DAVIS

V

Deschid ochii buimacita de  somn și privesc spre geam. Afara ploua mai ceva ca o cascada care isi varsa valurile intr-o vale abrupta.
Cobor din pat și intru in baie spalandu-ma pe dinți și facandu-mi un duș lung.
Parasesc baie învelită intr-un prosop alb și deschid dulapul luandu-mi lenjeria intima , apoi îmi trag pe mine o pereche de blugi negrii și un pulover crem.

Îmi iau geaca de pe umeraș punand-o pe brat până jos.
Pășesc în bucătărie luandu-mi un măr din fructiera de plastic care trona in mijlocul mesei.
Musc o gura zdarvana din el în timp ce mă incalt cu bocancii.
Iau telefonul de pe masa și o apelez pe mami așteptând să răspundă.

-Da Maya.
-Ce faci?
-La munca, tu?
-Acum plec la școală.
-Bine, să incui ușa și sa mănânci ceva înainte.
-Bine mami. Pa.

Închid apelul și îmi iau geaca pe mine părăsind casa. Îmi pun gluga in cap și o iau la pas spre școală.
Stropii reci de ploaie se lovesc violent de mine udandu-ma pana la piele.

Îmi scot telefonul din buzunar sa vad cat e ceasul și când constat că e și un sfert mai că îmi vine să zbor până la școală.
Deja am întârziat de zece minute și mai am și matematica prima ora.

De ce trebuie sa am mereu matematica cu noaptea în cap?
Nu mă mai grăbesc, nu are rost. Mă grăbesc ca sa ce? Ca să mă duc acolo și să își bată joc ăla de mine? Mai bine nu.

Îmi continui drumul în liniște făcând aceiași pasi.
Ajung intr-un final la liceu uda  lioarca, un mic tremur punând stăpânire pe mine.

Mai bine luam un taxi, dar nu aveam suficienti bani sa îl plătesc.
Urc scările grăbita storcandu-mi apa din geaca și trecandu-mi mana de câteva ori prin păr să se usuce mai repede.

Bat ușor în ușa din stejar, din spatele acesteia auzindu-se un intra sumbru.
-Buna ziua! Va rog să mă iertați că am întârziat.
-Ai uitat sa te trezesti? Întreabă domnul Garcia. Ai învățat aseară până târziu la mate și de asta, așa-i? Mă ia peste picior.

-Nu doar...
-Fara scuze. Ia loc.
Îmi las ghiozdanul jos, după scap de geaca punand-o în cuierul din spatele clasei.

Simt o mica mâncărime in nas , apoi un strănut de toată frumusețea iasă din mine.
-Noroc domnisoara Olson, îmi ureaza profu'. O să ai nevoie.
-Multumesc!

Mă pun în banca și pot sa ii observ neliniștea profesorului, e cam nervos.

Face glume scârboase cu unii din clasa facandu-i probabil să se simtă prost.
-Ati bătut vreun copil de sunteți așa nervos? Îl întreb cu curaj.
Deja m-am săturat să își bată joc de toți și să îi pună intr-o lumina proasta, să îi umilească.

-In picioare, acum, mai mult tipa la mine.
-Domnisoara Olsen, suferiți de nebăgare in seama? Întrebă starnindu-le râsul blondelor din ultima banca.

-Nu, doar că....
Îmi face semn cu degetul să tac, după care se ridica de la catedra și vine lângă mine.
-Nu te baga destul părinții în seamă acasă?

Ce idiot. Dacă n-ar fi profesor i-aș zice eu vreo două și i-as închide gura.
-Sa le spui alor tai sa te mai educe puțin că nu strica, îmi aruncă aceste cuvinte in fata ca un incurabil fara suflet.

O lacrimă îmi cade din colțul ochiului prelingandu-se pe obraz, dar mi-o șterg imediat.
Îmi iau rucsacul de jos și o zbughesc pe ușă mai ceva ca un vârtej.
-Maya, îl aud strigând in urma mea, insa nu mă mai întorc.

Eu la ora lui nu o să mă mai duc, m-am săturat să își bată joc de mine mereu.
Merg pierduta pe holurile școlii neștiind ce să fac.
Mă așez pe banca din capătul culoarului și îmi dau frâu liber lacrimilor care îmi inundă obrajii.