Apartament 69 III

Capitolul 18

-Aveți grijă să ia aceste vitamine, o să aibă nevoie.

Îmi dau ochii peste cap, îl iau pe Rob de mână și ieșim din cabinet salutând civizilat. Fac semn unui taxi să se oprească, iar Rob sare în brațele lui Damian. Te rog să nu prindă drag de el.

-Nu poți să mă lași să mai stau cu el?Întreabă Damian strângându-l în brate și sărutându-l pe cap.

-Nu, trebuie să ajungem acasă. Îi vedeam lacrimile din ochii, își trăgea nasul îmbrățișându-l pe Robert. Rob îi apucă chipul cu mâinile lui micuțe și îl pupă pe nas. Urc în taxi închizând ușa în urma mea. La ora opt să îl aduci acasă. Taxiul pornește iar lacrimile mele odată cu el. Nu vreau să îi separ, nu vreau să distrug o viață, nu vreau să îl uit. Însă nu pot nici să îl iert. Îmi apăs mâna pe abdomen strângând pumnul. Robert a fost o surpriză plăcută, însă acest copil...Sunt trezită din visare de domnul care mă anunță că am ajuns la destinație. I-am plătit cursa și am stat și m-am uitat la casă cred că zece minute. Îmi este frică să intru înăuntru. Azi de dimineață fratele meu ,Caleb, m-a convins să vin să vorbim. Mi-am facut curaj și am bătut la ușă, cea care a răspuns a fost aceași fată cu care îl zărisem sărutându-se pe canapeaua mamei, acum ani de zile.

-Bună, mă salută ea lăsându-mă să intru înăuntru.

-Umm, Sarah?Încerc să îi nimeresc numele iar aceasta zâmbește.

-Samira, dar ai fost pe aproape. Caleb este până la magazin, a zis să îl aștepți.

-Frumoasă casa aceasta.

-Da, fratele tău își pune în practică talentul de artist. Tu cum ești? Nu te-am mai văzut. Să fie doi ani?

-De fapt .trei. Cred ca fratele meu ți-a povestit.

-O parte. Oricum, fratele tău ți-a simțit lipsa, foarte mult.

-Samira, am ajuns, se aude vocea fratelui meu. Rămân blocată văzând cât de mult s-a schimbat în doi ani de zile. Samira îi ia pungile din brațe apoi , desi nu mă așteptam, mă ridică în brațe suspinând pe umărul meu. Când credeam că m-a iertat palma lui m-a lovit, mi-a întors capul cu o singură palma, apoi m-a luat iar în brațe. Unde dracului ai fost?

-Și mie mi-a fost de tine frațioare, îl strâng în brațe iar acesta râde ușor.

-Unde este nepotul meu?

-Umm, păi vezi tu... Cam este cu tatăl lui.

-Damian? L-au eliberat pe Damian?Întreabă surprins și nu știam dacă se bucură pentru mine sau este nervos.

-Mda, într-un fel. Acum spune-mi de ce m-ai chemat aici?

-Fiindcă trebuie să vorbim. Mai bine te-ai așeza.

-E na, haide Caleb, spune-mi.

-Mama...

-Ce m-ai are de data asta? Îi este dor de mine? Sau a...

-Mama are cancer!Aproape că țipă la mine pentru a îmi închide gura, ceea ce și reuseste. Ochii mi-se măresc de uimire și dădeam din cap în semn de nu. Nu este adevărat! Nu? Cancer mamar, nu vrea să facă niciun fel tratament. Nici nu vrea să audă. Doctorii au zis că în ritmul ăsta va trăi doar un an maxim, asta până când cancerul se va extinde la organe și oase. Am fugit din casa lui , nu mai vroiam să mai stau o secundă acolo știind că mama este... Fugeam pe străzi ținând în mână pantofii pe care îi purtam, respirația aproape că mi-se oprea, însă nu îmi păsa. Nu m-am oprit până când nu am ajuns la casa părinților mei. Am bătut ca o descrieratată în ușa cândva albă, însă niciun răspuns. Mă dau înapoi câțiva pași pentru a putea vedea dacă este vreun bec aprins, însă nimic.