Dragoste Intunecata

Captiva printre vampiri

Tentacula caracatitei se incolacea din ce in ce mai tare in jurul taliei mele, eliminand si ultima cantitate de oxigen aflata in corpul meu. Dar hei, nu ma deranja, de la neoxigenarea creierului gandirea mea devenea din ce in ce mai tulbure, dar pe bune ca ma distram de minune.

Chicoteam subacvatic ca o lunatica cand imi imaginam intregul oras razand de mine. Ai auzit ca fraiera aia de Dolli a murit atacata de o caracatita? Haha, ce proasta.

Vederea mea devenea din ce in ce mai incetosata, si stiam ca incurand ii voi face o vizita surpriza lui Dumnezeu.

Prin vederea periferica, am putut vedea ceva apropindu-se rapid de mine. Grozav, alta caracatita?  Mi-am intors greoi capul in partea stanga, ca sa privesc fiinta care se apropia cu repeziciune de mine. Prin vederea mea incetosata am putut sa vad o figura cunoscuta, inotand spre mine. Era...Tiberiu! Si venea inspre mine! Si nu avea tricou pe el! Si parul ii statea asa de bine!  Zici ca eram intr-o reclama cu fixativ rezistent la apa. Bine, exceptand caractita si pe mine, noi nu prea aveam ce cauta in peisaj.

Doua maini au prins tentacula caracatitei infasurata in jurul abdomenului mei, si fara mult efort, au desprins-o de mine. Cand voi putea face si eu asta? O mana cuprinse apoi gulerul rochiei mele, tragandu-ma spre suprafata. Mi-am intors capul ca sa dau ochii cu Tibi, insa nu stiu cu care dintre ei, deoarece vedeam vreo trei in fata mea. Vedere incetosata idioata.

In cateva secunde, eram la suprafata lacului, Tibi tragandu-ma dupa el la mal. Am inceput sa iau guri mari de aer, reobisnuindu-mi plamanii cu el. Cand am ajuns in apropierea malului, acesta ma arunca peste umarul sau, nu prea gentil pot spune, mergand cu mine lesinata ca o leguma spre mal.

Din pacate, gandirea si judecata mea inca nu isi revenisera. Ma miram ca inca mai eram constienta, ma tineam destul de bine.

Brusc mi s-a facut dor de caracatita. Saracuta, ramasa singura in lacul acela rece.

-Of, Tibi, ai stricat toata distractia!am spus eu, nejudecand clar, lovind-i spatele tonifiat incet cu mainile.

-Scuza-ma ca v-am intrerupt distractia, dar erai destul de verde la fata si aveai un zambet stupid. M-am gandit ca ai nevoie de putin ajutor, nu ca nu te-ai descurca singura, comenta acesta sarcastic.

-Normal ca ma descurc singura, am pufnit eu. Cu caracatita cum ramane? Putem sa o pastram? Poate sa stea in palat? am continuat.

-Dolli, culca-te naibii, esti praf. In loc sa-ti pierzi constienta, se pare ca tu ai innebunit, rase acesta rautacios.

-Hei, cine te crezi sa-mi spui ca sunt praf, coltisor? Pune-ma jos, acum! Am strigat eu, lovindu-l cu mainile si picoarele atat de slab, incat mai mult ma loveam pe mine.

-Cum mi-ai spus? Marai acesta, si i-am putut simti corpul incordandu-se.

-M-ai auzit bine! Pune-ma jos, acum!

-Dar Dolli, esti slabita, nu vei putea merge singura, se plangea alta voce. Cea a lui Fabien. O dracie, nu mi-am dat seama ca am ajuns la mal.

-Las-o Fab, dorinta ei e comanda mea, rase Tiberiu ironic si m-a pus jos.

Imediat cum picoarele mele au facut contact cu solul, am vrut sa strig triumfatoare: Haha vedeti, pot sa merg ratatilor.   

Insa, din pacate pentru mine, tot ce a iesit a fost:

-Vezi!

Doua secunde mai tarziu, picioarele mi-au cedat si am cazut ca o papusa pe jos, lovindu-ma cu capul de o piatra. Auch, asta va lasa semne. Cine a mai pus si piatra asta blestemata aici?