Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

O salvare

- E tot ce am primit. Nu e prea gros, dar măcar te încălzești puțin. Îmi pare rău de lenjerie. Știu că e udă, dar nu m-ai lăsa niciodată să ți-o dau jos.

Hope nu vedea nimic. Auzea, simțea, mai ales durerea, dar nici nu se gândea să mai deschidă ochii odată pentru el. Îi mulțumea în gând că fusese grijuliu măcar atunci când o îmbrăcase, dar atât. Mormăi ceva. Auzi un oftat. Îl simți pe bărbat cum se depărtează de ea. Apoi, auzind ușa scârțâind, știu că a plecat. Își permise în acel moment de plină slăbiciune să adoarmă. Cu durere în oase, se așeză într-o poziție culcată și ghemuită pe materialul de pe podea.

Încă simțea răceala din încăpere, dar față de ceea ce simțise până acum câteva minute, era un mic colț de Rai ceea ce primise ea acolo.

*

Pe de alt parte, Carlson nu știa ce să mai facă. Era transpirat, picăturile de apă care se înmuiaseră în materialul bluzei lui se uscaseră pe jumătate. Terminaseră să-l chinuie cu câteva ore în urmă, după cum estimase el. Făcuseră schimburi. Îi auzise.

Auzise că trecuseră două zile de chinuri pentru biata Hope White. O mai lăsaseră încă aproape trei pentru a se odihni, după cum ordonase șeful. Și în toată degradarea lui psihică, realiza că trecuseră cinci zile și nimeni nu-i găsise. Oricum, de la dispariția unei persoane, dacă trecea durata de patruzeci și opt de ore, era aproape imposibil ca individul să mai fie găsit. Așadar, își aștepta sentința.

Se afla acum ghemuit, dezlegat doar la picioare și cu vederea și gura libere, dar înnebunit de tot ceea ce simțise. Își palpa la fiecare cinci secunde fruntea, pentru a fi sigur că gaura dispăruse. Poate că nici nu fusese acolo. Devenise un paranoic cu ochii strânși și cu fața băgată în genunchi. Cu ambele mâini legate își verifică pielea de pe frunte din nou. Nu era nimic acolo. Dar tot simțea o căldură de nedescris care parcă fora în centrul creierului său.

Tresări când ușa se deschise. Doi bărbați se apropiară de el extrem de serioși și-l prinseră de brațe brutal și fără menajamente. Având picioarele dezlegate, putea merge liber. Dar asta nu însemna că nu se împletici când fu ridicat brusc.

- Mergi! îi ordonă unul dintre bărbații îmbrăcați în costume.

Așa că se chinui să meargă. Dar mai mult fu târâit. Era slăbit, înfometat și înfrigurat. Fu adus în hala mare. O imagine de groază trecu prin fața lui. Pe aceleași scaune erau așezați cei din familia White, sleiți de puteri, respirând greu. Din sângele doamnei White abia de acum începeau să iasă toxinele drogului. Abdomenul și gura băiatului aveau urme de sânge, semn că vomitase în urma a ceea ce-i făcuseră. Dar fața domnului White era complet vânătă. Fusese bătut, de pe brațe îi fură sumecate mânecile cămășii și pielea tăiată adânc în diferite locuri. Ce să mai? Film de groază.

Îl așezară și pe el pe un scaun. Exact ca la început. El stătea la una dintre margini, fix în dreapta băiatului. Chase se afla în stânga lui Aaron, iar Anelise în stânga lui Chase, soțul ei. Tremură scurt și se înfioră când auzi vocea pe care o spera moartă într-o zi.

- Minunat. V-am strâns pe toți aici, pentru a vedea capodopera pe care am creat-o. Aduceți-o!

Aceiași doi bărbați care l-au adus și pe el, s-au îndreptat în partea opusă a halei. În trei minute, poate mai mult, au adus-o pe principala ostatică. Își mai revenise. Privi cu o groază de nedescris spre familia ei. Mama sa părea că-și mai revenise, însă cei doi bărbați ai familiei aveau pielea parcă îmbibată în sânge. Își contorsionă fața de mâhnire, de durere, când văzu tăieturile de pe brațele tatălui său.

O lovitură în pântece, extrem de dureroasă, o făcu să se chircească și să scoată un mic țipăt. Dar la fel de repede precum îl simți, la fel de repede și dispăru. Se afla în picioare acum. Nelegată. Dar nu îndrăznea să mai facă nici un pas spre cei din fața sa.