Trecutul unui demon

Capitolul 73 - Dragostea trece peste condiții?

Aiden P.O.V.

Simt cum sângele îmi pulsează prin corp atât de rapid încât fierb în propriu suc, cum nervii nu mai pot fi înăbușiti mult în tăcerea propriilor frustrări.
Îmi strânsesem pumnul atât de tare încât tendoanele mâinii drepte au început sa mi se tensioneze.

-Bună. Alex mimase pe buze. Nu ma puteam concentra nici de cum pe ea. Toată atenția îmi era strânsă pe mâinile lui ce se plimbau ușor pe lungimea picioarelor ei. Îmi desfăcusem nodul de la cravata, privindu-l pe nenorocit gata sa ii sar la gât.

-Bună. Scrâșnisem din dinți. Eram conștient ca nu pot reacționa impulsiv în preajma ei. Nicolas era mai conștient ca mine de asta. Îmi venea să-i schimb rânjetul ala de cretin articulandu-i una. Nu puteam.

-Vreau sa schimb doua vorbe cu tine... în bucătărie. Intonația mea, deși voiam sa fie cat mai echilibrata, cuvintele au ieșit mai mult ca niște mârâituri vagi.

-Putem schimba 'câteva vorbe' și de față cu Alex, nu? Doar nu ii ascundem nimic. Zâmbinse strâmn și batjocoritor. Alex ne privea nedumerita. Tâmpitul ala încerca din răsputeri sa întoarca jocul în favoarea lui.

-Bineînțeles ca nu. Am ceva de lămurit cu tine în bucătărie. Îmi încleștasem cat de mult maxilarul, simțind cum mi se sfărâmă orice molecula de calmitate.

-Vrei să-ți repar robotul de bucătărie, frățiore? Mă lua în derâdere într-un mod ce ma întărâta tot mai mult să-i sparg capul ala ce sta sprijinit pe umeri degeaba.

-Exact asta vreau sa faci. Îmi strânsesem pumnul, mormaind cu maxilarul încleștat.

Se ridicase de pe canapea într-un sfârșit chiar când eram tentat sa îl ridic eu. O privisem o clipa pe Alex ce, din cate observ privea debusolata. La naiba... Trebuie sa ma controlez.

-Ce dracului ți se pare ca faci? Ii maraidem aproape, închizând ușa de la bucătărie.

-Am venit puțin în vizita. De la ultima noastră 'discuție', mi-au inflorit revelații întârziate în suflet. Ma afectezi, frățiore când ești atât de rece cu mine. Simțeam ca îmi crapă orice putina fărâmă de răbdare odată cu rânjetul lui de cretin și ironiile tâmpite.

-A ce te joci tu mai exact, Nicolas? Deși primul instinct ar fi fost să-l zbor pe geam in șuturi, ma puteam controla. Greu ce-i drept, dar o făceam. Poate ce am învățat în ultimele săptămâni a fost sa am mai mult control și răbdare cu Alex, avand problema ei ce ma forța oarecum sa o fac. Evident ea nu avea o dizabilitat propriu-zisă, cât avea mai degrabă Nicolas un ansamblu întreg.

Nu-l suport. Poate ce urăsc cel mai tare la el e privirea ce ma sfidează fără granițe. Își îndreptase spatele, căscând gălăgios intenționat.

-Ți se pare ca ma joc?

-Eu chiar nu o fac, idiotule. Mârâi, gata să-i articulez una. Fața lui cere mai multi pumni decât zece gay adunați într-un bar de striperițe.

-Adevărul e ca am vrut sa o vad pe Alex. După ce mi-ai interzis sa ma apropii de ea cat a fost în spital mi s-a făcut dor. Totuși, a fost iubita mea, nu?

Furia se combina cu sângele ce-mi clocotea în vene. Simțeam ca o sa crap dracului de nervi în orice moment. Ma apropiasem de el, vrând să-l despic. Îmi amintise de povestioara din adolescenta cu care Alex îmi îngreunase gândirea iminent.

-Sa ne înțelegem, Nicolas... Tu nu mai existi pentru Alex, ai înțeles? Nu o sa mai existi în inima ei, mintea ei și nici nu ai existat vreodată. Ii suflasem peste fata, gata să-mi încolăcesc pumnii în jurul gatului sau. Ma străduiau din răsputeri sa raman cu 'spatele drept' în fata lui. Nu vreau să-i acord nici măcar o fărâmă de satisfacție. Sunt prea obosit ca sa intru în Jocurile lui.