Curtea regala a vampirilor

6.4K 236 28
                                    

Mi-am deschis incet ochii, fiind trezita de pozitia incomoda in care ma aflam. Fata imi era turtita de geam, toata amortita, iar corpul imi era contorsionat intr-o pozitie ciudata, cu un picior pe bancheta si unul pe jos. Ah, oare cum am reusit aceasta performanta? Dar stai, unde naiba ma aflam? Bancheta, geam? 

Ochii mi s-au marit brusc de la soc, si am regretat acest lucru, maraind un "Arghh" imediat ce lumina rasaritului imi invada ochii. Mi i-am acoperit, ferindu-ma de geamul luminos si mi-am intors privirea in partea cealalta, dand ochii cu patru barbati care ma priveau curiosi.

Ah, ce frumos, visul oricarei femei, sa te trezesti cu patru barbati aratosi in masina, fara sa-ti amintesti cum ai ajuns acolo. Brusc, toate evenimentele noptii precedente s-au derulat in fata ochiilor mei. Cei patru tipi si felul in care m-au rapit. Oh, nu se poate, nu a fost un cosmar, e adevarat! Mi-am simtiti inima parca iesindu-mi din piept si am scos un tipat ascutit.

Cei trei indivizi care erau in vizorul meu m-au privit socati si oarecum amuzati.

-Faceti-o sa taca odata, marai o voce si in oglinda retro-vizoare am putut vedea doi ochi argintii, nervosi.

-Shhh, ma calma tipul de langa mine, Fabien. -E in regula, nu te vom ranii, linisteste-te.

-CUM POT SA MA LINISTESC DIN MOMENT CE SUNT RAPITA? Am strigat  si m-am pregatit sa scot alt tipat asurzitor, cand o voce amenintatoare m-a intrerupt:

-Mai indrazneste sa strigi o singura data, si iti jur ca te las in mijlocul pustietatii si te vanez ca pe o gazela.

M-am oprit instant la auzul cuvintelor lui Tiberiu, simtand frica cuprinzandu-mi toti porii. Ar fi capabil sa faca asta? Ar fi mai bine sa nu il mai provoc, nu stiu de ce e in stare. Si totusi, in ce sens sa ma vaneze?

Am inceput sa tremur constientizand situatia in care ma aflam si am putut simti lacrimi formandu-se. Fabien ma privi cu mila, si incercase sa imi atinga umarul, insa m-am smucit. 

-Mie imi place fata, spus Andrew, intorcandu-se sa ma priveasca. -Putem sa o pastram, nu e asa?  

Cum adica sa ma pastreze? Ma simteam ca si un hamster asaltat de un copil hiperactiv. 

-Esti sigur ca e ea? Nu credeam ca e vorba despre o fetita isterica si panicata, spuse James, dispretul evident in vocea sa.

Poftim? Eu sa fiu ce? Ce se intampla aici? Si nu eram nici istertica, nici panicata! Bine, poate putin...

-Din pacate, se pare ca ea e, a raspuns Tiberiu, fara vreo emotie.

Am tras aer adanc in piept si mi-am facut curaj sa scot niste cuvinte:

-Imi spune si mie cineva, va rog, ce se intampla aici?

Nimeni nu se obosi sa ma priveasca sau sa-mi raspunda.

-Bine, fie, am oftat, intorcandu-ma inapoi spre geam.

Mi-am dat seama ca nici nu am apucat sa ma uit unde ne aflam. Mergeam pe un drum din padure, urcand din ce in ce mai mult pe un deal. Nimic nu imi era cunoscut si parea un loc nepopulat si intunecat, desi razele soarelui incercau sa lumineze copacii inalti.

Unde ne aflam? Locul asta parea perfect pentru a omori pe cineva...pe mine. Oare vor sa ma omoare? Asta va fi ultima mea zi? Ce au de gand cu mine? Am inceput sa hiperventilez in timp ce o mie de intebari mi se formau in cap. Chiar asa aveam sa mor? Nu voi mai revedea niciodata pe cineva? 

-Vezi sa nu-ti sara inima din piept de spaima, nu vreau sa-mi murdaresti masina, ma intrerupse o voce din ganduri. Vocea placuta a lui Tiberiu. Incep sa-l urasc, oricat de perfect ar fi. Dar stai putin, cum naiba a auzit viteza cu care bate inima mea.

Dragoste IntunecataUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum