Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Trădare

- Așa că răspunde-mi. Tu de ce m-ai sărutat?

- Nu cred că te privește. 

Îi răspunse cu aceleași cuvinte pe care brunetul i le aruncă în față în Idil când ea îi spusese o mare parte din trecutul ei. Iar Damon, ca un mare deștept ce era, ironiză ea în gând, se încordă la auzul vorbelor sale. Bineînțeles că își adusese aminte de nesimțirea cu care o tratase în acea seară.

- Și de ce anume? Mă rog?

- Nu trebuie să te rogi. Oricum vom ajunge amândoi în iad.

Degetele i se strânseră și mai tare în pielea volanului, până ce buricele i se albiră.

- Chestia este că eu nu vreau să-ți spun. Așa că nu încerca să mai afli.

- Vezi? Iar faci chestia asta.

- Care?

- Porcăria asta. Pui o întrebare și nu lași omul în pace până nu îți răspunde, apoi, dacă ție ți se pune o întrebare ce nu-ți convine, despici firul în patru și spui că tu ești cea nervoasă.

Păi și ce avea să facă? Să-i spună că se îndrăgostise încă de pe atunci iremediabil de el? Că ar fi vrut să-i sustragă esența întreagă din acel sărut, dar fugise pentru că fusese o lașă? Nicidecum. Asta numai dacă nu dorea ca mașina să se oprească în mijlocul drumului iar ea să fie aruncată din automobil.

Din nou, se lăsă între cei doi o liniște mormântală. Hope mulțumi în gând că cel din stânga ei nu mai deschisese subiectul, și tot ea fusese cea care decisese că nu mai este nevoie de nimic. Damon oricum nu ar fi înțeles nimic. Sau poate că ea ar fi vorbit în așa fel încât să nu înțeleagă nimic.

Ajunseră într-un târziu la aeroport. Hope se încordă. Nu era multă lume, așa cum credea ea, dar nici puțină nu era. Cel mai frică îi era de gărzi. Nu putea trece de pază cu armele la îndemână. Însă Damon, ca de obicei, îi liniști îngrijorările.

- Nu te teme. Vom merge cu avionul personal. Nimeni nu se va uita în bagajele tale. 

Ieșiră din mașină pășind pe pista de decolare unde îi aștepta un avion. În fața trapei de intrare, un bărbat îmbrăcat din cap până în picioare în negru, pe nasul său atârnând o pereche de ochelari, ce îi ascundeau ochii, se afla în fața lor cu mâinile împreunate.

Lui Hope îi veni să râdă când îl asocie cu unul dintre personajele filmului Man in Black, dar aceeași mină impenetrabilă îi acoperi chipul măsliniu. 

- Bine ați venit domnule Black.

Vorbi bărbatul cu o voce groasă și fără vibrații în glas.

- Pilotul a pregătit avionul Buch? 

Răspunse Damon fără a lua în calcul și salutul angajatului său, sub așa zisul său nume, Buch.

- Desigur domnule. Totul este pregătit. Mai trebuie să aibă loc doar decolarea apoi totul se va desfășura cum trebuie.

Buch nici măcar nu o băgă în seamă pe femeia serioasă și îmbrăcată în negru din fața sa. Cu toate că îi trezea un interes anume. Dar așa era Hope. O enigmă pentru toată lumea.

- Du-te la mașină și adu bagajele prietenei mele Clarisse. Mă va însoți în zborul spre Chicago.

Lui Buch îi veni să râdă, dar doar își lipi buzele mult mai strâns una de cealaltă, pentru a-și astâmpăra chicotul ce tânjea să iasă la suprafață. Mica prietenă a șefului. Putea și el să-și imagineze.