Profesorul de Sport

Capitolul 23

Cand am deschis ochii, am zarit-o pe Domnisoara Bianca (diriginta) ca vorbea cu medicul care s-a ocupat de cazul lui Edy.

"Nu pot sa cred, cat am dormit! E 7 dimineata!"
M-am frecat la ochi si am sarit speriata de pe canapea. Am fugit pana la D-soara Bianca si am inceput sa-i pun tot felul de intrebari gen "Cand a-ti venit?, Unde e Paul si Adda?, ce s-a intamplat cu profu'?"

D-soara Bianca: Tocmai asta vreau si eu sa stiu, Camelia! Ce s-a intamplat? Cum decs-a produs accidentul?

I-am povestit tot ce s-a intamplat... bine nu chiar tot.
In timp ce vorbeam a venit Adda la mine si m-a imbratisat plangand. Paul era si el acolo. Am mai stat pret de cateva minute si le-am povestit si lor ce s-a intamplat. Am vazut ca se apropie de noi medicul care s-a ocupat de caz si ne-am dus sa aflam in ce stare e profu'

-Cum se simte Edy? E bine? S-a trezit? -il "atacam" cu intrebari.

Medicul: -Pacientul e incontinuare inconstient dar starea lui e stabila, in afara oricarui pericol. Trebuie sa recunosc ca pacientul e o persoana foarte puternica.

-Stim asta! Profu' e o persoana foarte puternica.- spune Paul...
-Putem sa mergem la el, domnule Doctor? -intreaba Adda, oprindu-l sa plece.

-Imi pare rau dar singura care il poate vizita deocamdata este iubita lui.

Cand am auzit asta mi s-au inmuiat picioarele si am incercat sa ma retrag.

-Iubita? Profu' nu are nici o iubita! -spune Paul nelamurit.

Doctorul: -Ba da, cea care a venit cu el a spus ca e iubita lui. Unde e?

-Aici sunt! Eu sunt iubita lui... -spun eu cu o voce timida in timp ce ma fixau toti cu privirea.
Am plecat repede de langa ei pana la salonul lui Edy.

Cand am intrat el in salon mi-au dat lacrimile instantaneu. Avea un guler la gat si era foarte vanat in partea stanga a capului. Dormea.. Era atat de inocent cu un chipa angelic. Parca era un copil. M-am pus langa el si i-am cuprins mana dreapta cu ambele maini. Mi-am pus capul pe pieptul lui si am inceput sa plang implorandu-l sa ma ierte pentru ce i'am spus si sa se trezeasca. Dintr-o data am sintit cum imi strange mana. Am tresarit si mi-am ridicat capul de pe pieptul lui. Cand m-am uitat la el, am vazut ca avea ochii intre-deschisi. Am iesit pe hol si am vazut doctorul asa ca i-am spus ca s-a trezit. M-a rugat sa ies afara ca sa-l poata consulta. Am sarit in bratele Addei si zambeam de bucurie.

-Trebuie sa vorbim ceva cu tine Camelia! -spune D-soara pe un ton superior.

-Dal! orice, spune-ti!

-"Iubita" domnului profesor? Nu inteleg...

-Da, nici eu!- spune Paul nelamurit.

-Serios? Chiar a-ti crezut? A trebuit sa ma dau drept iubita lui ca sa pot merge cu el in ambulanta. Doar atat!

-Aha! Pentru un moment credeam ca vorbesti serios. - spune D-soara Bianca rasufland...
Ma plimbam nelinistita pe hol in asteptarea unei noi vesti..
Apare din nou medicul si ne spune ca putem merge la el.
Am ajuns toti in salon.

-Domnule Eduard trebuie sa stii ca esti cea mai norocoasa persoana pe care am cunoscut-o vreodata. -spune D-soara Bianca pe un ton serios.

Paul: Asta asa e!

-Nu e vorba de noroc... voi n-ati auzit ca iarba rea nu piere niciodata? -spune Edy pe un ton usor ragusit dar cu un sarcasm total.

Adda: -Hai ma profu' cum asa?

In tot acest timp am stat langa usa si nu am spus nimic. Imi era frica sa nu spuna alta versiune a accidentului decat cea pe care o sm spus-o eu.
"Oare o fi suparat pe mine?, Ce dracu sa fac? Nu mai pot sa tac ca o muta, trebuie sa spun ceva!"
Mi-au fost intrerupte gandurile de vocea lui blanda care m-a intrebat:

-Tu Camelia? Esti bine? Ai patit ceva?

-Nu... n-am.. patit.. nimic. -ma balbaiam, nu-mi venea sa cred ca a vorbit cu mine.

Paul: -Chiar asa profu', ce s-a intamplat?

In acel moment m-am schimbat la fata si il injuram in gandul meu pe Paul pentru intrebarea pusa.
Edy se uita la mine insistent si eu nu stiam ce sa-i spun.

-Nu tin minte nimic!-spune Edy.

Am respirat usurata ca nu a spus ceva... am mai stat cateva minute in timp ce ei vorbeau cu el.
Dupa plecarea lor, am ramas in salon. M-am pus pe pat langa el si il priveam printre lacrimi spunandu-i:

-Iarta-ma! Te rog iarta-ma!

-Sa te iert? Nu inteleg de ce? Singurul vinovat sunt eu!

-Ba nu! Ai incercat sa faci o prostie pentru ca erai beat. Nu erau tu, era alcolul din tine.

-Eu nu de asta vorbesc. Sunt vinovat pentru ca nu m-am putut tine de promisiune!

-Ce promisiune? -intreb eu nelamurita.

-Ti-am jurat ca nu o sa ma mai vezi niciodata! Nici sa mor nu sunt in stare!

-Doamne! Edy cum poti sa spui asa ceva?-ii spun plangand.

-Nu-ti cer iertare pentru ca stiu ca nu o merit.

-Nu, nu te iert pentru ca nu am de ce... nu mi-ai gresit cu nimic asa de grav incat sa-mi meriti iertarea. Era sa mori pentru mine, omule! Si tot tu imi ceri iertare?

Edy: -Da! Da pentru ca m-am comportat ca un idiot cu tine! Era sa fac o prostie. Era sa sa fac ceva ce doar un badaran, un animal ar putea sa daca asta. Sa bruscheze o femeie sa se culce cu el pentru ca iubeste pe altcineva...

-Pfff...iubesc pe altcineva? Tu te auzi ce spui? Acele cuvinte, si anume "I love you! " i le-am spus Addei. Asa ii spun eu. E singura persoana careia ii spun acele cuvinte!-ii spun eu rastindu-ma la el....