Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Schimbare de personalitate

Cine vrea dedicație?

- Mai tare! Hai, nu avem toată ziua la dispoziție. Mai tare, nu fii de mămăligă.

Respira întretăiat, chiar dacă plămânii îi cerșeau după aer. Imediat cu dimineața începuse, la prima oră au plecat spre casa lui Damon. Acum se aflau în sala de sport și luptau. Iar cum nici ea nu mai vizitase sala în ultimul timp, epuizarea apăruse mult prea devreme.

- Mai tare! Lovește-mă odată!

- O pauză. Sunt epuizată.

Vorbi din nou printre scâncete. Transpirația îi curgea pe gât, bustiera albă îi plutea într-o baltă de umezeală, până și fundul îi transpirase. Câteva fire de păr i-au ieșit din coada prinsă strâns și simțea că va cădea din picioare în orice minut. Dar Damon nu o lăsa să renunțe în nici un chip. Te poți întâlni cu unul mai puternic până și decât mine, așa că nu-mi spune că trebuie să tac. Îi repeta de fiecare dată. Era deja după-amiaza, iar el o ținea în sala aia întunecată de la ora șapte dimineața. O seca de puteri. 

- Dacă vei fi așa și când te va ataca cineva...

- Dar nu voi fi. Atunci este altceva. Nu te pot lovi. Chiar nu vreau să-ți stric fața.

Damon se opri instant. Hope nu a reușit să-i dea decât câțiva pumni, dar nici în așa fel încât să-l lase lat. Îl enerva. Cum naiba lucrase înainte și cum de se apăra în timpul misiunilor, dacă nu reușea să-l lovească? Erau unii mai puternici decât el în multe circumstanțe. O privi întrebător, apoi nervos. Trecea de la o stare la alta, iar fața i se colorase în toate culorile posibile. Hope se speriase. Mai avea puțin și ar fi putut intra într-un stop cardiac. Bărbatul veni rapid la ea și o trase pe umărul lui. Acum, ea stătea cu capul în jos și amețise instant. Sâsâi de durere când primi o palmă peste fund.

- Despre asta e vorba? M-ai enervat și mi-ai făcut peri albi de câteva ore bune pentru că ți-e frică ție că nu mă pot apăra, sau că mă învinețesc atât de repede? Îi mai dădu o palmă de toată frumusețea.

- Au! sâsâi din nou. Idiotule, lasă-mă jos. Acum.

- Nici nu mă gândesc. Mi-ai tocat nervii doar pentru o nenorocită de grijă? Să-ți spun ceva, iubito, nu degeaba oamenilor le e frică atunci când aud numele de Damon Black. Nu pot să cred că asta e grija ta. Principala ta grijă este să te întorci la mine în siguranță și cu nici o cicatrice în plus pe pielea asta frumoasă. Așa că ai face bine să mă asculți. Lovește-mă.

O puse rapid pe picioare, dar palmele sale mai zăboviră un moment pe șoldurile ei. Ochii lui Hope nu știau unde să privească mai întâi. Era atât de amețită, încât vedea peste tot triplu. 

- Lovește-mă. Pumn, picior, pumn, pumn, barat, picior, barat. Hai mai repede iubito, că ne găsește noaptea aici și avem un plan de pus în aplicare.

O sărută cast pe buze și se depărtă. Se întinse până la cealaltă margine a careului de formă pătrățoasă. Nu arăta în nici un caz așa ca ringurile de box care erau prezentate la televizor. Era un simplu careu de formă pătrată, cu un material albastru cu roșu și cauciucat. Cine ieșea primul din careu, pierdea. Asta era regula. Casa asta, fiind provizorie, nu avea toate cele necesare pentru o sală de box. Se gândea la cea din subsolul casei părinților lui. Aia da sală. Mai dotată decât oricare alta, în afară de cea pe care o avea el în Houston. Luase același plan atunci când și-a construit casa în acel oraș, doar sacii de box și halterele erau așezate în alte moduri. Însă ringul tot în mijloc era, ca cel din vechea lui casă din New York.

Amândoi au luat o poziție de atac. 

- Nu uita. Nu e numai box. Folosește tot ce știi. Karate, jiu jitsu, judo. Tot ce știi. Vreau să văd și eu cum de a reușit Demonica să le învețe pe toate în două luni de zile.