire de dinainte și continuă să meargă în tăcere. Zâmbesc la comportamentul ei de copil, dar îi onorez dorința de a nu conversa până ajungem în fața ușilor mari de metal ale facultății. Nimeni nu pierdea vremea și intrau direct, dar noi, în loc să continuăm ca ei, ne-am retras pe băncile de lângă intrare.

Mia se așează jos și își scoate două caiete mari și groase de notițe. Mereu a avut obsesia să fie pregătită de orice, chiar dacă era prima zi și nimeni nu avea de gând să ne streseze cu informațiile de anul trecut.

—Știu ce gândești Alexi, zice ea, mereu trebuie să fi pregătit.

—Ești prea speriată, Mia, ar trebui să o lași mai moale.

Se uită în sus la mine, își dă ochii peste cap și începe să răsfoiască caietul. Râd de ea și mă las pe spate. Privind parcul din jurul nostru, un sentiment de liniște mă umple, dar acesta a fost spulberat de sunetul telefonului meu.

—Cine îți scrie? întreabă Mia.

—Sof, răspund deschizând conversația.

trebuie să vorbim. ASAP - sof

—Totul e ok?

Îmi ridic privirea spre Mia, îi zâmbesc și închid repede ecranul telefonului.

—Mereu, răspund pe un ton îngâmfat.

Mă privește ciudat pentru câteva secunde, dar nu întreabă nimic.

ce s-a întâmplat? - alexi

nu prin mesaje. e important - sof

ne vedem la 5 la florance - alexi

—Și totuși, mă uit în sus când Mia mă întrerupe din nou, tu cu Sofia de când sunteți prietene?

Știa răspunsul, iar eu știam ce conversație va urma.

—Știu că nu prea o înțelegi pe Sof, dar nu e o fată rea, zic eu deja plictisită.

Mia își lasă pixul jos și se uită direct la mine. Urma să ne certăm iară pe același subiect.

—Nu e o influență bună, zice hotărât. Știu că vă cunoașteți de mult...