DAVIS

13. " Ce imi faci?"

Razele soarelui pătrund în dormitor luminând camera prin draperiile închise.
Mă ridic amorțită de la somn și intru la baie dând drumul la apa fierbinte. După ce îmi fac un duș revigorant îmi termin rutina metinala părăsind baia.

Deschid dulapul și îmi îmbrac lenjeria de culoarea pielii , apoi îmi trag pe mine o pereche de colanți negrii, un roling în aceiași culoare, iar parul mi-l prind intr-un coc neglijent în vârful capului.

Arunc o privire la ceasul de pe perete care mă informează că e ora unsprezece jumate , iar la doisprezece am pregătire.
Da știu că e vineri și ar trebuii sa avem școală, insa astăzi suntem liberi. De ce? Habar nu am, doar ce am fost anunțați și noi aseară pe site-ul scolii.

Mama e la muncă așa că îmi fac singura o gustare si după ce termin de mâncat părăsesc casa indreptandu-ma spre domnul Garcia.
Azi nu am chef de pregătire, as fi preferat sa fac orice altceva numai asta nu. Nu vreau sa dau ochii cu înfumuratul ăla.

Intru in scara, insa mă opresc pe la etajul trei din cauza telefonului care suna.
-Da mama.
-Ce faci? Ai plecat la pregătire?
-Da, acum ajung.
-Bine. De mâncat, mancasi ceva?
-Da, spun exasperta încercând să scap cat mai repede de ea.

De ce nu înțelege că am crescut și că știu să îmi port și singura de grije acum. Mai e o luna și fac optsprezece ani, nu mai sunt un copil.
-Bine, hai că te las atunci. Vorbim acasă.
-Pa.

Dau mobilul pe silențios și îl pun in ghiozdan, dupa îmi continui drumul spre apartamentul lui Davis.
Bat ușor la ușă , dar de această data încrezătoare , profu' raspunzand imediat.

-Hai Maya, intra.
Îl salut respectoasa și  îl urmez până în sufragerie.
-Hei Tommy, zic și îl iau în brațe pe frumosul ghemotoc de blana care dormea pe canapea.

Mă așez în locul lui și mă fac cat mai comoda așteptând ca Davis să își facă apariția de unde dispăruse.
-Dar ia loc, fa-te comoda, spune acesta venind în sufragerie.
-Imi pare rau, eu doar.....
-Maya, eram doar sarcastic. Stai liniștită, nu mai reacționa așa.

Deja simt că nu mai rezist așa că izbucnesc nervoasa , dar totuși îi spun pe un ton destul de calm:
-Eu m-am cam saturat sa fiti sarcastic cu mine, îl informez ridicandu-ma de jos.
-Maya!
-Haideti mai  bine să ne apucăm de exerciții că până la urmă de asta mă aflu aici, bolborosesc încă nervoasa.

Davis mă privește impasibil , iar eu mă întorc cu spatele la el vrând să mă așez la masa , insa acesta mă oprește prinzandu-ma de mana și întorcandu-ma din nou cu fata spre el.
-De ce crezi mereu că îmi bat joc de tine?
-Pentru că asta faceți și m-am cam saturat. De când am venit aici tot ce faceți e sa va bateți joc de mine și să mă faceți de ras in fata clasei, turui ca o moara stricată, insa chiar nu mai rezistam.

Fiecare are momentele lui de slăbiciune și asta a fost al meu, a fost momentul in care am cedat și am spus ce mă macină.
-Maya, exagerezi.
-Exagerez?! Tu ești ăla care exagerezi.
-Vad că ești cam prost dispusa, aproape tipa la mine. Ce ai zice sa te duci sa îți revii și după sa vi la mine.

-Bine, spun și părăsesc încăperea intrând în hol.
Reușesc să îmi încalt un bocanc , iar când sa îl incalt și pe celălalt, Davis vine ca un taifun lângă mine luandu-ma de mana și tragandu-ma aproape de el, atât de aproape că puteam sa ii simt respirația sacadată.

Ne privim un timp tăcuți, apoi incep sa mă fâstâcesc in brațele sale încercând să scap.
-Davis.
-Imi pare rău, îmi pare rău că mi-am bătut joc de tine, insa nu asta a fost intenția mea. Imi pare rău pentru tot.
-Acum poți să îmi dai drumul?

Acesta îmi aruncă o ultima privire, după care îmi eliberează trupul luând o distanta considerabila.
-Se pare că pe domnul Thomson îl îmbrățișez cu drag.
-Si care e problema ta?

Jur că nu il mai înțeleg deloc pe omul asta. E atât de complicat și ciudat.
-Niciuna, doar...
-Vezi că mă cam enervezi.
-Vezi că încă sunt profesorul tău și te rog sa nu uiți asta.
-Uite... Tot tu mi-ai zis sa te tutuiesc și să nu te mai respect și acum? Acum ce faci? Mă scuzați, ce faceți?

Nu mai zice nimic , doar își trece de câteva ori mana prin par ravasindu-l si își pune mâinile pe talia mea impingandu-ma violent în perete.
-Ce îmi faci? De ce ai efectul asta asupra mea? Îmi șoptește încet simtindu-i respirația peste buzele mele.

Rămân încremenită la acest gest și aceste mărturisiri.
Îmi simt inima în gât batandu-mi cu putere, iar pielea mi se furnicase sub atingerile lui.
-Nu înțeleg...
-Ce nu înțelegi Maya? Te plac, te plac mai mult decât pe o eleva. Mă gândesc la tine de când te-am văzut prima data in acea banca blestemata, îmi bântui mintile și nu îmi dai pace nici în vise.

-Davis, nu spune asta.
-Dar asta simt.
Mă uit la el încurcată, încă nevenindu-mi sa cred ce îmi aud urechile.

Se apropie încet de mine încercând să mă sărute, insa îmi întorc capul, buzele sale făcând contact cu obrazul meu. Acesta da din cap afirmativ zâmbind dezamăgit , apoi se întoarce pe călcâie și părăsește holul.

Pufnesc zgomotos ducandu-mi mana la cap și meditând asupra acestei situații.
Intru in sufragerie sub privirile lui Davis și îmi iau rucsacul uitat acolo, după care îmi incalt bocancii și părăsesc apartamentul.

O iau la pas spre casa din când în când mai intorcandu-mi capul sperând că Davis o să vină după mine.
Nu știu de ce vreau asta , dar chiar îmi doream sa nu mă lase să plec, vroiam sa m tina acolo și să îmi explice totul amănunțit.

***
Intru abătută in casă și dau de mama care mă întâmpină ca de fiecare data. Fix de ea nu aveam chef acum.
-Cum a fost?
-Nimic special, o mint in fata.
-Dar ce ai pățit? Pari supărată.
-N-am nimic, sunt doar obosita.

Mama vrea să mai spună ceva, insa trec pe lângă ea nemaipasandu-mi.
Pătrund în dormitor și închid ușa în urma mea. Mă arunc in pat și îmi afund nasul în perne pierzandu-ma în gânduri.

Au trecut mai bine de două ore de când stau nemișcat în aceeași poziție gandindu-ma la acea scena. Sunt intrerupta din sevraj de bârâitul telefonului.

Mă ridic în șezut și îl apuc deschizandu-l și citind mesajul ce tocmai îl primisem.

"Îmi pare rău că te-am dezamăgit , dar chiar nu pot să neg ceea ce mă faci să simt."

Nu pot sa cred! Davis era admiratorul meu secret? De ce nu mi-a spus asta până acum? E bărbat în toată firea, mă așteptam să gestioneze o astfel de situație cu seriozitate, nu ca un adolescent orbit de o presupusă iubire.

"Deci tu erai... De ce nu mi-ai spus asta de la început?"

"Pentru că am fi avut amândoi de suferit."

"Și acum nu avem?"

"Nu, fiindcă tu nu simți nimic pentru mine. Deci poți să stai liniștită, suntem în siguranța. Scuza-ma, ești în siguranță."

Citesc acest mesaj și pot să jur că este foarte dezamăgit, dezamăgit de el, de mine, de toate aceste sentimente nutrite pentru mine.

"Tu de ce nu ești?"

"Mă gândesc că o să ii spui directorului despre tot acest incident."

"Poți să stai liniștit, nu o să ii spun nimic."

"De ce faci asta? Nu e normal ca un profesor să curteze o eleva."

"Dar e normal să simți."

"Ce vrei sa spui prin asta?"

"Nimic. Hai să o lăsăm așa, să uităm tot ce s-a întâmplat." Ii trimit acest mesaj după care îmi închid telefonul.
Nu vreau sa mai continui aceasta discutie, vreau sa ia sfârșit acum și aici.