Dragoste Intunecata

Revelatii neasteptate

In urmatoarea secunda, ma arunca peste umarul sau, mainile mele fiind inca imobilizate. 

Desi stiam ca nu trebuie sa-mi fortez norocul, am inceput sa-l lovesc cu picioarele, insa fara folos, era parca din otel.

-E spre binele tau, Dolli, am auzit in departare strigatul lui Fabien, deoarece Tiberiu isi folosea viteza neomeneasca ca sa ne scoata din bucatarie. 

Mi-am inchis ochii, rugandu-ma ca acesta sa nu ma scape.

In mai putin de cinci secunde, ne aflam intr-un loc necunoscut mie, insa dupa vehiculele care se aflau inauntru se parea ca ne aflam intr-un garaj. Unul destul de mare.

Tibi a facut cativa pasi, pana sa se opreasca in fata unei masini sport, negre, Lamborghini. Nu stiu daca ma simteam asa rau din cauza sangelui care imi urca la cap sau din cauza faptului ca va trebui sa merg singura cu Tiberiu, sau mai bine zis, aceasta creatura, cine stie unde. Sau de fapt, cine stie ce imi va face. Si cel mai rau, eu nu puteam face nimic sa ma salvez, si se pare ca nici macar Fabien nu putea sa ma ajute.

Din maraitul lui brusc, am realizat ca simtea viteza cu care imi bate inima. Am putut auzi portiera masinii deschizandu-se, iar in secunda doi am fost aruncata in scaunul de piele al pasagerului, aterizand nu prea gratios pe unul dintre picioare, scotand un icnet. Ce bruta. Portiera a fost inchisa imediat dupa acea.

Nici nu am apucat sa imi schimb pozitia, ca Tiberiu se afla deja pe locul soferului, introducand cheia si invartind-o in contact. Am putut simti motorul masinii pornind.

Panicata, am incercat sa deschid repede portiera de langa mine, tragand ca disperata de ea.

-Nu te obosi degeaba, toate portierele sunt blocate, spuse acesta, gonind prin usa deschisa a garajului.

Mi-am retras incet mainile, simtindu-mi ochii umezindu-se. Nu mai aveam nici o scapare, trebuia sa ma dau batuta. Eram la mila lui, va trebui sa accept orice soarta are pentru mine, fara nici un cuvant. Simteam frica in mine crescand considerabil.

Am deschis gura sa tip, dar maraitul sau m-a oprit:

-Indrazneste numai si iti jur ca-ti strapung gatul.

Am tacut, tinandu-mi lacrimile si frica in frau.

M-am tras cat de departe am putut de el in scaun, lipindu-ma de portiera si privind pe fereastra. Mergeam prin gradina extravaganta din fata palatului, care acum mi se parea infricosatoare si neprimitoare. In cateva minute ne-am apropiat de portile pazite. O mica speranta se materializa in mine, la gandul ca poate unul dintre paznici m-ar putea ajuta sa scap de Tiberiu. Insa am uitat faptul ca erau si ei vampiri si supusi ai familiei regale. Toti s-au dat de-o parte si au deschis poarta cand ne-au vazut apropindu-ne. Am trecut de ei, si m-am simtit mai lipsita de speranta ca niciodata. Trebuia sa recunosc, desi credeam ca nu imi e frica de nimic, nici macar de pericol, iata ca in momentul acesta imi era....frica. Foarte frica. Insa nu de soarta mea, nu. Imi era frica de necunoscut, nu stiam ce se intampla sau ce se poate intampla, unde ma aflu, nu stiam nimic, si acest lucru ma inspaimanta.Nu aveam controul aspura niciunui amanunt.  M-am abtinut de la a plange, deoarece nu voiam sa-i arat ca sunt speriata sau slaba, nu puteam sa ii demontrez asta, desi o parte din mine stia ca el simte acest lucru. 

O parte din drumul spre nu stiu unde, a decurs in liniste, cu mine lipita de portiera si privind pe geam. Tibi nu scotea nici un zgomot, nimic, nici nu as fi stiut ca e acolo daca masina nu ar fi fost condusa. Condusa cu o viteza care era garantat ilegala.

Brusc, o mana palida a aparut in fata mea, facandu-ma sa tresar. Aceasta a prins centura de siguranta din dreapta mea, introducand-o in dispozitiv. Mana nu m-atins, si am rasuflat usurata. Era intradevar o idee buna sa port centura la viteza asta.