DAVIS

IX

Ziua olimpiadei

Sunt de mai bine de două ore in aceasta încăpere sumbră împreună cu echipa mea alaturi de alte patru echipe de la licee adverse.
Profesorii care ne însoțeau nu aveau voie să intre cu noi, fiindcă spun organizatorii concursului că ar putea să ne sufle răspunsurile.

Sunt așa emoționată având în vedere cuvintele de lauda aduse unei anumite fete blonde dintr-o altă echipă. Sincer, nu cred că am vreo șansă să câștig, insa o să dau tot ce pot fiindcă vreau să îl fac mândru pe domnul Thomson și vreau să afle și celelalte licee ce profesor minunat este.

-Dragilor, sunteți pregătiți? Întreabă unul dintre profesorii de la catedra.
-Da, spunem toți în cor.
-Ok, atunci putem începe.

Și uite așa începe mult așteptata olimpiada. Întrebările sunt destul de grele , dar reușesc să le găsesc raspunsurile ușor, iar exercițiile sunt o nimica toată.

Mai rămân doar două echipe în concurs, a mea și a liceului din acest oraș. In aceasta proba fiecare e pe cont propriu, acum nu mai e vorba de nici o echipa.

Văd cum colegii mei de echipa sunt eliminați unul câte unul la fel intamplandu-se și cu cei din echipa adversa, în concurs ramanand doar eu și acea fata blonda care primea laude mai devreme.

Am un avantaj de doua puncte spre deosebire de ea , iar  intrebare care v-a urma o să fie de cinci puncte.

Profesorul ne privește încercând să creeze puțin suspans înaintea întrebării.

-Cum se formează trecutul perfect simplu?

Pe bune?! Din cate întrebări sunt tocmai pe asta s-a găsit sa o pună ultima dată? Nici măcar nu merita cinci puncte. E floare la ureche.

Apăs repede butonul roșu și constat imediat că sunt prima care l-a apăsat. Îi arunc o privire adversarei mele care părea paralela cu aceasta întrebare , după care ii dau răspunsul profesorului cat mai explicit cu exemple și schema.

-Se pare că avem o noua campioana, spune acesta zâmbindu-mi mulțumit. Felicitări domnișoara Olsen. Sunteți prima eleva din ultimii trei ani care a reușit să obțină un punctaj maxim.

-Multumesc! Spun radiind fericire prin toți porii.
După alt rând de laude din partea profesorilor din sală și al fetei blonde îmi iau diploma cu locul unu însoțită de cupa și părăsesc clasa.

În hol domnul Thomson se plimba agitat de colo colo trecandu-si cate odată mana prin par.
Îl privesc în continuare așteptând să mă observe, iar când în sfârșit face asta alerg spre el și îi sar in brate nemaipasandu-mi de ceilalți coechipieri sau de persoanele din jurul nostru.

-Am reușit, am luat cupa, indrug inca nevenindu-mi sa cred.
-Maya, sunt foarte mândru de tine.

Mă desprind din îmbrățișare și ne astrangem toți în jurul lui.
-Copii, sunt foarte mândru de voi și vreau să vă mulțumesc că ați participat la aceasta olimpiada.

Ii zambim dulce după care ceilalți își cer scuze și pleacă împreună cu părinții lor spre casa.
Îmi iau geaca pe mine și mă îndrept cu domnul Thomson spre ieșire.
-Vrei să sărbătorim? Întrebă acesta.
-Da, dar cum?

-O să mergem în mall să mâncăm ceva, apoi o să mergem la o sala de jocuri cu simulatoare și alte prostii, ce zici?
-Sigur sunteti profesor? spun zambindu-i.

Îmi deschide portiera mașinii și mă ajută să urc, dupa face și el același lucru.
Pornește motorul și o ia ușor din loc facandu-si loc printre mașinile ce se aflau deja în mișcare.