JOC MURDAR #1

ll . Integrarea.

Atunci i-am zâmbit,un zâmbet triumfător.

-Elena!Elena Crowell. –îi răspund eu.

-Dar cum e posi...

Nu a reuşit să-şi termine propoziţia,i-am rupt capul şi am lăsat-o să zacă în faţa clădirii. Am reuşit să ucid şi ultimul descendent al tatălui meu, asta îmi oferă o oarecare stare euforică.Se pare că se aflase de mine, doar că m-au declarat moartă!Patetic.În plus, tatăl meu a fost ucis de un vampir.Asta chiar mă face să mă simt bine! În fine, mai arunc o ultimă privire spre vechea lui reşedinţă,apoi spre bătrânica ce zace moartă pe asfalt,apoi îmi i-au tălpăşiţa.

Ar trebui să învăţ oraşul ăsta,nu mai am de gând să plec de aici,cel puţin pentru următorii 50 de ani,sau chiar mai mult.Pădurea care mi-a fost casă atâta timp nici măcar nu mai există.Politicienii ordinari au transformat-o într-o piaţă comercială imensă.Îi urăsc pe oamenii ăştia,aş vrea să văd dacă sunt măcar în stare să aibă grijă de amintirile lor.

M-am gândit că ar trebui să-mi cumpăr o casă.Acum nu mai trebuie să stau pe stradă,în faţa casei tatălui meu,acum pot să am tot ce îmi doresc. Merg spre centrul oraşului, acolo sunt cele mai scumpe locuinţe şi locuiesc cele mai mari vedete din Marea Britanie,din câte am înţeles.Sună convingător!

Am făcut întocmai şi spre mirarea mea chiar a găsit o casă de vânzare.Una imensă,luxoasă.Mi-am spus în gând “Mă vezi tată?Casa asta e mai mare decât una pe care ţi-o puteai permite tu,atunci!”.Am zâmbit satisfăcută şi am constrâns-o pe femeia care o vindea să-mi dea actele şi să-şi ia zborul.

Mi-a fost atât de uşor. Toată ziua am sărit în pat, îmi făceam mâncare pe care apoi o aruncam,nu aveam ce face cu ea, dădeam drumu la televizor şi puneam muzica la maxim.Chiar m-am gândit să-mi cumpăr şi un câine,sau o cioară,cine ştie.Apoi am realizat că nu am haine. În ultimii 260 de ani am fost numai pe fugă.Nu am avut o locuinţă stabilă, am fost în toate ţările lumii şi am stat doar puţin timp.Îmi cumpăram haine,iar apoi le aruncam în favoarea altelor noi. Acum cred că am de gând să-mi construiesc o garderobă,doar am de gând să stau mult aici,nu?

Merg într-un magazin imens, am impresia că se numeşte mall, în fine ,nu asta contează.. îmi aleg tot felul de haine.care mă caracterizează oarecum, apoi o constrâng pe vânzătoare să mi le dea fără să plătesc. Ajunsă acasă observ că era deja ora 9, ce repede a trecut ziua. Mă gândesc să mai stau câteva ore ,iar apoi să văd cum e Londra noaptea,cine ştie,poate să-mi cunosc chiar vecinii.(*if you know what I mean*) Îmi amintesc că femeia de la care “am cumpărat” casa mi-a oferit chiar şi un cadou, oh, dar cât de drăguţi sunt oamenii secolului XXl *mă gândesc eu amuzată*.Mda,un laptop,nici măcar nu prea ştiu să folosesc prostia aia,dar totul are un început. Am stat câteva ore încercând să desluşec tainele chestiei ăleia, chiar am şi reuşit să fac câte ceva.Mi-am făcut Facebook şi Twitter,nu ştiu ce să fac cu ele, dar nu strică. Nici măcar nu mi-am pus numele adevărat, “Miss Elena” sună mai bine decât Crowell. Iar anul naşterii, ei bine, ăştia sunt rasişti, nu mergea să pun că m-am născut în 1666.Eu înţeleg că numărul e unul care simbolizează răul, dar totuşi.

Mă îmbrac într-o rochiţă albă pe care o accesorizez cu o curea maronie şi nişte balerini de aceiaşi culoare. Uh, chiar încep să mă pricep la nebuniile astea. Se făcuse deja ora 12 ,iar mie îmi era foame.E timpul de o gustărică.Cred că vreau să gust ceva proaspăt.

Merg prin oraş şi mă gândesc să intru într-un club, dar sunt puţin cam prea plictisită pentru un măcel, aşa că merg la un chioşc non-stop de ziare.Pare o idee bună, în plus băiatul care vinde e chipeş.

- Bună ziua,doriţi ceva?-mă întreabă el încercând să pară politicos.

-Mmm,ai o voce tare drăguţă.-spun eu făcându-i ochi dulci.El nu mi-a răspuns, ce drăguţ, se înroşise. –Ştii ceva reviste pentru adolescenţi?Adică,te-ai prins ce vreau să zic.