Profesorul de Sport

Capitolul 26

Deschid ochii si o vad pe Adda langa mine. Ma durea burta si capul extrem de tare. Am incercat sa ma ridic dar nu am putut pentru ca aveam o perfuzie la mana. Eram la spital. Adda era foarte suparata pe mine si a inceput sa ma certe:

-Cami, nu pot sa cred ca ai incercat sa faci prostia asta! Ce a fost in capul tau de ai facut o asemenea prostie?

-N-am murit? -o intreb cu o voce slabita..

-Nu! Pentru ca ai fost adusa la timp la spital si ti s-au facut spalaturi stomacale.

-De ce dracu m-ai salvat? De ce nu m-ai lasat sa mor?

-Da nu eu te-am adus idioato! -imi spune Adda nervoasa.

-Atunci cine a fost persoana care m-a salvat? Cine? -o intrebam pe Adda pe un ton extrem de nervos.

-Eu! Eu am fost cel care te-a gasit pe jos si te-am ajutat sa vomiti ca sa nu mori, dupa care te-am adus aici. -imi spune Edy care intrase atunci pe usa... Avea pumnul bndajat... Daca e idiot si da cu pumnii in pereti...

-Ai facut tu asta pentru mine? De ce? Pentru ca ti-a pasat de mine?

-Nu! Am facut asta pentru ca am avut "norocul" de a da peste tine. N-am vrut sa te am pe constiinta si am venit sa vad cum te simti. -imi spune cu o aroganta totala...

-Ok, acum m-ai gasit si m-ai salvat, dar jur ca data viitoare nu va mai fi asa! Data viitoare voi reusi sa duc planul la bun sfarsit! -strig dupa el, oprindu-l sa plece din salon.

-Bafta! Iti dau un sfat: Data viitoare cand mai ai de gand sa te omori, i-a si tu o doza mai mare!... -imi spune
facandu-mi cu ochiul dupa care a iesit din salon....
A trecut o luna de atunci... Am fost externata si m-am refacut. M-am refacut doar trupeste, pentru ca sufleteste, sunt distrusa! Nu a aflat nimeni de acel incident.
Razvan a disparut. Nimeni nu mai stie nimic de el... poate a murit, nemernicul naibii!

In aceasta luna, am fost distrusa. Edy ma trata cu indiferenta. As fi preferat sa ma certe, sa ma stranga de gat, sa ma omoare... dar nu sa ma trateze ca si cum nu as exista... Plangeam in fiecare zi, imi doream sa mor.
Cel mai mult ma durea ca am ajuns la ce a zis el candva...
Imi doresc sa nu se fi intors niciodata! Poate pana acum uitam de el. Nici nu stiu ce simt pentru el... iubire sau ura? Si totusi daca as fi simtit iubire, de ce nu ii puteam spune?
Imi era frica! Frica sa nu cumva sa se intample si cu el ce s-a intamplat cu Iulian. Sa-i dezvaluiesc sentimentele mele fata de el si sa plece. Ar fi fost deja prea mult pentru mine... sa ma mai paraseasca inca odata persoana iubita.
-----------------------------
-----------------------------

E dimineata...
O frumoasa zi de august. Azi e o zi importanta... E inaugurarea noii sali de repetitii pentru coregrafii si melodiile pe care le vom canta la niule concerte sustinute de trupa noastra.
Ma trezesc pe la ora 8... Simt o durere in piept, aveam un feeling ca se va intampka ceva rau, dar am ignorat acel sentiment.
Mi-am facut rutina de dimineata si am plecat spre noua sala.

Am ramas placut surprinsa de cat de frumos era decorata sala.
M-am intalnit si cu Adda care mi-a spus ca Edy a intrebat de mine. Era o veste grozava. El care nu vrea sa auda nimic de mine , acum sa ma caute?
Wow. Am ramas la festivitatea dar muream de nerabdare sa stiu de ce ma cauta...dar stai!
L-am zarit. Parca azi e mai frumos ca niciodata. S-a uitat in ochii mei si... mi-a zambit. Am crezut ca ma scap din picioare cand am vazut asta.

Hei hei, dragii mei :)
Va anunt ca urmatorul capitol va fi plin de actiune asa ca..