DAVIS

22. "Imi apartii."

-Domnisoara Olsen, domnul Garcia vă cheamă până în sala dumnealui, zice brunetul care tocmai ne-a întrerupt ora.
-De ce ? Întreb neintelegand nimic.
-Nu știu, părea cam nervos.
-Maya, poți să te duci, primesc acordul profei de franceza.

Mă ridic din banca fără să iau în calcul cele spuse de Bryan sau de restul din clasa și urmez băiatul brunet până la capătul holului. Acesta se scuza și intră în sala lui de clasa, eu rămânând sa merg la Davis.

Bat ușor în ușa înainte să intru și când îl văd cu zâmbetul acela de milioane pe fata mă calmez instant.
-M-ai speriat, îi zic apropiindu-ma de el.
Mă trage intr-o îmbrățișare de urs călduroasă.
-Mi-ai lipsit atât de mult. Trebuie să facem ceva în privința asta, nu vreau sa mai stam separați, nu vreau sa ne mai ascundem.
-Te-ai gândit la ceva?

-O să renunț la acest job.
-Ce? Spun de-a dreptul șocată. Nici să nu te gândești.
-Maya, asta ar putea fi singura noastră șansă la o viața împreună.
-Davis nu... Nu fa asta.
-De ce?
-Fiindca nu se știe cât o să țină relația noastră...
-Maya, ce tot spui?

-Asculta-ma! Sunt ceva ani între noi și la un moment dat o să apară neînțelegeri și nu vreau să îmi scoți ochii că din cauza mea ai renunțat la locul tău de munca.
-Iubito, nu o să se intample asta niciodată. Dar de fapt tu de ce te temi?
-Nu mai contează.

Se uită la mine cu iubire, așa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum.
-Iti e frică că o să te părăsesc, așa-i?
Nu spun nimic, doar îmi las capul în jos și îmi privesc bocancii prafuiti.
Davis îmi ridica bărbia cu doua degete fortandu-ma să îl privesc in ochi, după care mă trage în brațele sale.

-Sa nu te mai gândești la așa ceva. Nu o să te părăsesc niciodată, îți jur. Ești totul pentru mine.
-Exact așa mi-a zis și tati și uite că acum nici măcar nu îmi mai răspunde la telefon.
-Eu nu sunt ca el, eu te iubesc și nu o să te las pentru nimic în lume. Acum ești a mea, îmi aparții.

Mă sărută ușor, blând oferindu-mi o siguranță în tot ceea ce mi-a spus.
Îl cred, se vede in ochii săi că nu minte, se vede că tine la mine și că ma iubește.
-Acum domnule Garcia, va rog să mă scuzați, dar trebuie să mă întorc la ore.

Îmi face semn cu degetul să mă apropii de el puțin. Fac cum spune și îmi depune un mic pupic pe năsuc.
-Pa iubi! Spun și ies din clasa.

O iau la pas spre sala mea de curs și intru fara sa bat la ușă. Eram cu capul in nori încât am uitat complet.
-Ce vroia? Mă întreabă profa.
-Ca de obicei. A tipat la mine...
-Stai jos, îmi zice pe un ton serios.
Pe asta ce o mai fi apucat-o acum?

O ascult pentru că nu am chef de o nota mica la materia ei sau un punct scăzut la purtare.
-De ce a tipat la tine? Întreaba Bryan.
-Ca nu m-am dus la pregătire de o luna, îl mint eu.
-Esti nebuna? De ce ai făcut asta?
-Tu ce crezi? Nu îl suport.
-Iesim și noi după ore? Vine și Akim cu Byu.

-Nu pot. Îmi pare rau!
-Maya, ce se întâmplă cu tine? Tu ai cumva un iubit și nu vrei sa ne spui și noua?
-Nu, ce-ți veni? Doar că m-am cam certat cu mama și nu am chef sa mă urle din nou in cap.
-Sa fie cum zici tu.

Îmi simt piciorul vibrând și sunt sigură că am primit un mesaj de la el.

"Ce face my piu piu?"

"My piu piu? :))) "

" Hai că știu că îți place"

"De ce ești așa sigur?"

"Fiindcă te cunosc"

-Cu cine vorbești? Mă întreabă Bryan.
Băiatul ăsta a început să mă enerveze. De ce se baga în treburile mele? Eu nu fac asta cu el.
-Cu mama, a zis sa iau o pâine când ies de la școală.