Alias Alice

V. Hai să murim împreună

-varianta needitată-

Tot timpul cât servim micul dejun, Mackenzie mă privește intens. Ocean și tipul care ne-a întâmpinat de dimineață, căruia am aflat abia acum că i se spune Absolem, aruncă ocheade confuze către mine, către sora mea și apoi, din nou, către mine. Chicotesc de fiecare dată când atenția îmi cade, accidental, pe ei. Nu se sincronizează niciodată, astfel că ambele suntem privite constant.
În marea majoritate a timpului doar analizez salonul, care pare cu adevărat scos dintr-un desen animat. Stau pe un scaun în forma unei cești de ceai, delectându-mă cu fursecuri în timp ce picioarele-mi goale se răcesc pe podeaua care seamănă cu o tablă de șah.
– Reginele se întorc astăzi, împreună cu Tweedledum.
Pălărierul își începe discursul pe un ton grav și serios, efectul fiind amplificat de faptul că e așezat în capul mesei, pe un afurisit de jilț din catifea neagră.
– Chess a luat unul dintre avioane și s-a dus la Bagdad după ei. Au avut probleme la decolare, dar, dacă se mai întorc vreodată, transportul lui Conrad e programat pentru vineri, ceea ce înseamnă că trebuie să ne mișcăm cu încălzirea lui Alice.
Tresar atunci când aud porecla pe care am acceptat-o neobișnuit de repede. Istoria dovedește că-mi poate lua ceva să mă acomodez cu un nume, chiar și atunci când mi-l aleg singură.
– Încălzirea?
Ridic o sprânceană ca să-mi evidențiez contrarierea. Privirile care mi se întorc sunt la fel de confuze ca a mea.
– Doar nu credeai că o să te lăsăm să te alături unui transport de arme fără să-ți arătam cum se face mai întâi. Nu-i așa? tonul de lider își face simțită prezența, atunci când Pălărierul răspunde nelămuririlor mele.
Mac mă lovește în tibie. Scâncesc, mai mult de surprindere decât de durere. Ne fac de râs. Înțeleg, așa că mă rezum la a-i întâmpina gestul cu un rânjet fals. După asta, mă întorc la Pălărier.
– Te duci împreună cu Tweedledee la pistă azi, îmi spune simplu.
Discuția s-a încheiat aici pentru mine, care iau ordinul ca atare.
Mac însă începe să bată nervos cu degetele în lemn. Dă de înțeles că nu e confortabil, chiar înainte să deschidă gura.
– Nu, nu se duce, mârâie în cele din urmă.
Cei doi se omoară din priviri, de la capete opuse ale camerei. În același timp, masa începe să vibreze de agitație și semne făcute pe sub ea.
– Nu ai niciun cuvânt de spus în asta.
Eu și Ocean ne aruncăm ocheade disperate. Pe de-o parte, amândoi am face orice pentru Mac. De cealaltă parte, Otto e cel care ne ține un acoperiș deasupra capetelor. Ne ține în viață.
– O să acopăr eu pista. De ce-ți pasă cine merge?
Pălărierul doar își încleștează pumnii și-și mușcă vizibil obrazul, încercând să țină cuvintele sub control.
– În primul rând, Iepure, n-o să te conving niciodată să tragi măcar un fum dintr-un joint acolo și nu te-ai putea preface beat nici dacă viața ta ar depinde de asta. În al doilea rând, trebuie să mă asigur că e pregătită să supraviețuiască înainte s-o arunc pe câmpul de luptă. Sau vrei să compromiți misiunea când o să trebuiască să lași totul ca s-o salvezi?
Argumentul ăsta îmi omoară orice intenție de a fi o prietenă loială.
– O să meargă cu Tweedledee la pistă și o să aibă grijă de arme cu Tweedledum. Mirana o să-i arate petrecerile, iar Racie o s-o învețe să fure.
Știu suficiente despre filmele cu Țara Minunilor cât să cunosc numele alea. Regina Albă și Regina Roșie.
Nu-mi pasă cum conduce, dacă n-o face mai bine decât Absolem, atunci n-o s-o facă deloc. Și da, o să participe chiar și la negocieri alături de noi.
Aș vrea să-mi urmăresc itinerariul, dar mă pierd în marea de personaje.
– Decizia mea este finală, anunță Otto cu răceală, lovind autoritar cu pumnul în masă.
– Plec. Jur că plec și mă aliez cu Naveen.
Mac se ridică nervos de la masă, tacâmurile vibrând sub energia lui. Șeful doar râde cu poftă.
– Naveen o să te omoare de pe alee. Multă baftă!
– Nu poți să-mi faci asta.
Încă în picioare, se smiorcăie ca un copil, privindu-l direct în ochii heterocromi pe Pălărier.
– Ce nu pot e s-o scot din casă așa!
Șeful se încruntă și-și mârâie cuvintele.
– Atunci n-o scoate!
– Mac, încetează! țip, plină de nervi, ridicându-mă violent de pe scaunul meu. Dacă e vorba doar de un joint, o să fiu bine. Fac asta în fiecare zi oricum și tu o știi. M-ai văzut de nenumărate ori.
Grija lui seacă toată energia din mine și aș mai avea multe de țipat, dar mi-o taie:
– Știi ce altceva am mai văzut? Cum iese o Alice din Țara Minunilor. Peste cadavrul meu o să ți se întâmple ție ce i s-a întâmplat ei.
Pălărierul mârâie ca un câine turbat și se încordează din vârful picioarelor până la ultimul fir de păr.
– Băieți, nu vreau să vă întrerup din lupta orgoliilor sau ce naiba o fi asta, dar Tweedledum s-a întors cu Regine cu tot. Și cred că ăla e Chess. Oricine ar fi, nu arată prea bine. Atenția noastră se îndreaptă acum spre Absolem, care se uită cu un mix de mirare și îngrijorare pe geam spre curtea din spate.
Îmi ia o secundă să procesez toată informația care îmi inundă simțurile odată ce mă întorc cu fața spre fereastra panoramică. Creierul meu ia foc aproape instant. Am spus-o și o să continui s-o spun: lucrurile se mișcă mult prea repede aici. E extrem de mult pentru orice om normal. Pufnesc amar și mă înec cu propriile cuvinte, dar ceilalți sunt atenți la tot sângele și la camionul parcat pe alee, așa că nu mă mai observă.
Eu și Mac obișnuiam să spunem că nu suntem oameni normali ori de câte ori ceva amenința să ne dea viețile peste cap. Acum, vorba asta s-a întors de tot împotriva noastră.
Sunt atât de prinsă între conștiință și starea de șoc, încât nu realizez când sau cum ajungem noi de la masă pe marginea piscinei, care dă pe dinafară de apa cu un aspect rubiniu din cauza celor patru străini ce par răniți.
– Îmi explică și mie cineva de ce e tot ceea ce văd acoperit de sânge? mârâie Pălărierul.
Cei patru se hlizesc maniacal unii la alții . Recunosc râsul. E felul în care reacționezi când realizezi că ai fost la un pas de moarte.
– Trebuie să scăpăm de alea imediat. Am fost sub atac constant de când am plecat din Bagdad.
Una dintre cele două fete gesticulează nervoasă către camion, încercând în același timp să se mențină la suprafața apei. Palma stângă îi sângerează puternic. Părul castaniu închis îi e ud și lipit de față. Ochii ei mari și expresivi vorbesc despre o mie de emoții și terori în același timp. Mi se înmoaie picioarele.
– Cineva, nu știu cine, chiar vrea să pună mâna pe acele M24 pe care tu le-ai cumpărat, amice.
Tipul cu păr blond și trăsături irezistibile, care cu siguranță nu e fratele lui Ocean, se împinge în mâini și se ridică din piscină doar cât să-l bată pe Otto prietenește pe umăr. Dâre întunecate, vișinii îi acoperă fața și se extind pe pieptul lăsat convenabil la vedere de un tricou alb, complet ud. Ochii albaștri îi strălucesc de mânie și îmi e clar. E mai nebun decât Pălărierul și pentru fiecare zgârietură a oamenilor pe care s-a angajat să-i aducă acasă, va face atacatorii să plătească înzecit. Nu contează că sângele vărsat nu-i aparține.
Pălărierul se ridică în picioare și face câțiva pași în spate pentru a se feri de stropii îndreptați către el. Mâneca dreaptă a cămășii sale e îmbibată cu sânge diluat care nu pare c-o să mai iasă la spălat.
– Și eu ce ar trebui să fac cu informația asta? Și de ce ați adus camionul acasă? Am nevoie de detalii.
Își scoate telefonul și, peste umărul său, pot vedea că e pregătit să-și noteze toată povestea.
– Voiai să conducem un inamic necunoscut direct la garaje? Oricum ne-au pierdut pe drum.
Celălat lucru pe care-l observ e o tăietură adâncă, acoperită doar parțial de părul creț și lung, pe chipul celui care presupun că este Mirage. În ochii lui de un verde amețitor, văd aceeași îndrăzneală ca în privirea lui Ocean. Are o vibrație ciudată în soare. O grimasă abia vizibilă îi trădează durerea. Privirea îi e pierdută și mă tem că o să intre în șoc. Îi analizez minuțios toate vânătăile pentru o secundă și tresar atunci când sânge îi iese pe gură odată cu un acces de tuse. Mandibula îi e vizibil deplasată și acum îmi dau seama dă îi lipește un dinte, dar rana aceea nu pare nouă.
Vulnerabilitatea celor răniți se extinde repede peste tot în jurul nostru.
– De ce sunt cu toții în piscină? îmi distrag atenția cu această șoaptă pe care i-o adresez lui Mac.
– Sângele nu mai iese din haine dacă nu le înmoi repede în apă rece, mă lămurește degajat, de parcă ar fi cel mai normal lucru pe care să-l știi. O facem des.
Murmur aprobator. Nici nu-mi mai bat capul.
– N-a fost Naveen, asta pot să-ți spun sigur. Voiau armele, noi eram doar victime colaterale pentru ei.
Îmi feresc privirea de la rana fratelui lui Ocean, dar sfârșesc holbându-mă la mandibula celeilalte tipe. Carnea despicată dezvăluie un fragment lucios de os. Lumina cade pe el, evidențiindu-i contururile neregulate, ca niște părți dintr-un puzzle straniu al anatomiei umane. În jurul rănii, țesuturile înroșite expun profunzimea dezastrului. Chiar și așa, trăsăturile ei construiesc o expresie care comandă respect. Ochii îi sunt o nuanță întunecată de căprui și poți vedea Iadul prin ei. Are buze perfecte și sprâncene atent aranjate, care-i accentuează expresivitatea.
Fiecare detaliu dureros e clar pe chipul ei. A fost o singură tăietură și chiar curată, ceea ce îmi indică mâna unui asasin profesionist. Animus...
– Aveau un Embraer Legacy 600. Au încercat să ne dezechilibreze la zece kilometri în aer. Majoritatea au sfârșit morți.
Otto și Mac înjură în barbă în același timp. Eu respir ușurată, înțelegând că sângele din apă nu e, cu totul, al oamenilor noștri.
El e cu siguranță Chess, tipul care pilotează și care a mers până la Bagdad doar ca să se asigure că armele alea ajung în siguranță acasă.
– Alice, fostul ăsta al tău începe să mă calce pe nervi.
Ochii Pălărierului, unul albastru și celălalt căprui, îmi intră, parcă, în suflet. Nu era suficientă frica, acum trebuie să mă simt ca o piază rea.
În mijlocul remușcărilor, privirea lui Chess, inexplicabil ațintită asupra mea, mă lasă fără aer. Încununând un chip cu trăsături fine, irișii lui albaștri mă scanează cu interes. Mă las pierdută în ei, de parcă acolo mi-ar fi salvarea.
Are o energie profundă, care mă captivează. Privirea lui intensă pare o poartă către adâncurile mereu calme ale oceanului. Mă liniștește pentru un moment și asta îmi e suficient. Conexiunea pe care o stabilim e încărcată de întrebări nerostite, aventuri și amintiri pe care nu le-am trăit. Mă simt înțeleasă și protejată atunci când ochii lui sunt peste tot pe mine. Știu cu certitudine că el e cel care o să-mi dea definitiv lumea peste cap și sunt nu doar împăcată, dar mulțumită de ceea ce-mi rezervă soarta, atâta timp cât el e acolo.
– N-avem timp să-l chemăm pe Isaac acum.
Vocea Pălărierului ne face pe amândoi se tresărim. Ne rupe vraja.
– Trebuie să livrăm astea urgent. Nu ne permitem un atac armat acasă, dar s-ar putea să facem față unuia oricum. Iepure, ți se îndeplinește dorința. Acum treci și coase-o pe Regină. Tweedledee ocupă-te de frate-tău. Alice, ești pregătită? Indiferent de răspuns, mergi cu noi la transport astăzi. Chiar și cu toate sistemele de securitate, ar fi prea riscant să te lăsăm singură aici.
Înjur în gând. Mereu e „Hai să murim împreună" și niciodată o partidă relaxantă de... Știu eu... croquet.