Crushing

04.01

- Ce faci ? mi-a scris doar la 15:00 (până atunci, n-a avut timp de mine, deși toată ziua a fost online.)

- Bine, tu ?

- Bine.

- "Bine" sau bine ?

- "Bine".

- De ce ? l-am întrebat.

- Ă..nu știu, singurătate?

- M-am depărtat de tine pentru că ți-am înțeles mesajul.

**

- Ți-am spus astăzi că te iubesc ? i-am scris după ceva timp, chiar dacă știam deja că răspunsul e afirmativ.

- Da.

- Nu-i nimic, ți-o mai spun o dată. Te iubesc.

- Și eu.

- La fel de mult ca înainte ?

- Da.

- Și cât timp crezi că o să o mai faci ?

- Nu știu..

- Eu ..nu vreau să se termine.

- Nici eu.

- Și totuși s-a cam terminat, dar mi-e frică să o recunosc.

- Știu..

- O să pleci ?

- Nu cred.

- Deci o să o faci.

- ..

- Dar..mi-ai promis..

- ...mda.

**

- Nu îmi place așa, i-am scris eu.

- Așa cum ? a întrebat.

- Îndepărtați. Semidespărțiți. Ca doi străini. Și până la urmă, de ce am ajuns așa ?

- Nu știu.Zi. Mă pun la somn, noapte bună. Ah, fără zi.

- .. Și fără "te iubesc".

**
Am așteptat toată ziua să îmi scrie, văzându-l online.

Dar nimic.

- Nici să nu îmi răspunzi.. i-am scris la 16:57

- N-am avut timp.

- Mda..ok.

- Bine că te superi și enervezi pe mine mereu.

- Nu m-am supărat pe tine, ci pe faptul că nu vorbim.

- Și mă cerți pe mine.

- Nu te-am certat..

După câteva minute, i-am scris din nou:

- Dacă nu îți mai răspund, ne îndepărtăm. Dacă îți răspund, ne certăm.

Și tot eu mi-am răspuns

- Ok, să nu-mi răspunzi. Atunci rămânem cu îndepărtatul.

Și atunci, un băiat și-a făcut poză cu el pe moment, și a pus-o pe Facebook. Avea un zâmbet fals. Cel mai fals.

După o oră, mi-a răspuns:

- Ok, am pus punct.

- .. ok, nu te mai deranjez..

- Efectiv am înnebunit.. nu mai pot.

- Înțeleg. Nici eu nu mă suport.

- Nu e că nu te suport pe tine. Nu suport tensiunea, stresul.. Așa, poate o să mă doară mai puțin.

- Și la mine nu te gândești că o să doară de un milion de ori mai mult ?

- Ba da..mă gândesc prea mult, aia e problema..Poate o să fiu mai puțin deprimat..poate mai mult.

- Și eu aș fi putut pune punct în orice secundă.. dar nu am făcut-o. Pentru că sentimentele tale sunt mai importante decât ale mele.

După 2 ore de tăcere (și plâns pentru mine) , mi-a răspuns:

- Trebuia să o faci.

- Ce ? Să pun punct ? Să renunț la tine, la tot ?  Nu. Și nu regret că n-am făcut-o, și nici nu o să regret.

- De ce ? Am fost un chin.

- Ai fost totul. Eu..ce am fost ?

- Totul.

- Tu ..încă mai ești, și o să mai rămâi.

- De ce ?

- Pentru că te iubesc prea mult încât nu pot să renunț la tine..

- Și eu, dar.. crede-mă, o să fie mai bine așa.

- Mda. Poate pentru tine. Pentru mine n-are ce să fie mai bine, dacă tu ești totul..și alegi să pleci. Rămân cu nimic. Dar, dacă ție îți e mai bine fără mine.. atunci așa rămâne.

- Nu mi-e bine nici cum.

- Mi-era frică (,) că o să ajungi într-o zi la concluzia că mai bine nu mă cunoșteai.

- Nu regret că te-am cunoscut. Ești cea care m-a făcut să cred în iubire. Mie..mi-a plăcut, dar s-a stricat tot.

La 00:00, i-am scris:

- E 00:00, eu încă te iubesc, și îmi pare rău că e ultima dată când ți-o mai spun.

- Offff, și eu.. și îmi pare rău că te-am lăsat..dar am cedat psihic. Am nevoie de câteva zile să-mi revin mental.

- Și dacă îți trece de mine ?

AM PREZIS VIITORUL. DIN NOU.

- Nu știu..

- Felicitări mie. M-am plâns că nu te-am avut destul, și acum, nu te mai am deloc.

SIA, CE PROASTĂ AI FOST SCRIINDU-I ASTA.

- Las-o așa.

- Mă pui să renunț și eu ?

- Nu.

- Te las să te gândești ce o să faci. Noapte bună.