Scoala de corectie[vol.III]

Capitolul 20

Sleita de puteri doar am zambit stiind ca simte si fara sa ma vada, apoi am adormit in timp ce mana mea se juca in parul lui. 

*Un sunet infundat se auzea si chiar daca am incercat sa-l ignor a continuat pana m-am hotarat sa ma trezesc. Telefonul vibra pe noptiera de langa pat. M-am grabit sa-l iau apoi am raspuns cu o voce la fel de ragusita. 

  - Politist Blake?

  - Eu sunt.

  - Aici e o urgenta. Locuiesc pe Bondstreet numarul 2, vizavi de mall.

  - Ce s-a intamplat?

  - Sotia mea a fost ucisa. 

Am oftat adanc si mi-am dat patura jos de pe mine, ridicandu-ma la marginea patului. 

  - Ajung cat de repede pot. 

M-am privit in oglinda si aratam deplorabil. Cearcanele imi inconjurau ochii iar tenul meu era fara culoare. Simteam un gol imens in stomac iar picioarele mele erau ca de gelatina. M-am imbracat cat de lejer am putut si mi-am prins parul. 

Am coborat la parter si spre norocul meu nu era nimeni. Am privit ceasul ce indica ora trei dimineata, si abia acum realizasem ca mi-am vazut brunetul in treacat in camera Beccai, dormind cu ea pe piept. Am luat cheile de la masina dar le-am pus inapoi gandindu-ma ca o sa fac zgomot si ca in starea asta nici nu pot conduce. 

Am iesit cu gandul ca o sa sun la un taxi putin mai incolo pe strada, pentru a nu parca in fata casei mele. Cu pasi marunti am inceput sa merg sub cerul de un albastru combinat cu negru, pana am oprit la doua strazi departare. 

Mi-am scos mobilul dar cand am vrut sa formez numarul, m-au luat mai multe frisoane ce m-au obligat sa ma asez pe banca din apropiere. Mi-am lasat capul in palme si fara sa ma pot abtine am inceput sa plang.

  - Ce naiba se petrece cu mine? 

  - Zoey? 

Am ridicat privirea, nepasatoare de data asta la auzul vocii. Nici nu imi pasa ce cauta acolo la ora asta, sau cum de s-a intamplat sa ne intalnim.

 Julian arata impecabil ca intotdeauna. Parul lui era ravasit dar intr-un mod ingrijit si imbracamintea semana cu a unui pusti in primii ani de adolescenta. Purta un tricou de un alb imaculat ce iesea neglijent pe sub un pulover negru de casmir si o pereche de jeansi ce cadeau perfect pe el. Daca nu avea barba scurta ce ii oferea un aer mai matur, putea pacali pe multi in privinta anilor. 

  - Daca vrei sa ma omori, e momentul potrivit. Niciodata nu m-am simtit mai rau ca acum. M-a luat naiba de tot .. spun nervoasa tragandu-mi nasul din cand in cand. 

Si-a intins brusc palma catre mine, dar nu m-a ranit. A intrs-o spre exterior si a lipit-o de obrazul meu, facand ochii mari.

  - Arzi pur si simplu. Trebuie sa mergi la spital. 

  - Nu merg .. sunt bine, sau o sa fiu. Lasa-ma cu prostiile astea. 

  - O sa mergi chiar daca trebuie sa te iau pe sus. 

  - Ce naiba e cu tine? Apari din morti si incepi sa te porti ca zana magica din Cenusareasa! Ce mai urmaresti si de data asta?

  - Sa fac ce a facut fratele meu. Chiar daca imi va lua toata viata.

  - Esti nebun daca tu chiar crezi ca o sa poti repara ce ai cauzat pana acum. 

  - Macar pot incerca. Nu iti cer sa sa ne purtam ca cei mai buni prieteni, iti cer doar iertare. E singurul lucru pe care vreau sa-l aud vreodata de la tine. Ca m-ai iertat. 

  - Cred ca imi pierd mintile total de la febra..

  - Zoey, de asta m-am intors. Nu o sa-ti mai fac rau de acum. 

In stomacul meu gol de mai devrme s-a format o bila uriasa si inainte sa-l pot avertiza mi-am indoit spatele si am scos din mine si ultimele bucatele de mancare, foarte aproape de adidasii lui Julian. Desi i-am ratat, tot s-au stropit putin ceea ce m-a facut sa rad fara sa vreau. 

  - Cred ca meritam asta.. 

  - Trebuie sa merg acasa, spun imediat ce ii tastez unchiului meu un mesaj sa gaseasca un inlocuitor pentru cazul din dimineata asta. 

  - Te duc eu. 

  - Ma descurc! 

M-am ridicat insa in urmatorul moment picioarele m-au taiat si as fi facut contact cu asfaltul daca J nu ma prindea de talie. M-a ridicat pe brate insa nu mai aveam puterea sa ma impotrivesc. M-a carat pana in fata usii fara sa scoata vreun cuvant, in timp ce eu l-am privit pe ascuns. 

Ceva nu era bine. Un om nu se poate schimba atat de brusc .. si el e inca un criminal. S-a luat de familia mea, m-a drogat .. era sa ma omoare de atatea ori si acum cauta iertare? Ceva scartaia si nu stiam unde. Nu trebuie sa ma las pacalita de el. 

M-a lasat jos incet fiind sigur ca pot sta pe propriile picioare, apoi a facut un pas inapoi luand distanta. 

  - Multumesc. Dar asta nu schimba nimic, sa stii ! 

  - Stiu. Noapte buna, Zoey. 

S-a intors pe calcaie si a disparut in intunericul diminetii, lasandu-ma acolo privind in gol dupa el. Intr-un final m-am hotarat sa intru si eu in casa dar cand am apasat pe clanta, usa s-a deschis singura. 

  - Te implor spune-mi ca am un cosmar si tu nu esti la patru dimineata pe afara, cu febra de 38 si vorbind cu .. ala era Julian? 

Mi-am ridicat umerii ca un copil nevinovat si am inceput sa ma balansez pe calcaie, afisand o expresie de teama, fiind prinsa asupra faptului de sotul meu. Ce si cum ar trebui sa-i explic acum? 

Buna! Ce mai faceti? Stiu ca ati fost nerabdatori, dar abia astazi am trecut de prima proba si mi-a ramas putin timp. Capitolul nu e deloc la asteptarile mele dar parca sunt intr-o oboseala continua si asta imi ia si din energia scrisului .. eu sper ca v-a placut macar cate o faza pe aici pe acolo. Mai jos aveti o poza cu Julian, exact asa cum l-a intalnit Zo in capitolul asta. Va imbratisez si daca aveti nelamuriri, stiti unde ma gasiti. ❤❤❤❤❤