Amintiri (NaruHina)

3. Simplă gelozie (partea 2).

-De ce, dracu, nu mi-ai spus mai din timp?! S-a auzit o voce de bărbat din sufragerie. Însă răspunsul nu s-a mai făcut auzit. Se pare ca Neji vorbea la telefon, și că era foarte nervos. Țipetele lui m-au trezit din somn. Cât urăsc să fiu trezită de cineva, sau ceva! Am coborât jos, căscând, și întinzându-mi trupul încă amorțit. M-am dus in bucătărie, fără să bag țipetele vărului meu în seamă. Mi-am făcut o cafea, m-am trântit leneș pe scaun și am început să privesc lichidul negru din cană. Deja se răcise de cât timp țineam cana în mână și nu mă atinsesem deloc de ea. Eram pierdută în gânduri. Am auzit la un moment dat ușa de la intrate trântindu-se. Cred ca Neji plecase. Eh.. Eram singură acasă, din nou. M-am dus să mă asigur dacă a inchis ușa sau nu. Era închisă. Am aruncat cana în chiuvetă, spălând-o, apoi am puso pe uscătorul pentru vase. M-am dus în cameră, unde am dat drumul la muzică, volumul fiind la maxim. Am început să țopăi în stânga și în dreapta. Am pus mâna pe telefon și am dat un sms, apoi m-am îmbrăcat într-o pereche de pantaloni albaștri și un maieu portocaliu. Mi-am dat cu puțin rimel pe gene, dându-le un plus de volum, putin gloss și mi-am prins părul într-o coadă la spate. Am oprit muzica și am plecat afară. Sms-ul era pentru Sakura, i-am spus să vină să facem o mică plimbare. Ne-am întâlnit în fața unui parc. Purta o fustă de blugi, și un maieu negru. Părul îl avea dat pe spate, cu ajutorul unei panglici de aceasi culoare ca si ochii ei mari.
-Da, Hina! Am venit. S-a întâmplat ceva?
-Nu! Vroiam să ne plimbăm puțin. Și defapt da... am ceva să-ţi spun.
Am început să ne plimbăm, începând să vorbim despre diverse chestii. La un moment dat ea a întrerupt conversația plictisitoare și fără sens, întrebându-mă într-un fel îngrijorată.
-Ce vroiai să-mi spui?
-Ști... Kiba s-a comportat ciudat ieri... Adică m-am întâlnit cu el când veneam spre parc. Asta m-a facut sa întârzii atât de mult... M-a sărutat.... Mi se face scârbă numai când mă gândesc. Și seara, când m-am întors acasă, a venit la mine, beat mort!
-Și tu i-ai deschis! M-a întrebat ea, într-un țipat plin de uimire.
-Da. Nu știam cine e pentru că nu m-am uitat pe vizor înainte! Credeam ca e Neji... Și am deschis. A dat buzna peste mine și... am continuat să-i povestesc ceea ce pătisem. De când sunase la ușă, până am adormit și am fost dusă în camera mea.
-Băiatul ăla nu e sănătos, sau ce? Hinata! Dacă îți făcea ceva? Ai avut noroc cu Naruto. Am continuat să dezbatem acest subiect. Apoi lăsând totul baltă, si spunând " Mersi Doamne!" că eram bine, am vorbit din nou chestii neintersante.
Telefonul Sakurei a început să sune. Cât timp ea a vorbit, eu m-am îndepărtat puțin, lăsând-o să pălăvrăgească în liniște, deoarece știam că nu-i place să i se asculte conversațiile la telefon. Apoi a venit spre mine, toată un zâmbet, si m-a îmbrățișat strâns.
-Ce zici de o seară plină de muzică și dans? Disco, ceva?
-Mai întrebi? Am spus eu începând să râd. Aveam un râs colorat, plin de copilărie. Sakura mereu îmi spunea că oricine m-ar auzi râzând așa ar crede că am doar 12 ani.Deci în seara aia mergeam la disco. Din câte am înțeles mai veneau Ino, Sai și Sasuke. Aveam o curiozitate stranie de a întreba de ce Naruto nu vine, însă m-am abținut.
-Ok, deci ne vedem diseară la 10 in fața casei tale. Venim noi să te luam, ok?
-Bine. Mersi de invitație! Am spus eu în timp ce mă îndepărtam. Doamne, trecuse atâta timp de când nu am mai ieșit seara printr-o discotecă cu ei, încât mă simțeam ca un copil în prima zi de grădiniță.
Am ajuns acasă, unde am lenevit destul de mult. Nu aveam ce face, așa că m-am apucat să fac niște desene, din lipsa de ocupație. Erau doar câteva schițe ciudate, care poate vor avea o formă mai normală când le voi desena cu atenție pe o foaie mai mare. M-am uitat la ceas și am observat ca ora la care eu trebuia să fiu gata se apropia din ce in ce mai repede. Am făcut un duș rapid, apoi mi-am înfășurat corpul într-un halat de baie. După ce mi-am aplicat un make-up simplu, ce avea la bază o linie neagră a creionului, rimelul care nu lipsea niciodată de pe genele mele, și obisnuitul gloss, am deschis dulapul de unde mi-am scos câteva haine. Oare ce să port? Am optat pentru pantaloni scurți, și am dat fustele și rochiile de-oparte. Nu prea eram așa moartă dupa acele haine, însă le purtam ocazional. Preferam pantalonii, erau mult mai comozi și știam că nu mi-i zboara vântul niciodată. Pantalonii nergii, foarte scurți, îmi veneau foarte bine. Și tricoul violet deschis se mula perfect pe formele corpului meu, scotându-le in evidență. M-am dat cu parfumul meu preferat, care avea un miros ciudat, cum îl numeau unii. Mirosea a zahăr ars. Mie una îmi plăcea. Apoi m-am încălțat cu o pereche te tenesi lejeri, negri. Părul îmi cădea drept pe umeri. Eram gata. Am coborât jos și am așteptat să vină prietenii mei, timp în care i-am lăsat lui Neji un bilețel anunțându-l unde sunt, deoarece încă nu se întorsese acasă. Am auzit soneria ușii. Înainte de a deschide, m-am uitat bine pe vizor. Am văzut o mare de păr roz. Nu se punea la îndoială cine era. Am deschis ușa, iar rozalia s-a întors spre mine, scoțând un sunet de uimire urmat de un fluierat strident.
-Ce bine arătăm. Mi-a spus ea privindu-mă de sus până jos. Dacă nu aveam prieten, jur că mă dădeam la tine. A început să-şi zbată genele, cum un fluture își zbate aripile în încercarea de a scăpa dintr-o pânză de păianjen în care a rămas înțepenit.
-Lesbiano! Am țipat eu amuzata la ea. Am început să râdem amândouă. Am închis ușa și am urcat în mașina ce se află în fața casei. Rozalia purta o richie roșie, ce-i venea foarte bine. Și în picioare niște balerini drăguți, albi. Ea era mult mai elegantă decât mine. Poate că lucrul ăsta îl atrăgea pe Naruto la ea. Se îmbrăca de o mie de ori mai frumos, iar acei ochi verzi emanau încredere, dragoste, amuzament și încredere de sine. În schimb ai mei... Erau mari si lipsiți de viață. Nu emanau decât timiditate și... prostie! Oricum, nu am fost niciodată geloasă pe fata care îmi era prietenă din totdeuna. Făceam totul împreună. Era ca și sora mea. Eu am stat în spate, lângă Ino și Sai. Formau un cuplu atât de drăguț! Ino purta o fustă scurtă, verde și un maieu galben. Părul îl avea prins într-o coada ridicată la spate, iar cei doi băieți erau îmbrăcați aproape la fel. Blugi și cate un tricou negru. Ce s-au potrivit! Tot drumul, cei doi de lângă mine nu au făcut alt ceva decât să se sărute. Mă amuza chestia asta foarte tare. Priveam pe geam, admirând stelele ce stăteau fiecare la locul lor pe acea mare albastră. Când am ajuns la locul stabilit muzica se chinuia să iasă din acel loc imens și reușea, chiar dacă nu în întregime. Afară, băieți și fete stateau și râdeau. Am intrat în acel iad. Era acolo un fum de nu puteai respira! Am căutat o masă libera, și spre mirarea mea, am găsit una. Ne-am așezat și am comandat fiecare ceva de baut. Sai si Ino erau deja pe ringul de dans. Ino se misca provocator, dând lent din șolduri în ritmul muzici. Nici Sai nu stătea prea rău cu dansul. Îi priveam în timp ce trăgeam prin acel pai, sucul ce se afla în paharul meu.
-Hinata, vi să dansezi? M-a intrebat fata cu acei ochi verzi pe care eu îi vedeam atât de frumoși față de ai mei. Am acceptat, ducându-mă și eu pe ringul de dans. Dansam, râdeam, ne amuzam de mișcările altor omeni care nu o aveau chiar așa bine cu dansul. Dansasem destul de mult, iar fumul din acel loc și căldura care era nu-ţi mai dădea puteri pentru o altă tură. M-am scuzat și am ieșit afară. Stăteam sprijinită de unul din acei stâlpi ce se aflau acolo ca decor, când privirea mi-a fost captată de un cuplu din apropiere. O tipă cu un păr negru ca ce-a mai adâncă noapte, stătea în brațele unui blond, care își ținea mâinile foarte comod pe fesele ei. Când s-au desprins din sărutul care îl împărtășeau, am realizat că acel băiat nu era altul decât Naruto.
Am simțit cum ochii mei se inundă în lacrimi. De ce plângeam? Încă îl mai iubeam? Asta nu era posibil! Gelozie... Nu! Am plecat din acel loc, ducându-mă să-mi iau la revedere de la prietenii mei înainte. Simțeam cum inima nu-mi mai bate, cum aerul nu-mi mai intra în plămâni. Mă mir cum de am reușit să ajung acasă...

Și aici se termină capitolul 3. Am mai făcut niște schimbări la poveste... sper să le fii făcut bine, și prin schimbări mă refer la cuvinte scoase și înlocuite cu altele.
Sper că va placut! ♥♥♥ Nu uitați să votați și sa comentați!
XOXO! ♥♥♥