Mincinoasa -Seria „Domnişoara Wilde": VOLUMUL I

Capitolul 12

—Îi întorci stomacul pe dos domnișoarei Wilde, Liam. Cu o mină pofticoasă, bărbatul observă acest lucru și zâmbi.

—Asta pentru că încă nu a gustat această delicatesă.

—Și nici nu am de gând să o fac, întări Margo, încercând să se concentreze pe felul ei, fără însă a-l putea mânca, având pe retină imaginea tentaculelor vii. Grețos! Făcu ea ducându-și mâna la gură.

—Ești bine? O întrebă Edward, care nu părea deloc îngrețoșat, ca și ceilalți comeseni, ce își continua cina animată de muzica din local.

—Presupun, răspunse ea țintuindu-l cu privirea. Ochii ei coborâră asupra buzelor lui Edward, roșiatice. Ce și-ar mai fi dorit să îl sărute...

—Și, cum v-ați întâlnit? Înrebă Anna, veșnic curioasă. Se lăsă brusc tăcerea, Margo dezlipindu-se cu greu din imaginația sa extrem de bogată și de perversă. Anna chicoti, iar Robert spuse:

—Îmi pare că v-ați întâlnit în pat. Iar ceilalți râseră, inclusiv Edward care era conștient de cât de adevărată era afirmația tipului. Margo se pierduse, cute ce marcau îngrijorarea luându-și forma între sprâncenele ei. Ar fi putut să-i dovedească nesimțirea cu care fusese înzestrat, dar în schimb alese să păzească sănătatea cardiacă a acestei femei, nedorind să îi provoace vreun infarct prin adevăr.

—Ne-am cunoscut aici, în Livingstone. Toți ochii fură atunci pe el, iar el se uită doar la ea. Chiar dacă avea un chip îngrijorat, ochii lui Margo ucideau. Eram copii și ne-am întâlnit la stânci. Am vorbit... apoi am rămas amici. Emfatic spus, amici, remarcă el, dar nu adăgă și aceasta.

—Nimic romantic? Întrebă precaut Liam.

—Nu! Negă ea vehement.

—Atunci, presupun că ești disponibilă. Îl privi brusc pe Edward cum se schimbă la față, transformându-se în Hades, așa cum ea îl știa pe acest bărbat educat.

—Nu, răspunse ea înainte ca Edward să sară peste masă și să îl transforme pe Liam într-un menu. Edward își comprimă, atunci, furia și privind-o curios, Margo nu își mai putu reprima un zâmbet. Nu sunt disponibilă spre a fi iubita nimănui.

Vinul sosi chiar în acel moment, iar Edward o servi pe ea prima cu un pahar. Asta era prima dată când bea alcool, realiză ea, dar avea să se asigure că merita. Participă absentă la conversația colegilor ei, privirile ei susținându-le pe ale lui Edward, iar deja după un pahar pe stomacul gol se simțea ușor amețită.

Nu avea de ce să își facă griji. Nimeni nu o bănuia de nimic, iar asta o făcu să se întrebe dacă nu era cu adevărat idioată că respingea posibilitatea unui relații amoroase cu Edward. Cum o numea el? Căsnicie! Ah, da! Apoi, își aminti de ce respingea ea ideea uei căsnicii cu el. Pentru că îl iubea și nu se considera potrivită să-i poarte numele.

Aproape că îi dădură lacrimile când conștientiză inferioritatea sa față de statutul bărbatului iubit. Tuși brusc, observându-i privirile lui Edward. Nu mai putea sta aici, căci lacrimile ce i se strângeau în gât simțeau nevoia de a se elibera, așa că se scuză și se îndreptă spre toaleta femeilor. Ceilalți nu părură a o băga în seamă, ci doar Edward care se încrunctă și parcă își dori să o întrebe dacă era bine. Privi peste umăr la mâna Annei care se odihni pe piciorul lui și lacrimile nu mai fură domolite. El merita o femeie ca Anna. Alcool-ul nu îi înțețoșase gândirea, ci din contră, i-o limpezise. Ajunsă la toaletă, intră într-o cabină și vărsă conținutul frivol al stomacului său. Trase hârtia igienică pentru a-și sufla nasul și începu a plânge în hohote, nepăsându-i dacă era auzită de celelalte femei aflate în baie.